Părerea criticului
The Mandalorian, primul serial live action Star Wars, folosit de Disney ca mijloc de atracţie pentru platforma de streaming Disney+, a fost o surpriză mai mult decât plăcută. Şi asta o spune unul care nu prea are universul Star Wars la inimă, nici măcar după lansarea noii trilogii. Dacă filmele realizate pentru marele ecran sunt o şaorma cu de toate gata să-şi epuizeze publicul (ba uneori să-i provoace şi indigestie), The Mandalorian vine cu o nimerită economie de mijloace pentru a spune o poveste simplă şi ataşantă.
Probabil că principalul atu al serialului este natura protagonistului interpretat (fără să-i vedem faţa, cel puţin nu până la finalul celui de-al patrulea episod) de Pedro Pascal (Game of Thrones). Un Mandalorian înveşmântat din cap până-n picioare într-o armură strălucitoare, personajul este un adevărat mister şi beneficiază de un ajutor inedit din partea scenariului. Cu excepţia unei secvenţe de flashback, nu ştim absolut nimic despre erou şi-l însoţim în periplul său prin galaxie fără să primim vreo informaţie de context. Fără nume şi fără istorie, taciturn şi stoic, personajul este descris doar de fapte.
Evident, un erou misterios şi solitar nu era de ajuns pentru a captiva publicul şi aici creatorul serialului, Jon Favreau, a venit cu o idee excelentă: includerea în poveste a unui personaj care a pus pe jar întreg fan base-ul Star Wars. Chiar dacă în prezent identitatea sa nu mai este considerată un spoiler de către Disney (între timp au apărut postări pe Twitter cu micul companion al protagonistului), preferăm să nu o dezvăluim încă, din respect pentru cei care nu au început să vizioneze serialul. Repetăm, The Mandalorian ar putea funcţiona atât pentru fanii francizei, cât şi pentru cei care aşteaptă cu reticenţă (şi chiar un pic de silă) fiecare nou sequel al francizei...
Este ceva incredibil de ataşant în alăturarea dintre cele două personaje principale. Unul emană singurătate şi, crescut în spiritul semenilor săi, este condamnat la o viaţă de solitudine. Este învăţat să nu se ataşeze de nimic şi nimeni, dar are un cod al onoarei care îl face să sară în ajutorul celor lipsiţi de apărare. Iar simpaticul său companion, căruia i se spune, mai mult decât criptic, "copilul", chiar este lipsit de apărare, în ciuda puterilor sale fenomenale. Legătura dintre mercenarul care nu s-a ataşat niciodată de nimeni şi protejatul său este probabil una dintre cele mai înduioşătoare din serialele ultimilor ani.
Unde filmele din franciză mizează pe excesul vizual şi ritmul susţinut, The Mandalorian câştigă puncte cu - cel puţin comparativ - minimalismul său formal şi relaţional. Dacă în filme mizele sunt întotdeauna galactice, iar sacrificiile personale servesc mai totdeauna vreunui scop la scară gigantică, aici tonul reţinut, onestitatea provocărilor şi simplitatea lor sunt cele care câştigă afecţiunea publicului. Scenariul este atât de simplu, încât mai că l-ai putea considera simplist, însă povestea este bine adaptată lungimii surprinzător de mici a episoadelor (între 30 şi 37 de minute), fiecare dintre ele având o provocare punctuală. Da, uneori The Mandalorian ratează complet verosimilul, chiar şi în contextul neverosimil al unei opere spaţiale (de exemplu uciderea unui ditamai monstru cu un... cuţitaş), dar atuurile sale distrag atenţia de la neajunsuri.
Din punct de vedere cronologic, acţiunea serialului are loc între evenimentele din a doua trilogie (prima lansată) şi resuscitarea din 2015 cu The Force Awakens. Faptul că povestea se situează la periferia mitologiei Star Wars (Forţa nu este menţionată verbal niciodată şi în cadru nu apare, cel puţin până acum, niciun cavaler Jedi) nu poate decât să ajute, pentru că aceste simboluri se află, cel puţin în opinia noastră, la limita uzurii după ce au fost folosite şi răsfolosite de fabrica de bani care este Disney. Probabil că dacă serialul s-ar fi lansat în stil Netflix, The Mandalorian ar fi devenit una dintre cele mai dedicate sesiuni de binging de anul acesta. Disney a preferat difuzarea clasică, iar faptul că ultimul episod al primului sezon se lansează pe 27 decembrie (deci la o săptămână după megapremiera Star Wars: The Rise of Skywalker) ne face să ne întrebăm dacă nu cumva între serial şi episodul final al sagăi Skywalker nu sunt legături mai consistente decât avem impresia la prima vedere.
Probabil că principalul atu al serialului este natura protagonistului interpretat (fără să-i vedem faţa, cel puţin nu până la finalul celui de-al patrulea episod) de Pedro Pascal (Game of Thrones). Un Mandalorian înveşmântat din cap până-n picioare într-o armură strălucitoare, personajul este un adevărat mister şi beneficiază de un ajutor inedit din partea scenariului. Cu excepţia unei secvenţe de flashback, nu ştim absolut nimic despre erou şi-l însoţim în periplul său prin galaxie fără să primim vreo informaţie de context. Fără nume şi fără istorie, taciturn şi stoic, personajul este descris doar de fapte.
Evident, un erou misterios şi solitar nu era de ajuns pentru a captiva publicul şi aici creatorul serialului, Jon Favreau, a venit cu o idee excelentă: includerea în poveste a unui personaj care a pus pe jar întreg fan base-ul Star Wars. Chiar dacă în prezent identitatea sa nu mai este considerată un spoiler de către Disney (între timp au apărut postări pe Twitter cu micul companion al protagonistului), preferăm să nu o dezvăluim încă, din respect pentru cei care nu au început să vizioneze serialul. Repetăm, The Mandalorian ar putea funcţiona atât pentru fanii francizei, cât şi pentru cei care aşteaptă cu reticenţă (şi chiar un pic de silă) fiecare nou sequel al francizei...
Este ceva incredibil de ataşant în alăturarea dintre cele două personaje principale. Unul emană singurătate şi, crescut în spiritul semenilor săi, este condamnat la o viaţă de solitudine. Este învăţat să nu se ataşeze de nimic şi nimeni, dar are un cod al onoarei care îl face să sară în ajutorul celor lipsiţi de apărare. Iar simpaticul său companion, căruia i se spune, mai mult decât criptic, "copilul", chiar este lipsit de apărare, în ciuda puterilor sale fenomenale. Legătura dintre mercenarul care nu s-a ataşat niciodată de nimeni şi protejatul său este probabil una dintre cele mai înduioşătoare din serialele ultimilor ani.
Unde filmele din franciză mizează pe excesul vizual şi ritmul susţinut, The Mandalorian câştigă puncte cu - cel puţin comparativ - minimalismul său formal şi relaţional. Dacă în filme mizele sunt întotdeauna galactice, iar sacrificiile personale servesc mai totdeauna vreunui scop la scară gigantică, aici tonul reţinut, onestitatea provocărilor şi simplitatea lor sunt cele care câştigă afecţiunea publicului. Scenariul este atât de simplu, încât mai că l-ai putea considera simplist, însă povestea este bine adaptată lungimii surprinzător de mici a episoadelor (între 30 şi 37 de minute), fiecare dintre ele având o provocare punctuală. Da, uneori The Mandalorian ratează complet verosimilul, chiar şi în contextul neverosimil al unei opere spaţiale (de exemplu uciderea unui ditamai monstru cu un... cuţitaş), dar atuurile sale distrag atenţia de la neajunsuri.
Din punct de vedere cronologic, acţiunea serialului are loc între evenimentele din a doua trilogie (prima lansată) şi resuscitarea din 2015 cu The Force Awakens. Faptul că povestea se situează la periferia mitologiei Star Wars (Forţa nu este menţionată verbal niciodată şi în cadru nu apare, cel puţin până acum, niciun cavaler Jedi) nu poate decât să ajute, pentru că aceste simboluri se află, cel puţin în opinia noastră, la limita uzurii după ce au fost folosite şi răsfolosite de fabrica de bani care este Disney. Probabil că dacă serialul s-ar fi lansat în stil Netflix, The Mandalorian ar fi devenit una dintre cele mai dedicate sesiuni de binging de anul acesta. Disney a preferat difuzarea clasică, iar faptul că ultimul episod al primului sezon se lansează pe 27 decembrie (deci la o săptămână după megapremiera Star Wars: The Rise of Skywalker) ne face să ne întrebăm dacă nu cumva între serial şi episodul final al sagăi Skywalker nu sunt legături mai consistente decât avem impresia la prima vedere.
