Este o dramă, un film de dragoste care are ca subiect principal iubirea ca liant universal, ca forţă supra-naturală capabilă să transceadă spaţiul şi timpul pentru a da substanţă legăturii sufleteşti care se înfiripă între un bărbat şi o femeie. Din acest punct de vedere, al ideii pivotante, pelicula aduce foarte mult cu mai vechea realizare cinematografică „The Fifth Element” – 1997.
Scenariul filmului se doreşte a fi unul original deoarece povestea după care este realizat filmul îmbină eternul subiect al iubirii cu misteriosul domeniu al fizicii moderne, mecanica cuantică, mai exact principiul care stă la baza experimentului efectuat de Nicolas Gisin, de la Universitatea din Geneva, cu doi fotoni identici, experiment a cărui rezultate sunt momentan de domeniul fantasticului şi care este pe larg prezentat într-un episod al seriei de mare succes „Through the Wormhole” de Morgan Freeman. Oricum, ideea este greşit preluată de această peliculă pentru că în respectivul experiment particulele transced doar dimensiunea spaţială nu şi cea temporală.
Din păcate, deşi subiectul şi implicit melajul celor două teme – iubirea şi mecanica cuantică ar fi fost de natură să genereze o dezvoltare foarte interesantă şi captivantă, scenariul eşuează în aşteptări, implicarea mecanicii cuantice este explicată sumar în câteva replici, undeva pe la jumătatea filmului, de către unul din personaje, lucru dealtfel insuficient pentru a fi în măsură a fascina intelectul şi a stârni curiozitatea spectatorului referitor la consecinţele interacţionării acestora.
Acţiunile filmului se desfăşoară pe două planuri temporale, separate între ele printr-o perioadă de 300 de ani şi spaţial prin vreo 8.000 de kilomeri şi deşi pare imposibil ca cele două planuri să interacţioneze vreodată, filmul tocmai asta doreşte să demonstreze, că este posibil şi totul prin puterea iubirii.
Din păcate erorile din scenariu sunt foarte mari, unele prin neprezentarea unor evenimente care generează situaţii de pe ecran, altele prin ne-explicarea unor fapte cu impact major în desfăşurarea plotului, cea mai flagrantă, evidentă şi deranjantă eroare fiind ne-explicarea modului cum a ajuns inelul acolo unde a fost găsit şi ale cui sunt iniţialele descoperite odată cu inelul.
Ca aspecte reuşite ale peliculei sunt de menţionat decorurile în care au fost filmate scenele, acestea fiind foarte inspirat alese, pline de culoare, camerele de filmat folosind din plin toate unghiurile pentru a surprinde plinătatea şi strălucirea culorilor ambientale. Coloana sonoră este de asemenea foarte reuşită, cu melodii tipic orientale, de menţionat totuşi că deşi acţiunile se desfăşoară în India, unele instrumente muzicale, utilizate în realizarea melodiilor, sunt tipic chinezeşti, însăşi câteva din piesele componenete ale coloanei sonore având puternice accente chinezeşti.
Filmul are câteva greşeli logice, de continuitate şi factuale, prima şi cea mai evidentă remarcându-se aproape de începutul peliculei când eroul principal plonjează în ocean în ajutorul prietenei sale, fază penibilă pentru orice cunoscător a procedeelor elementare de scufundare sau a legilor fizicii.
Nu lipsesc nici clişeele, scene a căror deznodământ este previzibil iar secvenţele de la început seamănă izbitor de mult sau fac trimitere la scenele de început ale filmului „Titanic” – 1997. Luptele şi confruntările dintre personaje sunt nefericit realizate, cu mulţi timpi morţi, trucaje slab realizate şi mişcări penibile, ample şi lente ale combatanţilor, fiind foarte asemănătoare cu luptele caraghios realizate din filmele indiene mai vechi.
Personajele sunt insuficient conturate, relaţia dintre eroii principali din timpul modern este fugar şi sumar prezentată, relaţia dintre cele două mici popoare indiene implicate în poveste este nedefinită, spectatorului fiindu-i greu să înţeleagă dacă sunt prieteni sau duşmani iar aristocraţia colonizatoare britanică este prezentată ca o gaşcă de parveniţi puşi pe căpătuială. Toate acestea scad mult din valoarea filmului.
Interpretarea actorilor este de factură medie, cea mai bună prestaţie realizând-o eroul din rolul principal, Josh Hartnett („Pearl Harbor” – 2001, „Black Hawk Dawn” – 2001). Dintre cele două partenere ale lui Josh, Tamsin Egerton are pe departe cea mai slabă interpretare, cealaltă parteneră, Tehmina Sunny fiind mult mai senzuală şi expresivă în scenele sentimentale dar având o prestaţie lamentabilă în scenele de luptă.
Finalul filmului este previzibil, realizat pe placul sentimentaliştilor dar confuz din punct de vedere al derulării logice a evenimentelor pe ecran. Câteva aspecte rămânând neexplicate, nu sunt închise toate planurile de acţiune iar dacă se mai adaugă şi confuzia creată prin neexplicarea implicării mecanicii cuantice se poate afirma într-un mod evident că prin acest film Titanicul a trecut prin Bollywood.
Vizionare plăcută!
xerses
pe 17 Martie 2015 18:57
M-au cam ametit suprapunerile de planuri;filmul nu prea exceleaza la nici un capitol.
dido
pe 03 Martie 2015 20:37
Contrar notei slabe de pe IMDB mie mi-a placut filmul,o poveste fantastica de iubire dintre un soldat englez si o indianca a anilor 1778.Macar pentru peisaje si personajele pitoresti va recomand sa vedeti acest film de aventura!
Scenariul filmului se doreşte a fi unul original deoarece povestea după care este realizat filmul îmbină eternul subiect al iubirii cu misteriosul domeniu al fizicii moderne, mecanica cuantică, mai exact principiul care stă la baza experimentului efectuat de Nicolas Gisin, de la Universitatea din Geneva, cu doi fotoni identici, experiment a cărui rezultate sunt momentan de domeniul fantasticului şi care este pe larg prezentat într-un episod al seriei de mare succes „Through the Wormhole” de Morgan Freeman. Oricum, ideea este greşit preluată de această peliculă pentru că în respectivul experiment particulele transced doar dimensiunea spaţială nu şi cea temporală.
Din păcate, deşi subiectul şi implicit melajul celor două teme – iubirea şi mecanica cuantică ar fi fost de natură să genereze o dezvoltare foarte interesantă şi captivantă, scenariul eşuează în aşteptări, implicarea mecanicii cuantice este explicată sumar în câteva replici, undeva pe la jumătatea filmului, de către unul din personaje, lucru dealtfel insuficient pentru a fi în măsură a fascina intelectul şi a stârni curiozitatea spectatorului referitor la consecinţele interacţionării acestora.
Acţiunile filmului se desfăşoară pe două planuri temporale, separate între ele printr-o perioadă de 300 de ani şi spaţial prin vreo 8.000 de kilomeri şi deşi pare imposibil ca cele două planuri să interacţioneze vreodată, filmul tocmai asta doreşte să demonstreze, că este posibil şi totul prin puterea iubirii.
Din păcate erorile din scenariu sunt foarte mari, unele prin neprezentarea unor evenimente care generează situaţii de pe ecran, altele prin ne-explicarea unor fapte cu impact major în desfăşurarea plotului, cea mai flagrantă, evidentă şi deranjantă eroare fiind ne-explicarea modului cum a ajuns inelul acolo unde a fost găsit şi ale cui sunt iniţialele descoperite odată cu inelul.
Ca aspecte reuşite ale peliculei sunt de menţionat decorurile în care au fost filmate scenele, acestea fiind foarte inspirat alese, pline de culoare, camerele de filmat folosind din plin toate unghiurile pentru a surprinde plinătatea şi strălucirea culorilor ambientale. Coloana sonoră este de asemenea foarte reuşită, cu melodii tipic orientale, de menţionat totuşi că deşi acţiunile se desfăşoară în India, unele instrumente muzicale, utilizate în realizarea melodiilor, sunt tipic chinezeşti, însăşi câteva din piesele componenete ale coloanei sonore având puternice accente chinezeşti.
Filmul are câteva greşeli logice, de continuitate şi factuale, prima şi cea mai evidentă remarcându-se aproape de începutul peliculei când eroul principal plonjează în ocean în ajutorul prietenei sale, fază penibilă pentru orice cunoscător a procedeelor elementare de scufundare sau a legilor fizicii.
Nu lipsesc nici clişeele, scene a căror deznodământ este previzibil iar secvenţele de la început seamănă izbitor de mult sau fac trimitere la scenele de început ale filmului „Titanic” – 1997. Luptele şi confruntările dintre personaje sunt nefericit realizate, cu mulţi timpi morţi, trucaje slab realizate şi mişcări penibile, ample şi lente ale combatanţilor, fiind foarte asemănătoare cu luptele caraghios realizate din filmele indiene mai vechi.
Personajele sunt insuficient conturate, relaţia dintre eroii principali din timpul modern este fugar şi sumar prezentată, relaţia dintre cele două mici popoare indiene implicate în poveste este nedefinită, spectatorului fiindu-i greu să înţeleagă dacă sunt prieteni sau duşmani iar aristocraţia colonizatoare britanică este prezentată ca o gaşcă de parveniţi puşi pe căpătuială. Toate acestea scad mult din valoarea filmului.
Interpretarea actorilor este de factură medie, cea mai bună prestaţie realizând-o eroul din rolul principal, Josh Hartnett („Pearl Harbor” – 2001, „Black Hawk Dawn” – 2001). Dintre cele două partenere ale lui Josh, Tamsin Egerton are pe departe cea mai slabă interpretare, cealaltă parteneră, Tehmina Sunny fiind mult mai senzuală şi expresivă în scenele sentimentale dar având o prestaţie lamentabilă în scenele de luptă.
Finalul filmului este previzibil, realizat pe placul sentimentaliştilor dar confuz din punct de vedere al derulării logice a evenimentelor pe ecran. Câteva aspecte rămânând neexplicate, nu sunt închise toate planurile de acţiune iar dacă se mai adaugă şi confuzia creată prin neexplicarea implicării mecanicii cuantice se poate afirma într-un mod evident că prin acest film Titanicul a trecut prin Bollywood.
Vizionare plăcută!