Thomas Jerome Newton este omul ce a cazut din cer; David Bowie, extraterestrul de pe pamant. Doua parti ce realizeaza simbioza perfecta intr-un personaj excentric dedicat parca unui film ce ar fi functionat la fel de bine si fara cele cateva secvente in care realitatea se altereaza folosind efectele speciale. In fond, in cvasi intregul material, senzatia de nepamantean se obtine prin simpla prezenta a acelei firave aparitii. Iar firav are aici exact conotatia neaosa, cea de slabanog. Din materialele extra am aflat ca actorul era atat de slab in acea perioada incat unele articole vestimentare negasindu-se nicaieri pe masura necesara, au trebuit cumparate de la sectiunea copii.
"Robert, I'm not a human being at all." suna o dedicatie facuta de Bowie insusi producatorului si prietenului sau Robert Michael John Fox, un consultant in cele mai intime proiecte pe care cantaretul le avea in minte in ceea ce priveste lumea aceasta a scenei, fie ea de teatru sau de film, pe un scenariu de lucru pentru The Man Who Fell to Earth.
Filmul sufera de sindromul mesianic, doar ca nu in varianta sa clasica ci intr-una alterata in care salvatorul se lasa in cele din urma corupt de viciile de la care venise ... nu sa salveze intraga omenire, amploarea ar fi disproportionata fata de ceea ce inseamna actiunea acestei pelicule, ci de a da un exemplu pozitiv. Daca in prima jumatate de film avem sistematic invitatii la a consuma bauturi alcoolice, in partea a doua, alcoolul venit la pachet cu toate celelalte apucaturi rele: sex, droguri, dorinta luxului, domina peisajul si transforma filmul intr-unul incomod pentru o anumita parte mai conservatoare a publicului. Din acest punct de inflexiune, pelicula isi pierde acel caracter imaterial ori idealist si devine una prea pamanteana, iar nemultumirea din final a celor ce au fost acaparati de latura sf e usor de inteles. La fel si pentru cei ce cautau mesajul spiritual. Si ei au suferit aceeasi deceptie ca in cazul celor ce cautau stiinta si fictiunea din primul calup. Iarasi lucruri de inteles. Insa caracterul cultic al acestui film, valoarea lui intrinseca, deriva tocmai din aceasta alterare a creaturii pure, din renuntarea la setul de valori initiale; practic din ispitirea celui cazut din cer pe pamant. Altfel am fi asistat la un alt proiect ce ar fi tratat vizitatorii veniti din spatiu intru o cu totul alta maniera si am fi fost privati de aceasta minunata introspectie a partii labile din psihicul uman, cea iubitoare de frivolitate si tentatii irezistibile. Efectiv, ar fi disparut o lucrare in care dorintele sunt mai puternice decat idealurile, lucruri atat de umane si care par ca au virusat un intreg univers. Remarca lui Nicolas Roeg catre unul dintre producatori atunci cand cel din urma i-a cerut sa faca ceva cu partea pornografica explica mult din viziunea sa regizorala: "suntem de-a dreptu maguliti ca ai reusit sa vezi asa ceva acolo unde nu exista nimic pornografic". Felul acesta de a incerca sa ii explici unui puritan ca senzualitatea, sexul in sine trebuie descoperit de orice fiinta care face pasul spre stadiul adult, adica om in toata firea si in deplinatatea facultatilor mintale, e ceva firesc, mi s-a parut genial. La fel e si cu mesajul ramas in urma vizionarii, ce iti demonstreaza, asta daca mai era nevoie, ca orice legatura, fie ea chiar si una paternala, de sange, se subrezeste si in cele din urma se anuleaza atunci cand egoismul in care te complaci echivaleaza oarecum cu pierderea suferita. Plus ca la noi pe planeta mai actioneaza si o forta perversa ce se numeste timp si care rapeste exact momentele cheie ale unei existente, estompandu-le odata cu scurgerea lui inexorabila procesul incheindu-se doar atunci cand respectivele momente au fost anihilate total.
Concluzie: Avem in primul rand un actor predestinat unui astfel de rol. David Bowie e straveziu, nepamantean si ireal, exact in cerintele fisei postului celui ce trebuie sa intre in pielea voiajorului Thomas Jerome Newton. Ca film, realizarea lui Nicolas Roeg reuseste sa transceada plictisul ori monotonia subiectului in sine, arhiexploatat si oarecum standardizat ca abordare sigura, garantata, propunand o analiza a intregii umanitati, una cinica dar cinstita. O invitatie obligatorie. Nota 7,48!
cosmin_kedii
pe 07 Aprilie 2013 09:14
Văzând performanța lui David Bowie ne întrebăm cine altcineva ar putea fi potrivit pentru acest rol . David Bowie este foarte credibil ca un om dintr-o altă lume. Efectele speciale sunt de succes.
"Robert, I'm not a human being at all." suna o dedicatie facuta de Bowie insusi producatorului si prietenului sau Robert Michael John Fox, un consultant in cele mai intime proiecte pe care cantaretul le avea in minte in ceea ce priveste lumea aceasta a scenei, fie ea de teatru sau de film, pe un scenariu de lucru pentru The Man Who Fell to Earth.
Filmul sufera de sindromul mesianic, doar ca nu in varianta sa clasica ci intr-una alterata in care salvatorul se lasa in cele din urma corupt de viciile de la care venise ... nu sa salveze intraga omenire, amploarea ar fi disproportionata fata de ceea ce inseamna actiunea acestei pelicule, ci de a da un exemplu pozitiv. Daca in prima jumatate de film avem sistematic invitatii la a consuma bauturi alcoolice, in partea a doua, alcoolul venit la pachet cu toate celelalte apucaturi rele: sex, droguri, dorinta luxului, domina peisajul si transforma filmul intr-unul incomod pentru o anumita parte mai conservatoare a publicului. Din acest punct de inflexiune, pelicula isi pierde acel caracter imaterial ori idealist si devine una prea pamanteana, iar nemultumirea din final a celor ce au fost acaparati de latura sf e usor de inteles. La fel si pentru cei ce cautau mesajul spiritual. Si ei au suferit aceeasi deceptie ca in cazul celor ce cautau stiinta si fictiunea din primul calup. Iarasi lucruri de inteles. Insa caracterul cultic al acestui film, valoarea lui intrinseca, deriva tocmai din aceasta alterare a creaturii pure, din renuntarea la setul de valori initiale; practic din ispitirea celui cazut din cer pe pamant. Altfel am fi asistat la un alt proiect ce ar fi tratat vizitatorii veniti din spatiu intru o cu totul alta maniera si am fi fost privati de aceasta minunata introspectie a partii labile din psihicul uman, cea iubitoare de frivolitate si tentatii irezistibile. Efectiv, ar fi disparut o lucrare in care dorintele sunt mai puternice decat idealurile, lucruri atat de umane si care par ca au virusat un intreg univers. Remarca lui Nicolas Roeg catre unul dintre producatori atunci cand cel din urma i-a cerut sa faca ceva cu partea pornografica explica mult din viziunea sa regizorala: "suntem de-a dreptu maguliti ca ai reusit sa vezi asa ceva acolo unde nu exista nimic pornografic". Felul acesta de a incerca sa ii explici unui puritan ca senzualitatea, sexul in sine trebuie descoperit de orice fiinta care face pasul spre stadiul adult, adica om in toata firea si in deplinatatea facultatilor mintale, e ceva firesc, mi s-a parut genial. La fel e si cu mesajul ramas in urma vizionarii, ce iti demonstreaza, asta daca mai era nevoie, ca orice legatura, fie ea chiar si una paternala, de sange, se subrezeste si in cele din urma se anuleaza atunci cand egoismul in care te complaci echivaleaza oarecum cu pierderea suferita. Plus ca la noi pe planeta mai actioneaza si o forta perversa ce se numeste timp si care rapeste exact momentele cheie ale unei existente, estompandu-le odata cu scurgerea lui inexorabila procesul incheindu-se doar atunci cand respectivele momente au fost anihilate total.
Concluzie: Avem in primul rand un actor predestinat unui astfel de rol. David Bowie e straveziu, nepamantean si ireal, exact in cerintele fisei postului celui ce trebuie sa intre in pielea voiajorului Thomas Jerome Newton. Ca film, realizarea lui Nicolas Roeg reuseste sa transceada plictisul ori monotonia subiectului in sine, arhiexploatat si oarecum standardizat ca abordare sigura, garantata, propunand o analiza a intregii umanitati, una cinica dar cinstita. O invitatie obligatorie. Nota 7,48!