Sinopsis

În „Vârtejul: o cronică de familie”, Péter Forgács prezintă viața de zi cu zi a membrilor unei familii de evrei olandezi, spulberată aproape în totalitate de Holocaustul nazist din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pornind de la jurnalul filmat, în anii '30 - '40, de Max Peereboom, unul dintre membrii acesteia, filmul include momente fericite și de relaxare care se succedă unele după altele, fiind explicate sau introduse exclusiv de inserturi și de sunete recompuse, ce îi conferă un dramatism inexistent la nivelul imaginilor. Muzica lui Tibor Szemzõ, bazată pe ritmuri de jazz, are lejeritatea cadrelor surprinse de Max Peereboom, dar, în același timp, e punctată de ecouri grave, menite să prevadă destinul tragic al acestor oameni care par că nu intuiau - nici măcar în seara dinaintea plecării spre lagărele de concentrare de la Auschwitz - ce li se va întâmpla în foarte scurtă vreme. Poate cel mai copleșitor element al documentarului e paralela creată cu viața de zi cu zi a unei alte familii, aparținând Reichkommissarului Arthur Seyss-Inquart, responsabil de aplicarea politicilor naziste pe teritoriul olandez aflat sub ocupație germană. După toate aparențele, nu foarte multe lucruri separă existența cotidiană a celor două familii, însă, fără a se fi cunoscut sau intersectat vreodată personal, una dintre ele va contribui substanțial la distrugerea celeilalte.