Părerea criticului
"Casa de langa lac": scenariul sau si ipotezele lui C.-L. Strauss si ale lui T. Todorov.......
In filmul «Casa de langa lac» regizat de Alejandro Agresti cheia semnificatiilor este data de elementul timp.
Observam ca intr-o lume care este a noastra - realitatea filmului - are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile temporale ale acestei lumi. Atunci, in mod firesc, ne intrebam daca este vorba de un produs al imaginatiei - si astfel legile lumii raman ceea ce sunt - ori evenimentul s-a petrecut intr-adevar, face parte integranta din realitatea pe care filmul a construit-o, dar realitatea este condusa de legi care ne sunt necunoscute. Afirm acestea pentru ca scenariul filmului «The lake house» mizeaza pe o resorbire a ordinii de succesiune cronologica intr-o structura matriciala temporala. Ca in ipotezele lui Claude Levi Strauss despre ceea ce inseamna povestea.
Afirm acestea si pentru ca scenariul se apropie ca tip de naratiune de nuvela fantastica.
Semnalele de gen de tipul: «A fost odata» sunt date de atmosfera, muzica si scrisoarea de mana; incepi parca sa citesti povestea printre randurile scrise caligrafic. Cerneala se dilueaza si astfel intri in alt timp.
Prin urmare in «The lake house» se poate vorbi de doua universuri paralele. In primul segment narativ semnele universului secund se contureaza din elementele realului: obsesia lui Kate (interpretata de Sandra Bullock) pentru «Casa de langa lac» si pentru corespondenta cu proprietarul acesteia - Alex (Keanu Reeves). Aceasta este si ipoteza lui Tzvetan Todorov cu privire la modelul dupa care functioneaza fantasticul. Nu stim cand se face intrarea in alt timp - aflam doar ca doi oameni isi scriu, corespondeaza desi se afla la doi ani distanta unul de altul. Orice incercare de a gasi o explicatie rationala evenimentelor, esueaza. Intelegem doar ca cei doi se iubesc, se cauta si ca singura modalitate de a se descoperi sunt aceste scrisori pe care si le adreseaza unul altuia. Intalnirea lor e scopul intregului demers narativ; si, ca orice poveste, exista un happy-end: chiar regasirea lor - in viata? dupa moarte? in imaginar? Asta imi place: fiecare spectator poate intelege altfel sfarsitul. Eu as cataloga intregul scenariu ca fiind oniric. Si datorita ritmului general al filmului.
Povestea «Casei de langa lac» utilizeaza o retorica destinata trezirii si mentinerii atentiei fara sa fie un film de actiune, avand chiar un parcurs lin, de intamplare povestita mai degraba decat traita. Intereseaza un public larg, facandu-l sa viseze tocmai prin fascinatia pe care povestile si o tema universala (iubirea) o trezesc.
Cat priveste jocul actorilor, m-a surprins placut Sandra Bullock in rolul lui Kate; personajul e construit din mimica si gestica; acestea implinesc vocea din off; si Keanu Reeves apare intr-o postura inedita (in contextul rolurilor pe care le-a mai avut) prin interpretarea lui Alex.
Cu «The lake house» insusi genul cinematografic «romance» si-a depasit conditia de multe ori «siropoasa» prin insertia elementului fictional/ fantastic.
In filmul «Casa de langa lac» regizat de Alejandro Agresti cheia semnificatiilor este data de elementul timp.
Observam ca intr-o lume care este a noastra - realitatea filmului - are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile temporale ale acestei lumi. Atunci, in mod firesc, ne intrebam daca este vorba de un produs al imaginatiei - si astfel legile lumii raman ceea ce sunt - ori evenimentul s-a petrecut intr-adevar, face parte integranta din realitatea pe care filmul a construit-o, dar realitatea este condusa de legi care ne sunt necunoscute. Afirm acestea pentru ca scenariul filmului «The lake house» mizeaza pe o resorbire a ordinii de succesiune cronologica intr-o structura matriciala temporala. Ca in ipotezele lui Claude Levi Strauss despre ceea ce inseamna povestea.
Afirm acestea si pentru ca scenariul se apropie ca tip de naratiune de nuvela fantastica.
Semnalele de gen de tipul: «A fost odata» sunt date de atmosfera, muzica si scrisoarea de mana; incepi parca sa citesti povestea printre randurile scrise caligrafic. Cerneala se dilueaza si astfel intri in alt timp.
Prin urmare in «The lake house» se poate vorbi de doua universuri paralele. In primul segment narativ semnele universului secund se contureaza din elementele realului: obsesia lui Kate (interpretata de Sandra Bullock) pentru «Casa de langa lac» si pentru corespondenta cu proprietarul acesteia - Alex (Keanu Reeves). Aceasta este si ipoteza lui Tzvetan Todorov cu privire la modelul dupa care functioneaza fantasticul. Nu stim cand se face intrarea in alt timp - aflam doar ca doi oameni isi scriu, corespondeaza desi se afla la doi ani distanta unul de altul. Orice incercare de a gasi o explicatie rationala evenimentelor, esueaza. Intelegem doar ca cei doi se iubesc, se cauta si ca singura modalitate de a se descoperi sunt aceste scrisori pe care si le adreseaza unul altuia. Intalnirea lor e scopul intregului demers narativ; si, ca orice poveste, exista un happy-end: chiar regasirea lor - in viata? dupa moarte? in imaginar? Asta imi place: fiecare spectator poate intelege altfel sfarsitul. Eu as cataloga intregul scenariu ca fiind oniric. Si datorita ritmului general al filmului.
Povestea «Casei de langa lac» utilizeaza o retorica destinata trezirii si mentinerii atentiei fara sa fie un film de actiune, avand chiar un parcurs lin, de intamplare povestita mai degraba decat traita. Intereseaza un public larg, facandu-l sa viseze tocmai prin fascinatia pe care povestile si o tema universala (iubirea) o trezesc.
Cat priveste jocul actorilor, m-a surprins placut Sandra Bullock in rolul lui Kate; personajul e construit din mimica si gestica; acestea implinesc vocea din off; si Keanu Reeves apare intr-o postura inedita (in contextul rolurilor pe care le-a mai avut) prin interpretarea lui Alex.
Cu «The lake house» insusi genul cinematografic «romance» si-a depasit conditia de multe ori «siropoasa» prin insertia elementului fictional/ fantastic.
