The Lighthouse (2019)

Da.Un film extrem de simplu la prima vedere. Tot filmul se învârte in jurul dialogului dintre cei 2 marinari. Marinarul batran Willem dafoe este căpitanul de vas care are nevoie de un ajutor. Acest film arata perfect in alb negru, se portiveste perfect cu viata de marinar a anilor 1900.
Dar exista o problema. Bătrânul capitan are o obsesie, farul.. Ce se ascunde in far? Dc nu il lasa pe tânărul sau angajat sa lucreze in far? Ce se întâmplă cu sănătatea mintala a unui om care a trăit toată viata pe mare? Fără familie, prieteni, practic diar el, vaporul si marea.. Merita vizionat la orice ora nota 8

Excepțional. Jos pălăria. Nota 10 cu felicitări. Joc actoricesc premium. Regie outerspace. Un film memorabil. De revazut peste ceva timp. Sănătoși să fim !

Am început să citesc "Spre far" de Virginia Woolf, și m-a făcut să mă gândesc la filmul "The Lighthouse". Și am zis că e timpul să-l vizionez.
La început mi-a oferit acel vibe de Alfred Hitchcock, cu muzica tenebră, de suspans, ce te ține focusat pe nedreptate.
Tonurile de noir m-au impresionat și mai tare. O plăcere vintage, de suflet nenorocit.
O prezență captivantă a mării, ce este plină de povești. Din păcate, pe atât de eroice, pe atât de morbide.
Willem Dafoe, un maestru al expresiei m-a suprins iarăși. Acea rigiditate tenebră, ce doar un mare actor, a cărei viață e lumea empatică, și poate transmite suflul fantasmei, ce doar în ireal e preacurată.
Robert Pattinson, bravo! S-a întrecut pe el însuși cu transmiterea în plan real a sentimentului frustrării și a emoției paranoice a necunoscutului.

Printre cele mai bune filme horror recente,atmosfera si decorurile te trimit cu succes in secolul 19,suspansul e la el acasă iar Willem Dafoe si Robert Pattinson au interpretat excelent,oricum având in vedere ca e inspirat după o nuvela nefinalizata de Edgar Allan Poe era de așteptat sa iasă un asemenea rezultat.

Doi actori foarte buni, un regizor artist... O demonstrație de joc actoricesc și de imagine extraordinară. Mă întreb cât de profund este acest regizor care ne aduce în față nu numai simboluri și legende dar și o sinteză a existenței umane.
Recomandat pentru cei ce iubesc filmul ca artă!

Un film fara nici o noima,degeaba pui 2 actori buni in asemenea productii,inca o pierdere de timp,daca comenteaza cineva la parerea mea,sa afle ca gusturile nu se discuta,si sa si spuna singuri propria parere ! Clar se fac filme ,tot mai..

Un film care se vrea de ”artă”. Alegerile regizorului de a filma alb-negru, formatul cadrului, planurile stranse și toate ”simbolurile” introduse pe parcursul filmului te fac sa te simti incomfortabil (probabil asta era si intentia) insa in acelasi timp (pentru spectatorul din ziua de azi) fac filmul sa fie greu de urmarit. E ca si cum cineva s-a chinuit sa filmeze ceva ce ar fi fost mai degraba perfect potrivit pentru o piesa de teatru decat pentru un film.

Pe de alta parte, interpretarile sunt exceptionale, iar limbajul e delicios.

Greseala grava de montaj inspre final cu personajul ranit destul de serios, intr-o scena anterioara, acum pare ca rana i-a disparut complet; iar ultimul cadru fara nici un sens (de unde pana unde s-a ajuns acolo?).

Mi-au plăcut personajele ,Willem Dafoe și Robeet Pattinson sunt foarte autentici,accentul lui Dafoe e colosal te trimite exact in vremurile alea.Alienarea celor doi împinsă până la dementa îți provoacă fiori și unele scene sunt destul de grotești.Scenariul cam scârțâie dar filmul compensează la capitolul imagine și joc actoricesc.Un film bun cu multe simboluri unele de neînțeles ptr mine care se cere revizionat.

Da, acceptabil. Un film foarte interesant dar pe care eu sincer nu l-am inteles in totalitate.

Scenariu: 7/10
Interpretare: 10/10
Coloana sonora: 7/10
Dialog: 10/10
Final: 9/10

7/10

Mi-a placut mult ca face parte din categoria aia de filme cu simboluri care solicita o descifrare, nu luat mot-a-mot tot ce este pe ecran, mi-a placut identificarea cu timpul si cu locul de desfasurare: decor, vocabular, accent, sunete de fundal si ideea de a forta atmosfera cu filmare in alb-negru in acest format.
Strict pe partea psihologica a personajelor Eggers o serveste simplu, fara complexitate, cu mici trucuri horror destul de artificiale si cu multa "galagie" inspre final.
Pe partea de horror psihologic eu prefer ritmul lent, cadrele mai lungi si personajele care transmit mai mult prin mimica si mai putin prin tipete si fapte.

Bai suntem nebuni??
Am ajuns sa apreciem toate vomele de filme doar pt ca sunt mindfuck?
Filmul asta nu este pt oricine ,este pt NIMENI!
Parca Joker a fost o bomboana in comparatie cu asta!
Sa fie de capul vostru ca puteti aprecia mizeria asta ordinara!

nu l-aș numi obligatoriu de văzut pentru că filmul nu este pentru oricine dar este un film aproape perfect ce merită multă atenție. e constituit aproape în totalitate pe simboluri și legende antice ceea ce e de-a dreptul savuros. Este ciudat, nu știi niciodată la ce să te aștepți dar te ține captiv. PAre simplu dar e foarte complex, nicio scenă nu e inutilă. De privit cu multă atenție și răbdare.

Sumbru fara a fi serios, lipsa de esafodaj ideatic de justificare il urmareste de la un capat la celalalt. Perfect incadrabil in oricare dintre genurile fantasy, horror, black comedy, expresionist, desi pare ca tocmai aceasta a incercat sa evite. Luptandu-se cu ambitie pentru originalitate ajunge sa prabuseasca in conditia de a fi o copie a lui insusi (intocmai ca in secventa in care personajul ataca copia lui imaginara), sa se autodevore, sa se auto-paștizeze. Impunand roluri foarte dificile actorilor regizorul ii expune pana in punctul in care orice scapare, orice ,,tremuratura'' iese in evidenta, iar eu am descoperit cateva si a fost de ajuns. Mi s-a parut un gen de film care placaleste usor publicul teribilist, hipster declarat sau in joaca. Nu contest ca este maiastru filmat, dar nu cred ca va pacali niciodata un juriu cu gusturi autentice. O alta lipsa evidentă este aceea ca incepe emotional si ideatic prea sus , ca nu exista o crestere. Ritmul nu se diminueaza dar supraliciteaza, supratensioneaza spectatorul.

Acesta este un film BDSM, cu accentul pe jocul de dominare și supunere, și pe contrastul diferenței de vârstă dintre cele două personaje principale.

De ce această diferență de vârstă?
Pentru a ilustra una dintre cele mai vechi și populare fantezii sexuale, aceea a jocurilor de rol ale rolurilor părintești, de unde și apelativele de "tati" / "mami". Urmărind recent diverse articole legate de jocurile de rol utilizate în sex, cât și miniseria Netflix, Sex, Explained (2020),
mi-am dat seama că tocmai despre un joc de rol este acest film.

De ce într-un loc izolat?
Este suficient să ne amintim frânturi din istoria homosexualității și cum aceștia erau forțați să se ascundă și să-și exprime iubirea în locuri izolate precum toaletele publice, parcurile, drumurile lăturalnice, mijlocul pădurii vaste... O insulă pustie este un loc izolat, ferită de ochiul Societății.
Și da, farul reprezintă penisul bărbatului. Însă, lumina puternică a farului reprezintă viața, creația, existența, iar cei doi doreau împlinirea prin iubire, ceea ce și-au refuzat, refuzându-se pe ei înșiși. Fiindcă nu s-au acceptat pe ei înșiși, astfel că nu puteau accepta pe nimeni altcineva în intimitatea lor. Astfel, s-ar putea traduce: "dacă te apropii prea mult de mine, te vei arde!" precum o molie care se apropie prea mult de foc.

Singurul minus al filmului - alegerea a doi actori straight.

2000 - Before Night Falls
2001 - Hedwig and the Angry Inch
2004 - Kinsey
2005 - Brokeback Mountain
2008 - Milk
2009 - A Single Man
2010 - Beginners
2013 - Philomena
2014 - Love Is Strange
2015 - Spotlight
2016 - Moonlight
2017 - Call Me by Your Name
2018 - Green Book
2019 - The Lighthouse.

Ce vrea filmul 'asta? Pentru prima dată nu am nici o idee dominantă care să mă mulțumească. E doar o psihoză de Hitchcock sau e mai mult de atât? Un lucru e clar, regizorii o să ascundă ideile lor intr-un labirint din ce in ce mai greu de descifrat. A fost prima vizionare.

,,Ești mai beat ca gardu bisericii,, :)) nu credeam să râd în asemenea context. Suntem superficiali ăsta-i adevărul, totul pe repede înainte astfel că multe ne scapă,câteodată esențialul. Filmul ăsta nu este despre demonizarea femeii afirmarea sexualității masculului dominant și alte chestii moi... este despre viața dură a marinarului de pe timpuri, încărcat cu dogme mituri spaime.. și despre nebunie. La început nu pare nimic suspect dar mai târziu aflăm că tânărul are grave tulburări de personalitate . Alimentat cu blesteme mituri spaime de căpitanul ,,olandezului zburător,, ancora lui spre realitate este tot mai slabă lăsând loc liber nebuniei.
A fost a doua vizionare. Cine știe ce mai descopăr la a treia :)) . E un film ff bun. Pa , v-am pupat.

Filmul The ligthouse abunda de simboluri si de teme atat de utilizate. Sexualitatea dezlantuita in singuratate, demonizarea femeii, apetenta pentru violenta avand ca motor reprimarea sexuala, trista incapacitate a doua fiinte umane de acelasi sex de a-si suporta alteritatea intr-un mediu claustrant. Nenumarate influente din miturile grecesti arhicunoscute (Prometeu, Proteu), din romanele scrise de impatimiti ai marilor precum Melville sau din povestile stranii care imbina supranaturalul cu groaza.

Se pare ca scenaristii, fratii Eggers, au fost inspirati si de o tragedie reala, din 1801, in care doi ingrijitori de far, amandoi purtand numele de Thomas, au ramas captivi in timpul unei furtuni.

Oamenii lipsiti de educatie si de cultura, captivi intr-un mediu ostil, devin sclavii pulsiunilor sexuale, fiind dominati de o aviditate violenta a obtinerii puterii...Aceasta incearca scenaristii sa transmita. Insa personajele infatisate in film nu au nevoie de acest mediu pentru a se desfasura, ei sunt deja astfel. Eroii acestui film nu sufera nicio modificare, sunt intr-o continua pendulare intre betia unei potente imaginare si violenta impotentei si au parte de un sfarsit previzibil.

Simbolurile feminitatii care apar in film sunt reprezentate de catre sirena si de catre pasare.
Femeia este infatisata asemenea unui monstru, mascat de inocenta si de vulnerabilitate, care ademeneste si tulbura mintea eroului, iar Pasarea este dorinta sexuala care sfarseste prin a-l consuma in totalitate.

Filmul The lighthouse este despre orgoliu. Farul, marul discordiei dintre cei doi barbati, nu este altceva decat un simbol falic, iar mentinerea luminii reprezinta actul suprem al afirmarii masculinitatii. Insa Hybris-ul nimiceste.

Insa aceste teme fascinante nu salveaza acest film de viziunea regizorala superficiala si pretentioasa. Acest regizor nu aprofundeaza temele adunate cu minutiozitate, in acest scenariu, in aceasta culegere de mituri, unicul sau scop fiind acela de maguli orgoliul cinefilului incantat de descoperirea acestora si de a soca prin scene imbibate intr-o sexualitate gratuita, ridicola si neinteresanta, spectatorului aruncandu-i-se aproape in ochi, dejectiile regizorale.

Robert Eggers e unul dintre cei mai buni și mai diferiți regizori pe care îi are cinematografia în prezent. Debutul lui în regie a fost apreciat de majoritatea criticilor, dar și de oamenii pasionați de cinematografie, mai puțin de cei care urmăresc filme destul de rar. În "The Witch" , filmul lui de debut, reușește să impresioneze cu multe elemente noi, vine cu o idee originală și cu un mod diferit de transmitere a senzației de frică.

După patru ani de la debutul în regie, Robert Eggers scoate din mânecă acest "The Lighthouse" , o productie cu urme de geniu. Totul se învârte în jurul unor paznici de far, doi oameni cu caractere diferite, două personaje care sunt legate doar de ideea unei supraviețuiri necesare. Două caractere complet diferite, apropiate doar de bautură, situație care îi leagă mai bine, dar îi transformă și mai mult în inamici. Un personaj e motivat de plata promisă la finalul celor patru săptămâni de muncă la far, iar celalalt este prins în vraja farului, e un bătrân ajutat de cauza în care e prezent, situație care l-a transformat treptat într-un prizonier fericit. E o nebunie în care a învățat să supraviețuiască, o rutină distrugătoare și umilitoare, dar e si un pansament pentru un psihic aproape putrezit. Un personaj jucat excelent de Willem Dafoe.

Nici nu știu cum să descriu filmul lui Eggers, îmi e greu să îl desfac și să îl detaliez, e o abordare diferită a unui film produs în zilele noastre. E un film cum rar am văzut în ultimii ani. Acțiunea se petrece în anul 1890, la un far pustiu, acompaniat de sunetul valurilor și de tipătul pescărusilor, un loc în care doi paznici ajung să își piardă mințile. E mai mult o poveste fantastică, plină de elemente șocante, unele chiar dezgustătoare. Ideea nu e neapărat originală, dar unicitatea filmului reiese din măiestria regizorului, din modul în care a ales să construiască toată povestea. Chiar și farul din film a fost construit, el nu exista înainte de filmări.

Robert Pattinson încheie anul cu o interpretare excelentă, după alte două roluri foarte bine jucate, în special cel din "High Life". Dar aici reușește să arate și mai mult din talentul pe care îl are, iar aceste interpretări din acest an îl formează perfect pentru următorii ani de carieră, pentru următoarele roluri (mai ales cele din "Tenet" și "The Batman"). O evoluție extraordinară din partea lui, poate cea mai evidentă evoluție din ultimii 10 ani. Pattinson a crescut foarte mult, a devenit mai matur, mai experimentat, iar acum este unul dintre cei mai căutați și mai apreciați actori din Hollywood. Willem Dafoe e un actor mare de tot, onorat prin nominalizările la Oscar(patru la număr), dar încă nu a fost răsplătit pe merit. Aici e excelent, e cel care domină, dar a fost și cel care a avut cele mai multe replici. E unul dintre cei mai buni actori pe care îi are prezentul, unul complex, dedicat, profesionist si foarte experimentat. Există și un al treilea personaj, dar nu vreau să detaliez nimic despre rolul acestuia. E prezent într-o scenă fascinantă și înfricoșătoare. Și acum o am în memorie. Ce imaginație poate avea acest regizor...

Aici farul are o formă supranaturală, la fel și locul pustiu în care e situat. E un far misterios, înconjurat de puteri nebănuite.
Farul din filmul lui Eggers e asemănător cu planeta lui Tarkovsky din "Solaris", lumina farului fiind asemănătoare cu oceanul de pe planeta misterioasă a lui "Solaris" . Pare o clară inspirație pentru Eggers, ambele filme bazându-se pe elemente fantastice, pe o izolare a personajelor, pe intensificarea senzației de singurătate, dar și pe o manipulare a psihicului.

Atmosfera e una tulburătoare, terifiantă uneori, accentuată perfect de modul de filmare ales, de stilul alb-negru în care regizorul a ales să povestească totul. Coloana sonoră e asurzitoare, e extraordinar de bine construită, e mai mult un sunet constant, deprimant și înfricoșător. Excelent mod de a ajuta la construirea atmosferei, foarte inteligent gândit totul. Cinematografia este alt punct excelent al filmului, dar e de remarcat și modul în care a ales să pună camera în anumite scene. Doar un regizor mare poate avea o asemenea unicitate.

Filmul are și mici probleme, părți care m-au făcut să scad un pic nota. Sunt unele momente care rămân în aer, nu sunt lăsate indicii care să te ghideze spre sensul final, să te ajute să descifrezi exact ce au însemnat unele momente din film. Personajele nu încearcă deloc să comunice normal, să găsească un mod mai sănătos de conviețuire, iar unele decizii par convenabile pentru poveste. Nu știm clar cine sunt personajele, nu ți se dă oportunitatea de a alege să fii de partea cuiva. Multe lucruri rămân ascunse în mister, iar asta nu e neapărat un lucru rău, dar nici nu e unul care prinde foarte bine. Erau momente care trebuiau explicate mai bine, personajele nu au fost dezvoltate mai deloc, unele decizii nu sunt prea logice, comportamentul lor rece pare prea prezent, chiar și în momentele de beție reușesc să își mențină punctele de vedere, reușesc să fie la fel de reci și de secretoși, iar ăsta nu poate fi un lucru foarte credibil.
Nu părea totul transmis natural, uneori părea prea artistic și sofisticat, (chiar și modul în care își rosteau frazele) iar asta m-a scos uneori din atmosferă. Părea că se forțează să fie afectați și nervoși(chiar dacă uneori exista o prietenie între personaje, o înțelegere), se simțea o abordare mai teatrală, se observa asta uneori. Iar farul a rămas doar o reprezentare fantastică, o prezență magică, dar și destul de misterioasă, un mister care avea nevoie de mai multe explicații, avea nevoie de un sens mai clar.

Eu sunt fascinat de filmele care se bazează pe atmosfera și singuratatea unui far, asta m-a făcut să plec din start cu o notă pozitivă, dar parcă voiam o poveste cu mai multe apropieri de realitate, chiar dacă eram conștient de intenția și stilul lui Eggers. Dar e important că la final rămâi cu o grămadă de elemente excelente, cu niște performanțe incredibile, cu o poveste psihologică foarte bună, cu niște scene incredibile, cu modul inteligent în care a fost scris, filmat și regizat. Și s-ar putea să fii bântuit de acel sunet înfiorător și de țipătul unor viețuitoare.
"The Northman" , așa e intitulat viitorul film pe care urmează să îl scrie și să îl regizeze Eggers. Și se pare că e o poveste care se petrece în perioada vikingilor. Iar Willem Dafoe e unul dintre actorii deja anunțați. Sună foarte interesant.

⭐ 9

Urmariti-l , va rog , pe Willem Dafoe in rolurile sale !. Un actor cu o expresivitate extraordinara , un actor care nu ,, rasoleste '' partiturile pe care le interpreteaza
Eu cred ca , spre deosebire de ultimii ani , in 2019 chiar avem de unde alege ,, OSCAR''-urile , nu !?!

Din punctul meu de vedere nu este un film tipic si nici ideea de horror nu este cea clasica.Mi-au placut foarte mult simbolistica si mitologia greaca care se regasesc din abundenta.R Patttinson face un rol foarte bun si reuseste sa transmita un amalgam de trairi(se observa maturizarea lui actoriceasca).Filmul trebuie vazut neaparat pe intuneric sI cu castile la maximum. Doua scene au reusit sa ma marcheze desi nu apare nicio ideea de horror concret - SPOILER!! -moartea pescarusului si blestemul rostit de Wake.Finalul este superb cu trimitere directa la mitul lui Prometeu.

Un pic de Hitchcock. Puţin Shutter Island. Şi multă imaginaţie din partea regizorului Robert Eggers, care reuşeşte o creaţie totuşi originală, aparte (nu-mi aduc aminte să fi văzut aşa ceva în ultimul deceniu, chiar mai mult), dar aducând (cred eu) şi un omagiu predecesorilor.
Filmată în alb-negru, pelicula cineastului american are un impact vizual năucitor asupra spectatorului. Fundalul este morbid, asfixiant, decorurile sunt cenuşii, prevestitoare de rău.
Cum să faci ca să-ţi pierzi minţile? Reţeta e simplă: doi paznici de far, unul mai bătrân, celălalt un învăţăcel, izolaţi într-un loc pustiu, confruntaţi atât cu propriii demoni, cât şi cu ceea ce ar putea fi numite duhurile împrejurimilor.
O peliculă care abundă în stranietate, ambiguitate, viziuni ce se cer decriptate, The Lighthouse este, în acelaşi timp, şi revanşa pe care o ia un actor care a fost văzut (şi oarecum acuzat că joacă în) filme mai superficiale. Adică Pattinson. În mod sincer, nici eu nu eram vreun fan Robert Pattinson sau chiar Willem Dafoe (pe care îl văzusem însă doar în câteva roluri minore) până la a viziona ”Farul”. Dar confruntat cu interpretarea profundă, tulburătoare pe care o dau unor personaje care oscilează între luciditate şi nebunie, observând cât de transpuşi sunt în roluri, am exclamat: ”DA! De o sută de ori da, aceştia sunt doi actori autentici!”.
”Deprimarea e mai rea decât diavolul”, spune la un moment dat paznicul bătrân, şi vorbele sale par a-şi pune amprenta pe desfăşurarea ulterioară a acţiunii.
Am spus că filmul mi-a amintit de Hitchcock, în general atmosfera sumbră şi în particular pescăruşii. Dar îndrăznesc să afirm, şi îmi asum această afirmaţie, că ”Farul” este un film mai bun şi mai profund chiar decât ”Păsările”. Personajele lui Eggers (care, de asemenea, constituie o revelaţie pentru mine) au profunzimi nebănuite, cad în abisuri şi se ridică pe culmi, au subtilităţi psihologice pe care nu le găseşti în alte realizări.
Şi este, de asemenea, o dovadă de mare talent să construieşti o astfel de poveste cu doar două personaje şi o insulă pustie. Eroii cineastului american sunt atemporali, par desprinşi fie din operele lui Hemingway sau ale lui Jack London, fie dintr-o tragedie antică, îşi clamează crezurile, disperarea, singurătatea şi nebunia în faţa unui public imaginar. (Public format, dacă vreţi, din cinefilii contemporani).
Când Ephraim Winslow omoară pescăruşul, dezlănţuie un şir întreg de nenorociri, fiindcă, fără să-şi dea seama, deschide Cutia Pandorei. Omul nu poate sta în calea naturii dezlănţuite şi nici a spiritelor ce plutesc între două lumi.
Monologul lui Thomas Wake (Willem Dafoe) atunci când îl blestemă pe mai tânărul său însoţitor este impresionant şi este de o măiestrie actoricească ieşită din comun (din istoria recentă a filmelor vizionate, doar Sir Anthony Hopkins în ”The Rite” a reuşit o performanţă similară).
De remarcat şi sunetul obsedant, repetat parcă la infinit, al sirenei care se aude pe aproape întreaga durată a filmului.
Lucrurile merg din rău în mai rău în acest film de mister cu accente de thriller şi horror, iar sfârşitul, deşi poate părea că nu oferă toate răspunsurile, este logic în sensul că Ephraim Winslow nu putea obţine eliberarea, şi atunci sfârşeşte devorat de păsări.
Nu o putea obţine fiindcă, indiferent care ar fi fost ieşirea din acel labirint al terorii şi al nebuniei, ea nu putea fi găsită prin calea pe care a ales-o el.

O să fie lansat și la noi? L-aș vedea la cinema.