Părerea criticului
Flecăreții - Aventuri cu Pettson și Findus, un prequel pentru toate aventurile animate cu îndrăgitul fermier bătrân și motanul său isteț din Suedia rurală, rulează pe marile noastre ecrane.
E de apreciat că aceste mici viețuitoare, „flecăreții”, neîncadrabile în nicio specie de animale, care populează toate episoadele serialului animat și filmele, amuzând cu poznele și gagurile lor, au căpătat o producție numai a lor, dar rezultatul este dezamagitor. Povestea acestor creaturi merita cunoscută, dar nu în formula servită în acest film.
Am mers la cinema cu fetița mea de trei ani, care urmărește la TV, pe canalul Jim Jam, serialul animat. Am ales filmul dintre alte animații pentru că îi știam pe cei doi prieteni buni. Avem și două cărți din seria semnată de suedezul Sven Nordqvist, plus un calendar de perete pe care fetița mea învață zilele săptămânii. Am așteptat să treacă o oră din film până să apară Pettson și Findus în poveste. Iar - până în acel moment - călătoria flecăreților pentru a-și găsi un nou cămin a fost dezlânată, repetitivă, fără pic de creativitate scenaristică, macabră pe alocuri, cu actori care au jucat în tușe grosiere, ca Uwe Ochsenknecht - în rol de pasionat deratizator de rozătoare.
Copiii din lumea întreagă știu de motanul Findus, un echivalent al unui băiețel isteț, îmbrăcat cu pantalonași verzi, care pleacă în căutarea unui cămin și găsește adăpost la ferma bătrânului Pettson, rupând pentru totdeauna tăcerea din viața singuratică a bătrânului. Acesta este începutul unei prietenii minunate, iar aventurile au loc preponderent la ferma bătrânului Petson. Prin casa lor se zbenguie „flecăreți”, invizibili ochiului omenesc, dar vizibili pentru Findus. Presărați cu făină pot fi văzuți.
Flecăreții aceștia au fost în filme și serial, până acum, un soi de minioni - prostuți, nevorbitori, poznasi. Povestea originii lor, promisă în Flecăreții - Aventuri cu Pettson și Findus, nu aduce mari lămuriri despre aceste creaturi fantastice, iar modul lor de a fi și acționa nu ni-i apropie mai deloc.
E de apreciat că aceste mici viețuitoare, „flecăreții”, neîncadrabile în nicio specie de animale, care populează toate episoadele serialului animat și filmele, amuzând cu poznele și gagurile lor, au căpătat o producție numai a lor, dar rezultatul este dezamagitor. Povestea acestor creaturi merita cunoscută, dar nu în formula servită în acest film.
Am mers la cinema cu fetița mea de trei ani, care urmărește la TV, pe canalul Jim Jam, serialul animat. Am ales filmul dintre alte animații pentru că îi știam pe cei doi prieteni buni. Avem și două cărți din seria semnată de suedezul Sven Nordqvist, plus un calendar de perete pe care fetița mea învață zilele săptămânii. Am așteptat să treacă o oră din film până să apară Pettson și Findus în poveste. Iar - până în acel moment - călătoria flecăreților pentru a-și găsi un nou cămin a fost dezlânată, repetitivă, fără pic de creativitate scenaristică, macabră pe alocuri, cu actori care au jucat în tușe grosiere, ca Uwe Ochsenknecht - în rol de pasionat deratizator de rozătoare.
Copiii din lumea întreagă știu de motanul Findus, un echivalent al unui băiețel isteț, îmbrăcat cu pantalonași verzi, care pleacă în căutarea unui cămin și găsește adăpost la ferma bătrânului Pettson, rupând pentru totdeauna tăcerea din viața singuratică a bătrânului. Acesta este începutul unei prietenii minunate, iar aventurile au loc preponderent la ferma bătrânului Petson. Prin casa lor se zbenguie „flecăreți”, invizibili ochiului omenesc, dar vizibili pentru Findus. Presărați cu făină pot fi văzuți.
Flecăreții aceștia au fost în filme și serial, până acum, un soi de minioni - prostuți, nevorbitori, poznasi. Povestea originii lor, promisă în Flecăreții - Aventuri cu Pettson și Findus, nu aduce mari lămuriri despre aceste creaturi fantastice, iar modul lor de a fi și acționa nu ni-i apropie mai deloc.
