Părerea criticului
Trebuie sa-l vedeti pe Christian Bale in acest film delirant si dement care este Masinistul lui Brad Anderson: actorul a slabit 30 de kilograme pentru rol!
Daca as fi cinic, as spune ca Bale trebuia folosit iute - pana nu se-ngrasa la loc - intr-un film despre Auschwitz; dar nu sunt, asa ca nu spun. Dar trebuie sa spun ca - asa cum arata aici - Bale este, de departe, cel mai inspaimantator "element" dintr-un film de groaza care, de fapt, nu este chiar un "film de groaza"... Sa explic.
In general, filmele de groaza - de la, sa zicem, Nosferatu la Night of the Living Dead trecand prin Balul vampirilor, ca sa ma opresc doar la cele celebre - propun un univers claustrofob, fie el casa, strada sau oras, in care personajele sunt prinse in capcana, devenind - unele dintre ele; majoritatea dintre ele! - papa buna pentru dintii, limbile si falcile celor care se hranesc "cu asta". (Vorba titlului "alternativ" al filmului lui Polanski: Scuzati-ma, dar dintii dv. sunt in ceafa mea!) Din acest punct de vedere, Masinistul lui Anderson (Brad; iarasi in paranteza fie spus, regizorii al caror nume e "Anderson" pare nesfarsit: Lindsay Anderson, Paul Thomas Anderson, Paul Anderson, Roy Andersson... daca nu ma-nsel, si Bibi Andersson - actrita lui Bergman - a regizat un film!) nu este un film de groaza "cum scrie la carte": povestea unui muncitor (Trevor Reznik) de la o fabrica oarecare, insomniac de circa un an, care incepe sa "vada lucruri" & sa citeasca in ele conspiratii oculte, trimite mai degraba la o combinatie de Repulsie (alt film al lui Polanski) si Fight Club - si nu aici trebuie vazuta originalitatea Masinistului.
Or, originalitatea exista tocmai in faptul ca "universul claustrofob" de care vorbeam - ca o conditie preliminara a oricarui film de groaza - este recompus, in filmul lui Anderson, nu atat prin reducerea spatiului in care se desfasoara actiunea la o casa, strada, oras etc., cat prin inlocuirea tuturor acestor spatii "aducatoare de groaza" prin insusi spatiul interior al protagonistului: Trevor Reznik "arata asa" pentru ca, cel putin de un an de zile, corpul lui a fost devorat, putin cate putin, de dintii, limbile & falcile acelui monstru latent, letal si perfid care este inchipuirea omeneasca! Reznik este un "personaj de groaza" care-si poarta groaza la orice pas, urmarit si "umezit", permanent, de balele insidioase ale "infrastructurii" sale nefericite...
Cu asta, consider ca am spus - poate - deja prea mult, dar Masinistul nu este, din fericire, unul din acele filme in care poanta finala (o data intuita) sa tina tot filmul pe picioarele dinapoi. Nu este un thriller ˆ la M. Night Shyamalan - cu "revelatiile" sale, facile in fond, care recompun povestea in memoria spectatorilor; si nu este nici un "film cult" ˆ la Se7en sau Fight Club - ceea ce-i evita o oarecare fadoare data de re-re-revizionarea sa in bucla. Nu.
Este un film - daca vreti - "clasic", caci povesteste pogorarea in infern a unui om simplu urmarit de demoni pe care nu-i poate controla. O poveste ˆ la Poe, mai degraba (un soi de William Wilson in universul mecanizat al Americii de astazi), in care - din clipa in care pe lume a venit Banuiala - Paranoia e una din pagubele colaterale.
Un film impecabil "imaginat" de un sef-operator precum Xavi Gimenez (Intacto), regizat curat, fara artificii de prisos, de Anderson si jucat - entuziasmant - de un Christian Bale care este, aici, la antipodul rolului sau din American Psycho: adica nu rece, sexy si rau fara remuscari, ci cald, distrofic si "rau" fara voie... Un fel de American Psycho cu suflet. De vazut neaparat!
Daca as fi cinic, as spune ca Bale trebuia folosit iute - pana nu se-ngrasa la loc - intr-un film despre Auschwitz; dar nu sunt, asa ca nu spun. Dar trebuie sa spun ca - asa cum arata aici - Bale este, de departe, cel mai inspaimantator "element" dintr-un film de groaza care, de fapt, nu este chiar un "film de groaza"... Sa explic.
In general, filmele de groaza - de la, sa zicem, Nosferatu la Night of the Living Dead trecand prin Balul vampirilor, ca sa ma opresc doar la cele celebre - propun un univers claustrofob, fie el casa, strada sau oras, in care personajele sunt prinse in capcana, devenind - unele dintre ele; majoritatea dintre ele! - papa buna pentru dintii, limbile si falcile celor care se hranesc "cu asta". (Vorba titlului "alternativ" al filmului lui Polanski: Scuzati-ma, dar dintii dv. sunt in ceafa mea!) Din acest punct de vedere, Masinistul lui Anderson (Brad; iarasi in paranteza fie spus, regizorii al caror nume e "Anderson" pare nesfarsit: Lindsay Anderson, Paul Thomas Anderson, Paul Anderson, Roy Andersson... daca nu ma-nsel, si Bibi Andersson - actrita lui Bergman - a regizat un film!) nu este un film de groaza "cum scrie la carte": povestea unui muncitor (Trevor Reznik) de la o fabrica oarecare, insomniac de circa un an, care incepe sa "vada lucruri" & sa citeasca in ele conspiratii oculte, trimite mai degraba la o combinatie de Repulsie (alt film al lui Polanski) si Fight Club - si nu aici trebuie vazuta originalitatea Masinistului.
Or, originalitatea exista tocmai in faptul ca "universul claustrofob" de care vorbeam - ca o conditie preliminara a oricarui film de groaza - este recompus, in filmul lui Anderson, nu atat prin reducerea spatiului in care se desfasoara actiunea la o casa, strada, oras etc., cat prin inlocuirea tuturor acestor spatii "aducatoare de groaza" prin insusi spatiul interior al protagonistului: Trevor Reznik "arata asa" pentru ca, cel putin de un an de zile, corpul lui a fost devorat, putin cate putin, de dintii, limbile & falcile acelui monstru latent, letal si perfid care este inchipuirea omeneasca! Reznik este un "personaj de groaza" care-si poarta groaza la orice pas, urmarit si "umezit", permanent, de balele insidioase ale "infrastructurii" sale nefericite...
Cu asta, consider ca am spus - poate - deja prea mult, dar Masinistul nu este, din fericire, unul din acele filme in care poanta finala (o data intuita) sa tina tot filmul pe picioarele dinapoi. Nu este un thriller ˆ la M. Night Shyamalan - cu "revelatiile" sale, facile in fond, care recompun povestea in memoria spectatorilor; si nu este nici un "film cult" ˆ la Se7en sau Fight Club - ceea ce-i evita o oarecare fadoare data de re-re-revizionarea sa in bucla. Nu.
Este un film - daca vreti - "clasic", caci povesteste pogorarea in infern a unui om simplu urmarit de demoni pe care nu-i poate controla. O poveste ˆ la Poe, mai degraba (un soi de William Wilson in universul mecanizat al Americii de astazi), in care - din clipa in care pe lume a venit Banuiala - Paranoia e una din pagubele colaterale.
Un film impecabil "imaginat" de un sef-operator precum Xavi Gimenez (Intacto), regizat curat, fara artificii de prisos, de Anderson si jucat - entuziasmant - de un Christian Bale care este, aici, la antipodul rolului sau din American Psycho: adica nu rece, sexy si rau fara remuscari, ci cald, distrofic si "rau" fara voie... Un fel de American Psycho cu suflet. De vazut neaparat!
