Părerea criticului
"The Losers" - Pe bune că!
Atât de prost, că nici bun nu poate fi
Staţi, că mi-am amintit!
Am văzut ieri "The Losers".
Vă jur că n-am vrut - eu venisem la "Nightmare on Elm Street", da' au inversat proiecţiile. Culmea, pe Freddy Krueger nici n-am mai apucat să-l văd, c-aveam o treabă.
Şi oricum mi se tăiase, nu ştiam cum să fug mai repede din Multiplex.
Există pe lumea asta plăceri vinovate şi onanii inocente. "Luzării" ăştia fac parte din categoria a doua, cu vinovăţia din prima. O tentativă naiv-binevoitoare de a-l înscrie într-un oarecare context ne-ar putea purta spre "Shoot 'em up" şi "Wanted" - dar prefer să nu, din motive de pietate. Alea erau două trăsnăi inteligente, care dezvoltau cu un umor de cea mai bună calitate neverosimilităţile tipice ale filmelor de superacţiune. Ce-avem aici oscilează undeva între a se lua, totuşi, în serios, că s-ar putea să nu se ştie, şi a presăra aiurea pe tot parcursul bancuri complet idioate, obosite şi fără haz, ca măsură de prevedere. Pornind de la personajele de comics ale lui Andy Diggle, Peter Berg şi James Vanderbilt au dovedit că ştiu să construiască un scenariu, dar nu prea par să aibă har în materie de blockbustere la caterincă (antecedentele scenaristice ale lui Berg nu sunt notabile, doar la regie şi-a-ncercat mâna, printre altele cu "The Kingdom" şi "Hancock", care tocmai răuţe nu erau, iar Vanderbilt a mai scris şi produs şi "Zodiac"-ul lui Fincher, o docudrama bine coordonată). Deşi povestea respectă cu cvasi-sfinţenie regulile dramaturgice, n-are nici originalitate, nici creativitate, nici credibilitate. Simptomatic în acest sens e kickstart-ul: cei cinci eroi trebuie să mătrăşească un cuib de nemernici din jungla boliviană, dar constată că ăia şi-l umpluseră de copii, pe post de paravan, aşa că schimbă planul, intră ca-n brânză, îi împuşcă-n stânga şi-n dreapta pe toţi cei cinci sute cincizeci şi cinci de inamici duşmănoşi, salveză plozii şi pe-aici ţi-e drumul, fără nici o zgârietură - de ce n-or fi pornit din start pe ideea asta, dacă tot erau aşa de buni, Peter şi James omit să ne spună - sau, poate, au omis să se gândească. Nu prea-şi pierde vremea cu gânditoriul nici Sylvain White, băiatul cu regia, care are un nerv narativ şi un simţ dramatic atât de iabraşe, încât din şase-n trei minute căscam de-mi trosneau fălcile - plus o concepţie de imagine care deşi pasămite ar fi vrut să se adape din iconografia benzilor desenate, pică-n kitschu' cel mai pur. Sub aceeaşi oblăduire, se încropeşte unul dintre cele mai nesărate, mai antipatice şi mai mortăcinoase cvintete de noneroi involuntari (adică, ei s-ar fi vrut eroi antitrî, iar fenta cu "Luzării" din titlu ar fi trebuit să fie la mişto, de la un chipurile twist al intrigii, da' când colo au ieşit chiar luzări pe bune - nici măcar antieroi, ca bunăoară susnumitul Hancock, unde lui Peter Berg i-a semiieşit pasienţa): Jeffrey Dean Morgan, Chris Evans, Idris Elba, Columbus Short şi Oscar Jaenada. Prăpădiţilor ăstora cinci li se adaugă Zoe Saldana - care (firesc şi previzibil), aici arată şi se mişcă mai omeneşte decât în rolul nichitutei ăleia cu coadă albastră din "Avatar", ba chiar saves the day la modul cel mai deusexmachinist cu putirinţă: la sfârşit, fix când era gata fecala să lovească instalaţia de aer condiţionat, apare Coana Zoe pe-un coperiş de atrepozit cu-o bazucă la subbraţ şi rezolvă; şi li se opune Jason Patric, pus să întrupe un antagonist mai incolor, inodor, insipid şi inept decât dacă l-ar fi jucat Doru Octavian Dumitru-n regia lui Virgil Calotescu. Ca să ne-arate cu cine avem de-a face, fârtaţii-l pun să-şi împuşte secretara fiindcă i-a-ntors vântul umbrela pe dos când nu ploua - şi-n rest, puzderie de pontuţe constipat-scremute. Cam ăsta-i nivelul.
Nu merge să încheiem fără a preciza şi că se plagiază gros şi cu nesimţire, a la Nicolaescu - de exemplu, Jeffrey Dean Morgan şi Joiţica Saldana se bat ca chiorii-n camera de hotel (care arde vâlvătăi, da' pe ei nu-i deranjează cu nimic), încleştându-se înciocălaţi ca pentru vorba-aceea, aşa cum am mai văzut în deja menţionatul "Shoot 'em up", iar duba furată cu macaraua electromagnetică de sub cioclopter şterge puţin gogoaşa de reclamă pictată pe-un bloc, la fel ca-n "Hancock". Şi astea-s doar alea de-mi vin în minte acum.
Şi, să nu uităm - apropo de previzibilitate: când unul dintre băieţi trădează, e legitim să prevezi c-o să moară de-o moarte urâtă; doar că nu-i la fel de cuşer să prevezi cu cinci secunde înainte şi replica prin care eroul cel trădat şi integru îl va anunţa c-o să moară de-o moarte urâtă. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră - să-i prevedeţi replica, adică, nu să muriţi de-o moarte urâtă!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
15 mai, 2010, h. 11:00-11:53
Bucureşti, România
Atât de prost, că nici bun nu poate fi
Staţi, că mi-am amintit!
Am văzut ieri "The Losers".
Vă jur că n-am vrut - eu venisem la "Nightmare on Elm Street", da' au inversat proiecţiile. Culmea, pe Freddy Krueger nici n-am mai apucat să-l văd, c-aveam o treabă.
Şi oricum mi se tăiase, nu ştiam cum să fug mai repede din Multiplex.
Există pe lumea asta plăceri vinovate şi onanii inocente. "Luzării" ăştia fac parte din categoria a doua, cu vinovăţia din prima. O tentativă naiv-binevoitoare de a-l înscrie într-un oarecare context ne-ar putea purta spre "Shoot 'em up" şi "Wanted" - dar prefer să nu, din motive de pietate. Alea erau două trăsnăi inteligente, care dezvoltau cu un umor de cea mai bună calitate neverosimilităţile tipice ale filmelor de superacţiune. Ce-avem aici oscilează undeva între a se lua, totuşi, în serios, că s-ar putea să nu se ştie, şi a presăra aiurea pe tot parcursul bancuri complet idioate, obosite şi fără haz, ca măsură de prevedere. Pornind de la personajele de comics ale lui Andy Diggle, Peter Berg şi James Vanderbilt au dovedit că ştiu să construiască un scenariu, dar nu prea par să aibă har în materie de blockbustere la caterincă (antecedentele scenaristice ale lui Berg nu sunt notabile, doar la regie şi-a-ncercat mâna, printre altele cu "The Kingdom" şi "Hancock", care tocmai răuţe nu erau, iar Vanderbilt a mai scris şi produs şi "Zodiac"-ul lui Fincher, o docudrama bine coordonată). Deşi povestea respectă cu cvasi-sfinţenie regulile dramaturgice, n-are nici originalitate, nici creativitate, nici credibilitate. Simptomatic în acest sens e kickstart-ul: cei cinci eroi trebuie să mătrăşească un cuib de nemernici din jungla boliviană, dar constată că ăia şi-l umpluseră de copii, pe post de paravan, aşa că schimbă planul, intră ca-n brânză, îi împuşcă-n stânga şi-n dreapta pe toţi cei cinci sute cincizeci şi cinci de inamici duşmănoşi, salveză plozii şi pe-aici ţi-e drumul, fără nici o zgârietură - de ce n-or fi pornit din start pe ideea asta, dacă tot erau aşa de buni, Peter şi James omit să ne spună - sau, poate, au omis să se gândească. Nu prea-şi pierde vremea cu gânditoriul nici Sylvain White, băiatul cu regia, care are un nerv narativ şi un simţ dramatic atât de iabraşe, încât din şase-n trei minute căscam de-mi trosneau fălcile - plus o concepţie de imagine care deşi pasămite ar fi vrut să se adape din iconografia benzilor desenate, pică-n kitschu' cel mai pur. Sub aceeaşi oblăduire, se încropeşte unul dintre cele mai nesărate, mai antipatice şi mai mortăcinoase cvintete de noneroi involuntari (adică, ei s-ar fi vrut eroi antitrî, iar fenta cu "Luzării" din titlu ar fi trebuit să fie la mişto, de la un chipurile twist al intrigii, da' când colo au ieşit chiar luzări pe bune - nici măcar antieroi, ca bunăoară susnumitul Hancock, unde lui Peter Berg i-a semiieşit pasienţa): Jeffrey Dean Morgan, Chris Evans, Idris Elba, Columbus Short şi Oscar Jaenada. Prăpădiţilor ăstora cinci li se adaugă Zoe Saldana - care (firesc şi previzibil), aici arată şi se mişcă mai omeneşte decât în rolul nichitutei ăleia cu coadă albastră din "Avatar", ba chiar saves the day la modul cel mai deusexmachinist cu putirinţă: la sfârşit, fix când era gata fecala să lovească instalaţia de aer condiţionat, apare Coana Zoe pe-un coperiş de atrepozit cu-o bazucă la subbraţ şi rezolvă; şi li se opune Jason Patric, pus să întrupe un antagonist mai incolor, inodor, insipid şi inept decât dacă l-ar fi jucat Doru Octavian Dumitru-n regia lui Virgil Calotescu. Ca să ne-arate cu cine avem de-a face, fârtaţii-l pun să-şi împuşte secretara fiindcă i-a-ntors vântul umbrela pe dos când nu ploua - şi-n rest, puzderie de pontuţe constipat-scremute. Cam ăsta-i nivelul.
Nu merge să încheiem fără a preciza şi că se plagiază gros şi cu nesimţire, a la Nicolaescu - de exemplu, Jeffrey Dean Morgan şi Joiţica Saldana se bat ca chiorii-n camera de hotel (care arde vâlvătăi, da' pe ei nu-i deranjează cu nimic), încleştându-se înciocălaţi ca pentru vorba-aceea, aşa cum am mai văzut în deja menţionatul "Shoot 'em up", iar duba furată cu macaraua electromagnetică de sub cioclopter şterge puţin gogoaşa de reclamă pictată pe-un bloc, la fel ca-n "Hancock". Şi astea-s doar alea de-mi vin în minte acum.
Şi, să nu uităm - apropo de previzibilitate: când unul dintre băieţi trădează, e legitim să prevezi c-o să moară de-o moarte urâtă; doar că nu-i la fel de cuşer să prevezi cu cinci secunde înainte şi replica prin care eroul cel trădat şi integru îl va anunţa c-o să moară de-o moarte urâtă. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră - să-i prevedeţi replica, adică, nu să muriţi de-o moarte urâtă!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
15 mai, 2010, h. 11:00-11:53
Bucureşti, România
