Părerea criticului
The Iron Lady/Doamna de Fier, filmul cu care Meryl Streep lua al treilea Oscar din carieră în februarie anul acesta, nu e un biopic convenţional despre Margaret Thatcher, prima femeie şef de guvern din Occident. Filmul pune în valoare mai mult personajul, contextul istoric şi politic fiind un fundal.
Scenariştii Abi Morgan şi Pathé, împreună cu regizoarea Phyllida Lloyd, o arată pe Thatcher într-o ipostază străină de imaginea "Doamnei de Fier" pe care toţi o avem întipărită în minte (supranumită astfel de către un ziarist sovietic, pentru caracterul ei inflexibil si conservatorismul politic). Margaret Thatcher din film e o prezenţă vulnerabilă, atinsă de Alzheimer, la vârsta senectuţii; Thatcher a regizoarei Phyllida Lloyd stârneşte compasiune.
Incursiunile în trecut sunt motivate de flashbackurile pe care le are Thatcher în momentele de rupere de realitate. Concentrarea pe emoţii, pe amintiri, pe trăirile personajului face ca The Iron Lady/Doamna de Fier să nu fie un film politic, ci o poveste universală ce lansează o întrebare pentru toţi apăsătoare - când ajungem la finalul carierei, cum înfruntăm vârsta? Ce se întâmplă când o viaţă trepidantă, în întregime consacrată muncii, ajunge la sfârşit? Thatcher a regizoarei Phyllida Lloyd este doar o femeie ajunsă la ora bilanţului unei vieţi întregi.
Singurul episod din cariera prim-ministrului dezvoltat mai mult în film, inclusiv cu imagini de arhivă, este intervenţia fermă şi succesul Marii Britanii în insulele Falkland (Războiul Malvinelor) din sudul Oceanului Atlantic, după o tentativă a Argentinei de a prelua controlul militar asupra acestora. Evenimentul i-a adus lui Thatcher prestigiu şi popularitate. În 1982, Argentina invadează Insulele Maldive (teritoriu britanic), iar la iniţiativa lui Margaret Thatcher se poartă un război în urma căruia Marea Britanie recuperează acel teritoriu. Celelalte elemente biografice sunt pe fugă trecute în revistă - faptul că a reuşit să revitalizeze economia britanică, după o perioadă de criză (în perioada mandatului ei a crescut numărul proprietarilor de locuinţe şi a deţinătorilor de acţiuni).
Atitudinea ei critică la adresa Uniunii Europene, deoarece considera impunerea legilor europene o lovitură la adresa suveranităţii Marii Britanii, e expediată în film într-o singură replică. Revoltele sociale din cauza politicii ei de dreapta, care a vizat reducerea implicării statului, privatizarea întreprinderilor de stat şi reducerea subvenţiilor de asistenţa socială sunt prezentate, totuşi, în film - inclusiv cu imagini de arhivă. (Thatcher a avut o atitudine fermă şi fără compromisuri, criticând aşteptările excesive de la asistenţa socială: "e datoria fiecărui bărbat şi femeie să aibă grijă de ei înşişi, apoi de vecini. Oamenii cred că merită prea multe şi uită de obligaţii", spunea prim-ministrul în timpul mandatului ei, cel mai lung din secolul XX - 11 ani jumătate.
Discursul ei de învestire în mandat (4 mai 1979), o parafrază a unei rugăciuni: "Să aducem pace unde e neînţelegere, să aducem adevăr unde e greşeală, să aducem încredere unde e neîncredere, să aducem speranţă acolo unde e disperare", este menţionat în film, ca şi sloganul ei - "suntem ceea ce gândim", tot în consonanţă cu obiectivul filmului, de a prezenta omul, în detrimentul contextului istoric şi politic.
Meryl Streep joacă memorabil atât rolul femeii politician neînduplecate, cât şi pe cel al doamnei în vârstă care îşi rememorează trecutul, gesturile, mimica, până şi vocea fiind convingătoare. The Iron Lady/Doamna de Fier rulează din 27 aprilie în Bucureşti, Cluj şi Tulcea, meritând toată atenţia noastră.
Scenariştii Abi Morgan şi Pathé, împreună cu regizoarea Phyllida Lloyd, o arată pe Thatcher într-o ipostază străină de imaginea "Doamnei de Fier" pe care toţi o avem întipărită în minte (supranumită astfel de către un ziarist sovietic, pentru caracterul ei inflexibil si conservatorismul politic). Margaret Thatcher din film e o prezenţă vulnerabilă, atinsă de Alzheimer, la vârsta senectuţii; Thatcher a regizoarei Phyllida Lloyd stârneşte compasiune.
Incursiunile în trecut sunt motivate de flashbackurile pe care le are Thatcher în momentele de rupere de realitate. Concentrarea pe emoţii, pe amintiri, pe trăirile personajului face ca The Iron Lady/Doamna de Fier să nu fie un film politic, ci o poveste universală ce lansează o întrebare pentru toţi apăsătoare - când ajungem la finalul carierei, cum înfruntăm vârsta? Ce se întâmplă când o viaţă trepidantă, în întregime consacrată muncii, ajunge la sfârşit? Thatcher a regizoarei Phyllida Lloyd este doar o femeie ajunsă la ora bilanţului unei vieţi întregi.
Singurul episod din cariera prim-ministrului dezvoltat mai mult în film, inclusiv cu imagini de arhivă, este intervenţia fermă şi succesul Marii Britanii în insulele Falkland (Războiul Malvinelor) din sudul Oceanului Atlantic, după o tentativă a Argentinei de a prelua controlul militar asupra acestora. Evenimentul i-a adus lui Thatcher prestigiu şi popularitate. În 1982, Argentina invadează Insulele Maldive (teritoriu britanic), iar la iniţiativa lui Margaret Thatcher se poartă un război în urma căruia Marea Britanie recuperează acel teritoriu. Celelalte elemente biografice sunt pe fugă trecute în revistă - faptul că a reuşit să revitalizeze economia britanică, după o perioadă de criză (în perioada mandatului ei a crescut numărul proprietarilor de locuinţe şi a deţinătorilor de acţiuni).
Atitudinea ei critică la adresa Uniunii Europene, deoarece considera impunerea legilor europene o lovitură la adresa suveranităţii Marii Britanii, e expediată în film într-o singură replică. Revoltele sociale din cauza politicii ei de dreapta, care a vizat reducerea implicării statului, privatizarea întreprinderilor de stat şi reducerea subvenţiilor de asistenţa socială sunt prezentate, totuşi, în film - inclusiv cu imagini de arhivă. (Thatcher a avut o atitudine fermă şi fără compromisuri, criticând aşteptările excesive de la asistenţa socială: "e datoria fiecărui bărbat şi femeie să aibă grijă de ei înşişi, apoi de vecini. Oamenii cred că merită prea multe şi uită de obligaţii", spunea prim-ministrul în timpul mandatului ei, cel mai lung din secolul XX - 11 ani jumătate.
Discursul ei de învestire în mandat (4 mai 1979), o parafrază a unei rugăciuni: "Să aducem pace unde e neînţelegere, să aducem adevăr unde e greşeală, să aducem încredere unde e neîncredere, să aducem speranţă acolo unde e disperare", este menţionat în film, ca şi sloganul ei - "suntem ceea ce gândim", tot în consonanţă cu obiectivul filmului, de a prezenta omul, în detrimentul contextului istoric şi politic.
Meryl Streep joacă memorabil atât rolul femeii politician neînduplecate, cât şi pe cel al doamnei în vârstă care îşi rememorează trecutul, gesturile, mimica, până şi vocea fiind convingătoare. The Iron Lady/Doamna de Fier rulează din 27 aprilie în Bucureşti, Cluj şi Tulcea, meritând toată atenţia noastră.
