Părerea criticului
Un prieten mă chema marţi la cinema, că "Omul cu pumni de fier este de Tarantino". Nu e deloc de Tarantino, ci de RZA, o personalitate a hip-hop-ului despre care, acum că am văzut filmul, nici nu vreau să aflu mai multe. Dacă îţi plac păruielile kung fu cu efecte speciale, îi poţi da o şansă acestui debut în regie al lui RZA, dar fii avertizat: filmul e o imensă varză, cu un scenariu atât de slab încât că ţi-e greu să descoperi un personaj în stare să te captiveze.
După ani de văzut filme şi înghiţit pe nerăsuflate campanii de promovare, a citi o pagină de imdb sau de cinemagia e aproape la fel ca atunci când un specialist în boli de nutriţie citeşte eticheta unui produs alimentar, încercând să descopere mai mult decât E-uri şi coloranţii. Ei bine, Omul cu pumni de fier este un film făcut exclusiv din E-uri şi coloranţi: inexplicabil de violent, montat alandala, jucat prost, scris haotic şi altoit pe un soundtrack hip-hop, că de, ce alegere muzicală să fie mai logică în cazul unei poveşti ce are loc în China secolului 19?
Nu mă înţelege greşit, îmi plac trăsnăile şi le savurez pe marele ecran, doar să fie făcute cu cap. Probabil Quentin Tarantino a avut motivaţii financiare (a devenit un obicei la Hollywood ca un cineast de renume să "prezinte" un film, pentru un plus de atractivitate în ochii publicului) să se asocieze cu această debandadă ilogică, altfel nu-mi explic de ce şi-ar fi pus numele pe generic, când nu a fost DELOC implicat în producţie. La fel stau lucrurile cu Russell Crowe, în rolul lui Jack Knife, un soldat britanic angajat de împăratul Chinei pentru a proteja un transport de aur. Şi Lucy Liu trece prin cadru, mult mai eficient decât restul actorilor, în chip de patroană de bordel cu numele (amuzant în română) Madam Boboc.
Fără a duce lipsă de câteva secvenţe de acţiune şi luptă gândite bine, Omul cu pumni de fier se îngroapă într-o multitudine de personaje (o adevărată grădină zoologică: clanuri de Lei, Şacali, Lupi, Şoareci şi încă vreo câteva), replici sforăitoare şi privirile imperturbabile ale "eroului", Fierarul interpretat de acelaşi RZA, care visează la o viaţă liniştită alături de una din fetele lui Madam Boboc, dar este obligat să facă arme pentru periculoşii gangsteri locali. Crede-mă, RZA e atât de amorf şi anost în rolul principal, încât Fierarul său ar fi căzut în cazanul cu metal topit încă din prima secvenţă, dacă aş fi scris eu scenariul.
Încerc întotdeauna să-ţi spun de ce să mergi la film, şi nu de ce să nu mergi, dar Omul cu pumni de fier chiar nu prea are cu ce să te atragă. Pentru ilustraţia acestei cronici am ales o imagine cu Lucy Liu, probabil cel mai arătos aspect al action-ului, dar de ce-ai petrece 95 de minute la cinema doar pentru câteva scene care arată bine? Sunt prea multe secvenţe în film care arată ca nişte videoclipuri pentru melodiile hip-hop ale lui RZA, dar eu chiar n-aş cumpăra bilet ca să le văd pe ecran mare.
După ani de văzut filme şi înghiţit pe nerăsuflate campanii de promovare, a citi o pagină de imdb sau de cinemagia e aproape la fel ca atunci când un specialist în boli de nutriţie citeşte eticheta unui produs alimentar, încercând să descopere mai mult decât E-uri şi coloranţii. Ei bine, Omul cu pumni de fier este un film făcut exclusiv din E-uri şi coloranţi: inexplicabil de violent, montat alandala, jucat prost, scris haotic şi altoit pe un soundtrack hip-hop, că de, ce alegere muzicală să fie mai logică în cazul unei poveşti ce are loc în China secolului 19?
Nu mă înţelege greşit, îmi plac trăsnăile şi le savurez pe marele ecran, doar să fie făcute cu cap. Probabil Quentin Tarantino a avut motivaţii financiare (a devenit un obicei la Hollywood ca un cineast de renume să "prezinte" un film, pentru un plus de atractivitate în ochii publicului) să se asocieze cu această debandadă ilogică, altfel nu-mi explic de ce şi-ar fi pus numele pe generic, când nu a fost DELOC implicat în producţie. La fel stau lucrurile cu Russell Crowe, în rolul lui Jack Knife, un soldat britanic angajat de împăratul Chinei pentru a proteja un transport de aur. Şi Lucy Liu trece prin cadru, mult mai eficient decât restul actorilor, în chip de patroană de bordel cu numele (amuzant în română) Madam Boboc.
Fără a duce lipsă de câteva secvenţe de acţiune şi luptă gândite bine, Omul cu pumni de fier se îngroapă într-o multitudine de personaje (o adevărată grădină zoologică: clanuri de Lei, Şacali, Lupi, Şoareci şi încă vreo câteva), replici sforăitoare şi privirile imperturbabile ale "eroului", Fierarul interpretat de acelaşi RZA, care visează la o viaţă liniştită alături de una din fetele lui Madam Boboc, dar este obligat să facă arme pentru periculoşii gangsteri locali. Crede-mă, RZA e atât de amorf şi anost în rolul principal, încât Fierarul său ar fi căzut în cazanul cu metal topit încă din prima secvenţă, dacă aş fi scris eu scenariul.
Încerc întotdeauna să-ţi spun de ce să mergi la film, şi nu de ce să nu mergi, dar Omul cu pumni de fier chiar nu prea are cu ce să te atragă. Pentru ilustraţia acestei cronici am ales o imagine cu Lucy Liu, probabil cel mai arătos aspect al action-ului, dar de ce-ai petrece 95 de minute la cinema doar pentru câteva scene care arată bine? Sunt prea multe secvenţe în film care arată ca nişte videoclipuri pentru melodiile hip-hop ale lui RZA, dar eu chiar n-aş cumpăra bilet ca să le văd pe ecran mare.
