Părerea criticului
Probabil că nu era continuare mai aşteptată anul acesta sau măcar aşteptată cu o curiozitate mai mare. Au trecut 18 ani de la ultima întâlnire cu Neo şi Trinity, iar punctul pus poveştii păruse să nu mai lase loc unei continuări, lucru promis îndelung şi de (pe atunci fraţii, acum surorile) Wachowski. Dar filmul original a fost o experienţă cinematografică atât de plăcută în 1999, încât batalioanele de fani ai complicatei mitologii Matrix nu aveau cum să nu se bucure la gândul că se vor întoarce în acest univers captivant.
Ca să nu o lungim prea mult, spunem de la început că Matrix 4 este un film de nota 6. Motorul său principal este nostalgia, o nostalgie care se transformă în tristeţe pentru că sentimentul pe care îl ai când ieşi de la film este că timpul nu iartă pe nimeni - nici oameni şi nici poveşti - oricât de discretă i-ar fi trecerea. Da, Keanu Reeves şi Carrie-Anne Moss au acum 57 şi 54 de ani şi da, unii dintre actorii (în special Laurence Fishburne şi Hugo Weaving) filmului original nu au mai vrut sau nu au mai putut să revină în acest sequel. De altfel de această dată nici duo-ul regizoral nu mai e complet, filmul fiind regizat doar Lana Wachowski.
Dar poate că ceea ce deranjează cel mai mult la sequel este faptul că e o reambalare în tuşe groase a primului film. Să-i spunem autoomagiere, dar unii comentatori mai sarcastici i-ar putea spune chiar autoplagiat. De aici şi titlul acestei cronici, inspirat de rubricile "Dacă doriţi să revedeţi", cu cele mai bune momente ale programului de Revelion al TVR din anii '80 şi începutul anilor '90. Da, The Matrix Resurrections este categoric o surpriză din acest punct de vedere, dar de la un moment dat încolo montajele de cadre din trilogia iniţială şi revizitarea momentelor emblematice de acolo (de la "bullet time" pe acoperiş la maşini distruse ca în cea mai spectaculoasă scenă de pe autostradă din The Matrix Reloaded) te fac să te întrebi dacă sequelul chiar era necesar.
Dar să nu ne grăbim cu comentariile negative, pentru că Matrix 4 oferă şi o perspectivă interesantă asupra priorităţilor societăţii de azi, punând semnul egal între gratificarea instantanee de pe reţelele de socializare şi micile satisfacţii oferite de consumerism şi eficienţa în Matrice. Ni se sugerează, practic, că creierul nostru încontinuu stimulat şi incapabil de relaxare ar fi o mană cerească pentru maşinile disperate să ne recolteze impulsurile nervoase pentru a le transforma în energie. Filmul oferă mai multe discursuri menite să-i facă pe spectatori să-şi chestioneze preocupările şi direcţia.
Un alt aspect interesant al filmului sunt glumele meta. Personajul lui Keanu Reeves, Thomas Anderson, este de această dată un creator de jocuri video celebru în lumea întreagă pentru cele trei jocuri Matrix şi împins de la spate de compania Warner Bros. să mai facă unul. Cu siguranţă toţi spectatorii din sala de cinema vor izbucni în râs la această înţepătură la adresa megastudiourilor gata de orice pentru a mai lansa un sequel, un remake sau un reboot. Din păcate, gluma loveşte cam prea la fix cu Matrix 4...
Filmul câştigă simpatie şi datorită unei declaraţii a regizoarei, care a spus pentru The Hollywood Reporter că s-a reîntors în Matrice pentru a face faţă pierderii părinţilor, în încercarea de a reveni la o perioadă din viaţa ei când lucrurile nu erau atât de complicate. Şi cum să nu simţi empatie când afli că Matrix 4 a fost pentru regizoare o formă de terapie?
Ca să nu o lungim prea mult, spunem de la început că Matrix 4 este un film de nota 6. Motorul său principal este nostalgia, o nostalgie care se transformă în tristeţe pentru că sentimentul pe care îl ai când ieşi de la film este că timpul nu iartă pe nimeni - nici oameni şi nici poveşti - oricât de discretă i-ar fi trecerea. Da, Keanu Reeves şi Carrie-Anne Moss au acum 57 şi 54 de ani şi da, unii dintre actorii (în special Laurence Fishburne şi Hugo Weaving) filmului original nu au mai vrut sau nu au mai putut să revină în acest sequel. De altfel de această dată nici duo-ul regizoral nu mai e complet, filmul fiind regizat doar Lana Wachowski.
Dar poate că ceea ce deranjează cel mai mult la sequel este faptul că e o reambalare în tuşe groase a primului film. Să-i spunem autoomagiere, dar unii comentatori mai sarcastici i-ar putea spune chiar autoplagiat. De aici şi titlul acestei cronici, inspirat de rubricile "Dacă doriţi să revedeţi", cu cele mai bune momente ale programului de Revelion al TVR din anii '80 şi începutul anilor '90. Da, The Matrix Resurrections este categoric o surpriză din acest punct de vedere, dar de la un moment dat încolo montajele de cadre din trilogia iniţială şi revizitarea momentelor emblematice de acolo (de la "bullet time" pe acoperiş la maşini distruse ca în cea mai spectaculoasă scenă de pe autostradă din The Matrix Reloaded) te fac să te întrebi dacă sequelul chiar era necesar.
Dar să nu ne grăbim cu comentariile negative, pentru că Matrix 4 oferă şi o perspectivă interesantă asupra priorităţilor societăţii de azi, punând semnul egal între gratificarea instantanee de pe reţelele de socializare şi micile satisfacţii oferite de consumerism şi eficienţa în Matrice. Ni se sugerează, practic, că creierul nostru încontinuu stimulat şi incapabil de relaxare ar fi o mană cerească pentru maşinile disperate să ne recolteze impulsurile nervoase pentru a le transforma în energie. Filmul oferă mai multe discursuri menite să-i facă pe spectatori să-şi chestioneze preocupările şi direcţia.
Un alt aspect interesant al filmului sunt glumele meta. Personajul lui Keanu Reeves, Thomas Anderson, este de această dată un creator de jocuri video celebru în lumea întreagă pentru cele trei jocuri Matrix şi împins de la spate de compania Warner Bros. să mai facă unul. Cu siguranţă toţi spectatorii din sala de cinema vor izbucni în râs la această înţepătură la adresa megastudiourilor gata de orice pentru a mai lansa un sequel, un remake sau un reboot. Din păcate, gluma loveşte cam prea la fix cu Matrix 4...
Filmul câştigă simpatie şi datorită unei declaraţii a regizoarei, care a spus pentru The Hollywood Reporter că s-a reîntors în Matrice pentru a face faţă pierderii părinţilor, în încercarea de a reveni la o perioadă din viaţa ei când lucrurile nu erau atât de complicate. Şi cum să nu simţi empatie când afli că Matrix 4 a fost pentru regizoare o formă de terapie?
