Părerea criticului
Am intrat la The Marvels cu aşteptări minime şi trebuie spus că am primit mai mult decât mă aşteptam, fără ca filmul să şteargă impresia tot mai sedimentată că diluarea Universului Cinematografic Marvel (MCU) în zeci de lungmetraje pentru marele ecran şi seriale pe Disney+ are nevoie de scenarişti mult mai buni şi de poveşti mult mai captivante pentru ca atenţia publicului să persiste.
Dar The Marvels surprinde cu unele dintre cele mai trăsnite decizii din istoria MCU, ceea ce compensează faptul că premiera de vineri aduce mai degrabă cu un episod ambiţios din serialul Star Trek şi nu cu un blockbuster care a costat 220 de milioane de dolari şi care va avea nevoie de încasări de peste 800 de milioane pentru a deveni profitabil.
Totul începe cu Dar-Benn (Zawe Ashton, pe care am văzut-o prima oară în excelentul sitcom britanic Fresh Meat, lansat în 2011), noua lideră a civilizaţiei Kree, care vrea pe de o parte să-şi salveze planeta de baştină, Hala, şi să se răzbune pe Captain Marvel pentru modul cum i-a atacat semenii în filmul în origin story-ul ei, condamnându-i practic la extincţie. Când pune mâna pe o brăţară similară cu cea purtată de Kamala Khan (Iman Vellani) în serialul Ms. Marvel, Dar-Benn începe să deschidă portaluri în spaţiu-timp pentru a obţine resursele ce i-ar putea concretiza planurile.
În acelaşi timp, Carol Danvers (Brie Larson), Monica Rambeau (Teyonah Parris) şi Kamala descoperă că abilităţile lor similare provoacă o nemaipomenită "încâlceală": de fiecare dată când una îşi foloseşte puterile, este teleportată ca prin minune în locul alteia. După confuzia iniţială, cele trei vor fi nevoite să colaboreze ("nu suntem o echipă!") pentru a dejuca planurile lui Dar-Benn.
The Marvels este scris de trei scenariste, Nia DaCosta (care şi regizează), Megan McDonnell şi Elissa Karasik, iar primele patru nume de pe afiş sunt ale celor patru actriţe menţionate mai sus, dar asta nu face premiera de vineri un film deranjant de feminist. Pare, mai degrabă, că scenaristele au primit ordin de la factotum-ul Marvel, Kevin Feige, să facă o versiune feminină a Gardienilor Galaxiei, adică să creeze o echipă al cărei principal lipici să fie umorul. Aici intervin şi câteva dintre deciziile trăsnite (pentru vreo zece minute filmul devine un muzical clasic, de exemplu) care cu siguranţă vor amuza publicul.
Din păcate The Marvels este şi uşor de uitat, deşi este distractiv. Filmul pare cumva lipsit de ambiţie şi poate că ar fi funcţionat mult mai bine ca un serial cu episoade de 30 de minute decât ca o premieră pentru marele ecran.
Mai mult, ce se întâmplă acum cu MCU este o trimitere directă la cel mai recent episod din serialul Loki, în care îl vedem pe supereroul interpretat de Tom Hiddleston devenind (ATENŢIE, URMEAZĂ UN SPOILER MAJOR!) "zeul poveştilor" şi reunind iţele temporale în Yggdrasil, sacrul Copac al Vieţii din mitologia nordică, ce adăposteşte în şi conectează prin ramurile şi rădăcinile sale toate elementele universului, inclusiv Pământul şi Asgard. Ce bine ar fi dacă şi în spatele MCU s-ar afla un "zeu al poveştilor" în stare să readucă acea coerenţă iniţială în locul cacofoniei de acum...
Genericul de final vine cu două scene, prima punând bazele unui sequel direct ce se va concentra pe o nouă echipă de supereroi (nu e deloc de mirare că replicile din această scenă sunt o trimitere directă la scena similară de la finalul lui Iron Man, în care Nick Fury îl invită pe Tony Stark în echipa Răzbunătorilor). Surpriza cea mare vine în a doua scenă, doar că MCU cu greu mai poate suscita entuziasm, cel puţin în cazul meu...
Dar The Marvels surprinde cu unele dintre cele mai trăsnite decizii din istoria MCU, ceea ce compensează faptul că premiera de vineri aduce mai degrabă cu un episod ambiţios din serialul Star Trek şi nu cu un blockbuster care a costat 220 de milioane de dolari şi care va avea nevoie de încasări de peste 800 de milioane pentru a deveni profitabil.
Totul începe cu Dar-Benn (Zawe Ashton, pe care am văzut-o prima oară în excelentul sitcom britanic Fresh Meat, lansat în 2011), noua lideră a civilizaţiei Kree, care vrea pe de o parte să-şi salveze planeta de baştină, Hala, şi să se răzbune pe Captain Marvel pentru modul cum i-a atacat semenii în filmul în origin story-ul ei, condamnându-i practic la extincţie. Când pune mâna pe o brăţară similară cu cea purtată de Kamala Khan (Iman Vellani) în serialul Ms. Marvel, Dar-Benn începe să deschidă portaluri în spaţiu-timp pentru a obţine resursele ce i-ar putea concretiza planurile.
În acelaşi timp, Carol Danvers (Brie Larson), Monica Rambeau (Teyonah Parris) şi Kamala descoperă că abilităţile lor similare provoacă o nemaipomenită "încâlceală": de fiecare dată când una îşi foloseşte puterile, este teleportată ca prin minune în locul alteia. După confuzia iniţială, cele trei vor fi nevoite să colaboreze ("nu suntem o echipă!") pentru a dejuca planurile lui Dar-Benn.
The Marvels este scris de trei scenariste, Nia DaCosta (care şi regizează), Megan McDonnell şi Elissa Karasik, iar primele patru nume de pe afiş sunt ale celor patru actriţe menţionate mai sus, dar asta nu face premiera de vineri un film deranjant de feminist. Pare, mai degrabă, că scenaristele au primit ordin de la factotum-ul Marvel, Kevin Feige, să facă o versiune feminină a Gardienilor Galaxiei, adică să creeze o echipă al cărei principal lipici să fie umorul. Aici intervin şi câteva dintre deciziile trăsnite (pentru vreo zece minute filmul devine un muzical clasic, de exemplu) care cu siguranţă vor amuza publicul.
Din păcate The Marvels este şi uşor de uitat, deşi este distractiv. Filmul pare cumva lipsit de ambiţie şi poate că ar fi funcţionat mult mai bine ca un serial cu episoade de 30 de minute decât ca o premieră pentru marele ecran.
Mai mult, ce se întâmplă acum cu MCU este o trimitere directă la cel mai recent episod din serialul Loki, în care îl vedem pe supereroul interpretat de Tom Hiddleston devenind (ATENŢIE, URMEAZĂ UN SPOILER MAJOR!) "zeul poveştilor" şi reunind iţele temporale în Yggdrasil, sacrul Copac al Vieţii din mitologia nordică, ce adăposteşte în şi conectează prin ramurile şi rădăcinile sale toate elementele universului, inclusiv Pământul şi Asgard. Ce bine ar fi dacă şi în spatele MCU s-ar afla un "zeu al poveştilor" în stare să readucă acea coerenţă iniţială în locul cacofoniei de acum...
Genericul de final vine cu două scene, prima punând bazele unui sequel direct ce se va concentra pe o nouă echipă de supereroi (nu e deloc de mirare că replicile din această scenă sunt o trimitere directă la scena similară de la finalul lui Iron Man, în care Nick Fury îl invită pe Tony Stark în echipa Răzbunătorilor). Surpriza cea mare vine în a doua scenă, doar că MCU cu greu mai poate suscita entuziasm, cel puţin în cazul meu...
