Sinopsis

Au trecut trei ani de la o zi de 14 octombrie când 140 de milioane de oameni din întreaga lume au dispărut ca prin minune. Este Răpirea biblică? Vine sfârșitul lumii? Nimeni nu știe nimic, dar evenimentul supranatural are consecințe vizibile asupra întregii lumi. Într-o suburbie a New York-ului, polițistul Kevin Garvey (Justin Theroux) face tot posibilul să mențină măcar o aparență de normalitate în comunitatea traumatizată. Familia lui Kevin s-a destrămat în urma Răpirii: soția lui Laurie este acum membră a Vinovaților Rămași, un cult ai cărui membri au făcut un jurământ al tăcerii. Fiul său a renunțat la colegiu pentru a deveni discipol al unui profet dubios, supranumit Sfântul Wayne. Numai fiica sa adolescentă, Jill, a rămas acasă, dar relația lor nu mai este deloc așa cum a fost înainte de acel 14 octombrie. Kevin vrea să fie alături de ea, dar este distras și de Nora, o femeie care și-a pierdut întreaga familie în Răpire și acum face eforturi să-și reconstruiască viața.