Sinopsis
Pana unde ai merge ca sa ramai in cercul stramt al puterii?
Filmul este bazat pe povestea adevarata a lui Ivan Sanchin, proiectionistul care i-a proiectat filme lui Stalin incepand cu 1935 si pana la moartea acestuia in 1953.
Vreau sa stiu ce au de spus cenzorii despre filmul meu - i-a murmurat la ureche regizorul unui proiectionist sovietic. O sa-ti dau o sticla de rom daca imi spui ce-au obiectat. Astia nu-s nimic. Sa-i fi vazut pe Stalin si ai lui, raspunde omul. Astfel a dat Konchalovski de proiectionistul privat al lui Stalin si s-a nascut ideea filmului de fata. Regizorul, unul dintre cei mai mari autori rusi, acum locuind in Franta, realizeaza o epica viguroasa fara sa transcrie pur si simplu istoria - o reinterpreteaza si o reinfuzeaza cu viata in felul sau provocator si hipnotic, pentru a o face sa vorbeasa despre fanatism si incredere oarba in putere. Filmul e la fel de pertinent ca JFK - ul lui Oliver Stone, insa ceva mai responsabil. Cu toate ca imaginile grandioase din piata Kremlin ale marelui operator Ennio Guarnieri sunt naucitoare, cele mai memorabile secvente sunt acele intime, care ni-l infatiseaza pe Ivan in cinematograful cu scaune de plus, stand cot la cot cu Stalin si cu elita lui, printre care si Beria, seful KGB (un robust si malefic Bob Hoskins). Nimic mai placut decat sa vizionezi cateva filme hollywoodiene dupa o zi de opresiune ucigasa. Ivan, omul de rand care se increde in oricine, simbolul celor care au facut posibila tirania lui Stalin, nu vede aceasta ironie, nici macar atunci politica ii rapeste de langa el pe cei dragi. Isi doreste ca nimic sa nu-i zguduie statutul sau in cercul intim. Obsesia lui merge chiar mai adanc decat oricine ar fi suspectat. Iubita lui il intreaba la cine tine mai mult – la ea sau pe tovarasul Stalin? Acesta ii raspunde, fara nici o ezitare, ca la tatuca. Filmul ne coboara istoria la dimensiunile umane, in timp ce regia ramane de un rang superior.
Filmul este bazat pe povestea adevarata a lui Ivan Sanchin, proiectionistul care i-a proiectat filme lui Stalin incepand cu 1935 si pana la moartea acestuia in 1953.
Vreau sa stiu ce au de spus cenzorii despre filmul meu - i-a murmurat la ureche regizorul unui proiectionist sovietic. O sa-ti dau o sticla de rom daca imi spui ce-au obiectat. Astia nu-s nimic. Sa-i fi vazut pe Stalin si ai lui, raspunde omul. Astfel a dat Konchalovski de proiectionistul privat al lui Stalin si s-a nascut ideea filmului de fata. Regizorul, unul dintre cei mai mari autori rusi, acum locuind in Franta, realizeaza o epica viguroasa fara sa transcrie pur si simplu istoria - o reinterpreteaza si o reinfuzeaza cu viata in felul sau provocator si hipnotic, pentru a o face sa vorbeasa despre fanatism si incredere oarba in putere. Filmul e la fel de pertinent ca JFK - ul lui Oliver Stone, insa ceva mai responsabil. Cu toate ca imaginile grandioase din piata Kremlin ale marelui operator Ennio Guarnieri sunt naucitoare, cele mai memorabile secvente sunt acele intime, care ni-l infatiseaza pe Ivan in cinematograful cu scaune de plus, stand cot la cot cu Stalin si cu elita lui, printre care si Beria, seful KGB (un robust si malefic Bob Hoskins). Nimic mai placut decat sa vizionezi cateva filme hollywoodiene dupa o zi de opresiune ucigasa. Ivan, omul de rand care se increde in oricine, simbolul celor care au facut posibila tirania lui Stalin, nu vede aceasta ironie, nici macar atunci politica ii rapeste de langa el pe cei dragi. Isi doreste ca nimic sa nu-i zguduie statutul sau in cercul intim. Obsesia lui merge chiar mai adanc decat oricine ar fi suspectat. Iubita lui il intreaba la cine tine mai mult – la ea sau pe tovarasul Stalin? Acesta ii raspunde, fara nici o ezitare, ca la tatuca. Filmul ne coboara istoria la dimensiunile umane, in timp ce regia ramane de un rang superior.
