Părerea criticului
The Lovely Bones/Din Raiul meu e o "pasăre rară" printre sutele de ecranizări apărute în fiecare an. Este o dramă (şi încă ce dramă, despre o adolescentă ucisă de vecinul ei), un thriller (criminalul este cunoscut - de noi, spectatorii, adică - dar va fi prins?) şi un fantasy (din raiul ei personal, o lume în continuă schimbare, protagonista priveşte prin ce îi trece familia) numai bun pentru celebra companie de efecte speciale Weta (din spatele trilogiei aceluiaşi Peter Jackson, Stăpânul inelelor).
Pe 6 decembrie 1973, Susie Salmon (Saoirse Ronan, excelentă!) este ucisă de vecinul ei, George Harvey (Stanley Tucci), un criminal care pozează, în cocheta suburbie unde locuieşte familia Salmon, într-un inofensiv constructor de case pentru păpuşi. După moarte, Susie se trezeşte într-un colorat "purgatoriu", raiul ei personal, de unde observă neputincioasă dar la fel de implicată ce se întâmplă cu familia ei. Fata îl urmăreşte şi pe criminal şi se chinuie să găsească un echilibru între dorinţa de răzbunare şi cea de a-şi ajuta familia să o ia de la capăt. Bineînţeles, este o sarcină, ultima înainte de a fi eliberată de această existenţă şi de finalul atât de tragic...
Să nu te sperie aspectul dramatic al subiectului. Deşi crima de la baza filmului este oribilă, Peter Jackson rămâne credincios romanului omonim scris de Alice Sebold, un mega-bestseller în ciuda premiselor sumbre şi-a subiectului incomod, şi alege să nu transforme The Lovely Bones într-un film în spiritul unui jurnal de ora 17. Iar The Lovely Bones este mult mai mult decât epuizarea unei crime sordide şi-a investigaţiei de după, este un film despre uitare, iertare, forţă şi dorinţa de a merge mai departe (în orice direcţie ar fi acest departe).
Cea mai bună decizie a lui Jackson a fost s-o distribuie pe Saoirse Ronan, actriţa de doar 15 ani nominalizată deja la un Oscar pentru rolul ei din Atonement/Remuşcare, în rolul entuziastei Susie. Interpretarea ei este poate cel mai bun lucru din această dramă supra-saturată cu efecte speciale superbe, dar uneori inutile, un adevărat obstacol în calea celui ce vrea să ajungă la miezul poveştii, istoria exemplară a unei familii atât de încercate. Mark Wahlberg şi Rachel Weisz sunt şi ei excelenţi în rolurile părinţilor lui Susie, distruşi de pierderea fiicei lor şi neînstare, fără ajutorul timpului şi, cine ştie, al lui Susie, să meargă mai departe.
Un adevărat compendiu despre mersul înainte şi micile resorturi care ne împing să mai facem un pas şi apoi încă unul, The Lovely Bones ar putea fi apreciat mai degrabă de fanii cărţii lui Sebold. Aceştia nu vor avea nicio problemă să "ataşeze" captivantei atmosfere din roman imaginile fantastice ale lui Jackson, care consumatorului nefamiliarizat cu subiectul mai degrabă îi vor distrage atenţia. Jackson are mici scăpări de ton şi ratează amestecul de ingrediente, apăsând prea tare pedala efectelor vizuale şi sonore în detrimentul emoţiei pure. Din păcate, la Oscarurile de la anul The Lovely Bones concurează cu Avatar, prin urmare sunt toate şansele să piardă în faţa tehnologiei revoluţionare (şi extrem de costisitoare) din filmul acestuia, dar îi ţinem pumnii lui Ronan pentru o a doua nominalizare şi, de ce nu, pentru un Oscar primit la 15 ani.
Pe 6 decembrie 1973, Susie Salmon (Saoirse Ronan, excelentă!) este ucisă de vecinul ei, George Harvey (Stanley Tucci), un criminal care pozează, în cocheta suburbie unde locuieşte familia Salmon, într-un inofensiv constructor de case pentru păpuşi. După moarte, Susie se trezeşte într-un colorat "purgatoriu", raiul ei personal, de unde observă neputincioasă dar la fel de implicată ce se întâmplă cu familia ei. Fata îl urmăreşte şi pe criminal şi se chinuie să găsească un echilibru între dorinţa de răzbunare şi cea de a-şi ajuta familia să o ia de la capăt. Bineînţeles, este o sarcină, ultima înainte de a fi eliberată de această existenţă şi de finalul atât de tragic...
Să nu te sperie aspectul dramatic al subiectului. Deşi crima de la baza filmului este oribilă, Peter Jackson rămâne credincios romanului omonim scris de Alice Sebold, un mega-bestseller în ciuda premiselor sumbre şi-a subiectului incomod, şi alege să nu transforme The Lovely Bones într-un film în spiritul unui jurnal de ora 17. Iar The Lovely Bones este mult mai mult decât epuizarea unei crime sordide şi-a investigaţiei de după, este un film despre uitare, iertare, forţă şi dorinţa de a merge mai departe (în orice direcţie ar fi acest departe).
Cea mai bună decizie a lui Jackson a fost s-o distribuie pe Saoirse Ronan, actriţa de doar 15 ani nominalizată deja la un Oscar pentru rolul ei din Atonement/Remuşcare, în rolul entuziastei Susie. Interpretarea ei este poate cel mai bun lucru din această dramă supra-saturată cu efecte speciale superbe, dar uneori inutile, un adevărat obstacol în calea celui ce vrea să ajungă la miezul poveştii, istoria exemplară a unei familii atât de încercate. Mark Wahlberg şi Rachel Weisz sunt şi ei excelenţi în rolurile părinţilor lui Susie, distruşi de pierderea fiicei lor şi neînstare, fără ajutorul timpului şi, cine ştie, al lui Susie, să meargă mai departe.
Un adevărat compendiu despre mersul înainte şi micile resorturi care ne împing să mai facem un pas şi apoi încă unul, The Lovely Bones ar putea fi apreciat mai degrabă de fanii cărţii lui Sebold. Aceştia nu vor avea nicio problemă să "ataşeze" captivantei atmosfere din roman imaginile fantastice ale lui Jackson, care consumatorului nefamiliarizat cu subiectul mai degrabă îi vor distrage atenţia. Jackson are mici scăpări de ton şi ratează amestecul de ingrediente, apăsând prea tare pedala efectelor vizuale şi sonore în detrimentul emoţiei pure. Din păcate, la Oscarurile de la anul The Lovely Bones concurează cu Avatar, prin urmare sunt toate şansele să piardă în faţa tehnologiei revoluţionare (şi extrem de costisitoare) din filmul acestuia, dar îi ţinem pumnii lui Ronan pentru o a doua nominalizare şi, de ce nu, pentru un Oscar primit la 15 ani.
