Sinopsis

CUM SĂ DEVII VEDETĂ ÎNTR-O VACANȚĂ LA ROMA?

Producția Disney "The LIZZIE McGUIRE MOVIE" aduce în prim plan peripețiile încântătoarei Lizzie McGuire și a amicilor ei, Gordo, Kate și Ethan, care și-au făcut cu toții bagajele și au plecat să trăiască ceea ce cred ei că este "la dolce vita" într-o călătorie în Italia. Odată ajunși acolo, Lizzie este confundată cu o vedetă pop, Isabella.

Lizzie alias Isabella se îndrăgostește de un italian chipeș, de asemenea un pop star, Paolo, care este nimeni altul decât fostul iubit al adevăratei cântărețe. De îndată ce adierea zvonurilor ajunge la urechile mămicii, tăticului și ale enervantului frățior Matt, cu un avânt specific american, toată familia se urcă în avion cu destinația precisă, Italia. Între timp, Lizzie s-a transformat dintr-o adolescentă stângace, într-un star. Gordo încearcă să înțeleagă ce simte cu adevărat pentru ea, iar fata descoperă, printr-un lanț de aventuri, care este adevăratul sens al prieteniei.

Nu se știe cum se pregătiseră sufletește adolescenții americani pentru a descoperi Europa, dar acum, problema este următoarea: Este Italia în stare să țină piept lui Lizzie McGuire?

WALT DISNEY PICTURES prezintă "The Lizzie McGuire Movie", un film în regia lui Jim Fall, dupã un scenariu de Susan Estelle Jansen și Ed Decter & John J. Strauss, realizat după personajele create de Terri Minsky. Producătorul filmului este Stan Rogow. Producătorii executivi sunt David Roessell și Terri Minsky, iar BUENA VISTA INTERNATIONAL distribuie această comedie.