Sinopsis
Bill Williams (Tom Arnold), un actor care si-a pierdut de ceva vreme speranta de a mai juca in vreun film, este pe neasteptate contactat de un producator, care-i face o propunere interesanta. Bill primeste un rol intr-un film de actiune cu conditia de a-l accepta ca partener pe Aaron Roman (Eric Gores), fiul unui bogat om de afaceri. Aaron, un baiat cu grave probleme de sanatate, viseaza dintotdeauna sa joace intr-un film de actiune, sa sara din avion, sa se bata cu baietii rai si sa se sarute cu fata frumoasa. Bill insa nu este foarte fericit sa aiba un partener lipsit total de experienta. Insa dupa ce observa cat de tenace, optimist si ce prieten fidel poate fi Aaron, realizeaza ca a primit de la viata unul dintre cele mai insemnate daruri.