De ce iubim filmele? Răspunsul la această întrebare relativ simplă este faptul că filmele (ca și cărțile) reușesc să ne scoată din spațiul temporal prezent și să ne facă să călătorim pentru o scurtă perioadă prin intermediul propriei imaginații într-un alt spațiu și un alt timp, în care putem fi oricine vrem și putem face orice vrem fără a suferi vreo restricție decât cea a autocenzurii.
Din punct de vedere cronologic, ”The Lodger: A Story of the London Fog” este al treilea film regizat de Alfred Hitchcock, dar este primul film în care putem recunoaște stilul hitchcockian: intriga misterioasă, suspansul în creștere, senzații acute de teamă, răsturnări de situații, un pic de umor și de romantism și nu în ultimul rând prezența unei blonde glaciale (fetișul de-o viață al cineastului). Hitchcock considera el-însuși acest film ca fiind primul său film, omițând faptul că realizase anterior alte două filme, amestec de comedie și melodramă sentimentală.
Filmul prezintă urmărirea unui criminal în serie ce acționează la adăpostul ceții londoneze în stilul consacrat de Jack Spintecătorul, ucigând tinere blonde. Astfel, înainte ca blondele să fie preferate de domni (potrivit titlului unui film celebru cu Marilyn Monroe), ele erau feblețea ucigașilor în serie. Hitchcock recreează, potrivit posibilităților tehnice ale vremii, atmosfera apăsătoare a nopții cețoase ce coboară peste oraș, în timp ce secvențele de interior sunt filmate din unghiuri diferite, cu lumină scăzută, pentru a transmite spectatorilor o senzație claustrofobică, prevestitoare de rău.
Chiar dacă producătorii au intervenit semnificativ în procesul de producție și au impus modificarea finalului (ce trebuia să rămână ambiguu), filmul păstrează amprenta măiestriei tehnico-artistice a marelui Hitchcock. Restaurarea acestui film mut reprezintă un mare câștig pentru cinefili, care pot admira astfel una din producțiile cinematografice importante din perioada de început a celei de-a șaptea arte.
Din punct de vedere cronologic, ”The Lodger: A Story of the London Fog” este al treilea film regizat de Alfred Hitchcock, dar este primul film în care putem recunoaște stilul hitchcockian: intriga misterioasă, suspansul în creștere, senzații acute de teamă, răsturnări de situații, un pic de umor și de romantism și nu în ultimul rând prezența unei blonde glaciale (fetișul de-o viață al cineastului). Hitchcock considera el-însuși acest film ca fiind primul său film, omițând faptul că realizase anterior alte două filme, amestec de comedie și melodramă sentimentală.
Filmul prezintă urmărirea unui criminal în serie ce acționează la adăpostul ceții londoneze în stilul consacrat de Jack Spintecătorul, ucigând tinere blonde. Astfel, înainte ca blondele să fie preferate de domni (potrivit titlului unui film celebru cu Marilyn Monroe), ele erau feblețea ucigașilor în serie. Hitchcock recreează, potrivit posibilităților tehnice ale vremii, atmosfera apăsătoare a nopții cețoase ce coboară peste oraș, în timp ce secvențele de interior sunt filmate din unghiuri diferite, cu lumină scăzută, pentru a transmite spectatorilor o senzație claustrofobică, prevestitoare de rău.
Chiar dacă producătorii au intervenit semnificativ în procesul de producție și au impus modificarea finalului (ce trebuia să rămână ambiguu), filmul păstrează amprenta măiestriei tehnico-artistice a marelui Hitchcock. Restaurarea acestui film mut reprezintă un mare câștig pentru cinefili, care pot admira astfel una din producțiile cinematografice importante din perioada de început a celei de-a șaptea arte.