Părerea criticului
Dacă ţi-era dor de o aşa-numită "dramă de tribunal", The Lincoln Lawyer/Avocatul din limuzină categoric o să te satisfacă. Nu numai că ţi-l arată pe Matthew McConaughey într-unul din puţinele roluri serioase şi convingătoare din ultimul deceniu, dar îţi pune pe masă (sau, bine, pe ecran) şi unul dintre cele mai spectaculoase cazuri judiciare văzute în ultimul timp la cinema.
McConaughey este Mickey Heller, un avocat pentru care apărarea infractorilor mărunţi, indiferent dacă aceştia sunt vinovaţi sau nu, a devenit un mod de viaţă. De pe bancheta din spate a limuzinei sale Lincoln, care i-a devenit un adevărat birou, Mickey bate tribunalele, negociază verdicte, ajunge la înţelegeri cu procurorii, pierzând cumva pe drum simţul justiţiei. Pentru el aceasta este doar un sistem, pe care-l cunoaşte ca pe propriul buzunar şi nu ezită să-i îndoaie resorturile pentru ca scopul suprem, câştigarea procesului în favoarea clientului său, să fie atins, indiferent de fapta acestuia.
Lucrurile se schimbă când Mickey este angajat să-l apere pe Louis Roulet (Ryan Phillippe), un playboy bogat din Beverly Hills, acuzat că ar fi molestat o prostituată. Ceea ce la prima vedere pare un caz simplu, se va dovedi aventura vieţii avocatului, căci iţele maşinaţiunilor din spatele lui vor fi greu de descurcat. Bineînţeles, Mickey va înţelege într-un final ce înseamnă inocenţa şi dreptatea, chiar dacă atingerea celei de-a doua nu va avea loc obligatoriu într-o sală de tribunal.
Pe lângă interpretările convingătoare, Avocatul din limuzină are marele avantaj că reuşeşte să te ţină în şah pe durata celor două ore. Matthew McConaughey îşi face personajul plăcut, astfel încât spectatorul poate merge într-o singură direcţie: alături de protagonist, într-un caz care va face deliciul studenţilor la drept. Cum asta nu-i de ajuns pentru ca filmul să stea în picioare, regizorul Brad Furman, scenaristul John Romano şi romancierul Michael Connelly accesorizează focul încrucişat din sala de tribunal cu un joc de-a şoarecele şi pisica realizat la marele fix.
Chiar dacă Mickey este exact acel tip cool pe care Matthew McConaughey îl tot joacă de vreo 15 ani încoace, eroul are parte de suficiente surprize în cele două ore pentru a se îndepărta de la facila cărare a tipului simpatic, mereu cu zâmbetul pe buze. Pericol de moarte, impasuri juridice şi focuri de armă din cele mai neaşteptate direcţii îl vor lua prin surprindere pe Mickey, iar McConaughey se achită admirabil de rol, făcându-te să uiţi de semi-eşecuri precum Failure to Launch sau Ghosts of Girlfriends Past.
De văzut.