Părerea criticului
The Monuments Men/Eroii monumentelor, a cărui premieră din România este aşteptată vinerea viitoare, este genul de film pe care criticii se grăbesc să-l desfiinţeze, dar în care spectatorii pot găsi o mostră de cinema agreabil. Chiar dacă George Clooney, în calitate de regizor şi actor principal, nu reuşeşte să se ridice la înălţimea aşteptărilor unei surse de inspiraţie fenomenale, aventurile eroilor de pe ecran sunt în adesea amuzante şi emoţionante pentru ca numai celor mai exigenţi dintre spectatori să le pară rău că au plătit biletul la cinema.
În prim plan se află Frank Stokes (George Clooney), un specialist în artă ce descoperă un complot al lui Hitler de a pune mâna pe cele mai valoroase picturi şi sculpturi ale Europei pentru a deschide cel mai mare şi bogat muzeu al continentului. O adevărată reţea de spioni nazişti identifică şi localizează capodopere inestimabile, iar acestea sunt transportate spre locuri secrete de pe teritoriul Germaniei, aşteptându-şi expunerea în fabulosul muzeu ce-l obsedează pe Hitler.
Evident, dacă nu ar fi, nu s-ar povesti: atâta vreme cât George Clooney este în preajmă, ajutat de Matt Damon, John Goodman, Bill Murray, Jean Dujardin, Hugh Bonneville şi Bob Balaban, poate să plănuiască Hitler ce-o vrea, că nu îi va reuşi. Cei şapte actori interpretează un grup de restauratori, curatori şi arhitecţi care au făcut istorie urmărind şi salvând milioane de picturi şi statui furate de nazişti de pe întreg cuprinsul Europei.
Din păcate, Clooney transformă o asemenea premisă ofertantă într-un film doar agreabil, dar nu şi captivant. Nu ai niciodată impresia că eroii monumentelor se află într-un pericol real (există şi morţi, dar acestea sunt mai degrabă stupide decât eroice), iar felul sprinţar în care echipa a ales să spună povestea lasă spectatorului impresia că la simpla apropiere a protagoniştilor nemţii fugeau mâncând pământul, lăsând în urmă prada.
Filmul arată bine, o parte din glume sunt reuşite, iar dovezile de prietenie şi sacrificiu sunt emoţionante, dar ceva nu se leagă în această producţie pe care noi o alesesem anul trecut printre titlurile cu cele mai mari şanse la premiile Oscar de anul acesta. Cu o asemenea distribuţie şi o asemenea poveste, este de mirare cum Clooney reuşeşte să fie mai puţin decât uimitor. Spectatorii interesaţi de această incursiune în istorie şi această odă adusă artelor ar fi bine să mai taie din aşteptări, pentru a nu ieşi dezamăgiţi din sala de cinema.
În prim plan se află Frank Stokes (George Clooney), un specialist în artă ce descoperă un complot al lui Hitler de a pune mâna pe cele mai valoroase picturi şi sculpturi ale Europei pentru a deschide cel mai mare şi bogat muzeu al continentului. O adevărată reţea de spioni nazişti identifică şi localizează capodopere inestimabile, iar acestea sunt transportate spre locuri secrete de pe teritoriul Germaniei, aşteptându-şi expunerea în fabulosul muzeu ce-l obsedează pe Hitler.
Evident, dacă nu ar fi, nu s-ar povesti: atâta vreme cât George Clooney este în preajmă, ajutat de Matt Damon, John Goodman, Bill Murray, Jean Dujardin, Hugh Bonneville şi Bob Balaban, poate să plănuiască Hitler ce-o vrea, că nu îi va reuşi. Cei şapte actori interpretează un grup de restauratori, curatori şi arhitecţi care au făcut istorie urmărind şi salvând milioane de picturi şi statui furate de nazişti de pe întreg cuprinsul Europei.
Din păcate, Clooney transformă o asemenea premisă ofertantă într-un film doar agreabil, dar nu şi captivant. Nu ai niciodată impresia că eroii monumentelor se află într-un pericol real (există şi morţi, dar acestea sunt mai degrabă stupide decât eroice), iar felul sprinţar în care echipa a ales să spună povestea lasă spectatorului impresia că la simpla apropiere a protagoniştilor nemţii fugeau mâncând pământul, lăsând în urmă prada.
Filmul arată bine, o parte din glume sunt reuşite, iar dovezile de prietenie şi sacrificiu sunt emoţionante, dar ceva nu se leagă în această producţie pe care noi o alesesem anul trecut printre titlurile cu cele mai mari şanse la premiile Oscar de anul acesta. Cu o asemenea distribuţie şi o asemenea poveste, este de mirare cum Clooney reuşeşte să fie mai puţin decât uimitor. Spectatorii interesaţi de această incursiune în istorie şi această odă adusă artelor ar fi bine să mai taie din aşteptări, pentru a nu ieşi dezamăgiţi din sala de cinema.
