Sinopsis

Hank Williams a fost un cântăreț american de muzică country, considerat unul dintre cei mai buni muzicieni ai genului. El a învățat să cânte la chitară de la Rufus Payne, un american de culoare care cânta pe stradă. Rufus i-a dat lecții de chitară în schimbul unor mese calde pe care Hank i le oferea. Apoi Hank s-a lăsat de școală la 14 ani pentru a se dedica numai muzicii, iar în perioada 1948 - 1953 a avut 11 cântece pe primul loc în topurile de specialitate, printre aceste melodii regăsindu-se "Your Cheatin' Heart," "Hey, Good Lookin'", "I'm So Lonesome I Could Cry", "I'll Never Get Out of This World Alive". În film Hank e deja la vârsta maturității, când consumul de alcool, laolaltă cu alte vicii ale sale, i-au șubrezit sănătatea și l-au adus într-o stare precară deși are doar 29 de ani. Pe bancheta din spate a mașinii sale, condus de Silas prin peisaje rurale care îl liniștesc, Hank Williams e pe ultimul lui drum.