Părerea criticului
Cu Europa inca sunt stradanii mari si anevoioase spre a o unifica, dar in mod sigur dependentii absoluti de METRIX reusesc sa faca o unificare globala. Politica inteligenta si avantajoasa pentru toata lumea de a lansa un asemenea succes de casa concomitent, da un sentiment extrem de placut cinefilului care indirect traieste si el putin emotiile intense ale Cannes-ului, cand stie ca la fel ca anul trecut cu “RAZBOIUL STELELOR” , “MATRIXUL ” a coborat si pe ecranele de la Hollywood Muliplex, unde deja te simti in randul lumii.
Nicicand la o conferinta de presa nu a fost atat de multa lume in sala.
Intrebarea unuia care nu este adeptul genului este un perplex “de ce? “.
E adevarat ca actorul principal are sarm, ba chiar Keanu Reeves e un fel de Victor Rebengiuc in “PADUREA SPANZURATILOR“. Ochelarii negrii de care nu se desparte nici in cele mai in cele mai navalnice reprezentatii de lupte martiale ce par un balet sofisticat amestecat cu levitatie si multele momente create virtual pe calculator pot intriga si uneori impresiona. Ca este imbracat mai degraba ca un calugar, ca o fantoma la indigo si ca se saruta indelung si cu orice prilej cu deloc apetisanta Carrie–Ann Moss (precis ca lui i s-a dat ceva in plus la onorariu, iar ei i s-a scazut pentru acest privilegiu pe care cu siguranta ca multe indragostite in taina, i-l invidiaza) si recupereaza din prestigiu cand i se aduce pe platoul de filmare si in scenariu cea mai dezirabila femeie a momentului, splendida si statuara Monica Bellucci. Dar vorba cantului celui mai celebru din istoria celei de-a 7-a arte “A kiss is just a kiss”.
Sau poate numele ciudate, amestecate cu cele consacrate dar apartinand altor vremi, devin surse de inspiratie pentru viitoarele mamici…
Ori Oracolul (o ghicitoare dintr-o etnie apropiata celor de la noi) mancator de dropsuri, care ghiceste viitorul chiar si la masinariile cele mai complicate dar cu chip de om …
Sau ridicolele prize in forma se capace aplatizate de bere prin care personajele sunt conectate la existente partial reale.
Ori clonarile excesive ale personajului negativ upgradat, Agentul Smith care devine parca o colonie infinita de gandaci carora nici un insecticid nu le mai face fata, doar Matrix ii bate mar, si cu o unda de ironie e comparat cu Superman.
Mai sunt si termopanele care fac fata ploii de gloante, motocicletele din prototipuri inca neiesite pe piata, zborul in sus si in jos spre falimentul ascensoarelor, nu lipseste nici orgia (de aceea probabil e interzis sub 14 ani, dar cine tine cont…), nici aluziile rautacioase la adresa limbii franceze, unde cred americanii ca sunt cele mai suculente injuraturi si aceasta este singura ei virtute (pentru ca n-au invatat inca romaneste si n-au vazut “MARFA SI BANII”).
Dominanta de verde a intregii pelicule te face sa te intrebi daca n-a fost sposorizata de Connex ori e o incercare subliminala in acest sens.
Si totusi aceasta alchimie cinematografica functioneaza. Nu mai e nevoie de critici de film ca s-o explice, ci de sociologi.
Si cand te gandesti ca deja e incorporata in aceasta pelicula si reclama pentru episodul urmator…
Numai teatru viu si adevarat ne mai poate salva de aceasta spalare de creiere eficienta pe intreaga planeta.
de Irina-Margareta Nistor
Nicicand la o conferinta de presa nu a fost atat de multa lume in sala.
Intrebarea unuia care nu este adeptul genului este un perplex “de ce? “.
E adevarat ca actorul principal are sarm, ba chiar Keanu Reeves e un fel de Victor Rebengiuc in “PADUREA SPANZURATILOR“. Ochelarii negrii de care nu se desparte nici in cele mai in cele mai navalnice reprezentatii de lupte martiale ce par un balet sofisticat amestecat cu levitatie si multele momente create virtual pe calculator pot intriga si uneori impresiona. Ca este imbracat mai degraba ca un calugar, ca o fantoma la indigo si ca se saruta indelung si cu orice prilej cu deloc apetisanta Carrie–Ann Moss (precis ca lui i s-a dat ceva in plus la onorariu, iar ei i s-a scazut pentru acest privilegiu pe care cu siguranta ca multe indragostite in taina, i-l invidiaza) si recupereaza din prestigiu cand i se aduce pe platoul de filmare si in scenariu cea mai dezirabila femeie a momentului, splendida si statuara Monica Bellucci. Dar vorba cantului celui mai celebru din istoria celei de-a 7-a arte “A kiss is just a kiss”.
Sau poate numele ciudate, amestecate cu cele consacrate dar apartinand altor vremi, devin surse de inspiratie pentru viitoarele mamici…
Ori Oracolul (o ghicitoare dintr-o etnie apropiata celor de la noi) mancator de dropsuri, care ghiceste viitorul chiar si la masinariile cele mai complicate dar cu chip de om …
Sau ridicolele prize in forma se capace aplatizate de bere prin care personajele sunt conectate la existente partial reale.
Ori clonarile excesive ale personajului negativ upgradat, Agentul Smith care devine parca o colonie infinita de gandaci carora nici un insecticid nu le mai face fata, doar Matrix ii bate mar, si cu o unda de ironie e comparat cu Superman.
Mai sunt si termopanele care fac fata ploii de gloante, motocicletele din prototipuri inca neiesite pe piata, zborul in sus si in jos spre falimentul ascensoarelor, nu lipseste nici orgia (de aceea probabil e interzis sub 14 ani, dar cine tine cont…), nici aluziile rautacioase la adresa limbii franceze, unde cred americanii ca sunt cele mai suculente injuraturi si aceasta este singura ei virtute (pentru ca n-au invatat inca romaneste si n-au vazut “MARFA SI BANII”).
Dominanta de verde a intregii pelicule te face sa te intrebi daca n-a fost sposorizata de Connex ori e o incercare subliminala in acest sens.
Si totusi aceasta alchimie cinematografica functioneaza. Nu mai e nevoie de critici de film ca s-o explice, ci de sociologi.
Si cand te gandesti ca deja e incorporata in aceasta pelicula si reclama pentru episodul urmator…
Numai teatru viu si adevarat ne mai poate salva de aceasta spalare de creiere eficienta pe intreaga planeta.
de Irina-Margareta Nistor
