Părerea criticului
The Mule/Curierul traficanților, cel mai recent film al lui Clint Eastwood, în care venerabilul actor atât joacă cât și regizează, rulează în premieră pe marile noastre ecrane. Personajul lui, un om foarte în etate (90 de ani), veteran de război, fost fante, fost tată de familie de care s-a înstrăinat și acum modest horticultor, devine cărăușul de droguri al mafiei mexicane.
Bătrânul, demn și la fel de reținut precum acum cincizeci de ani Harry Callahan/Dirty Harry, este alegerea ideală a cartelului pentru a nu trezi suspiciuni: bătrân și aparent lipsit de putere, alb, pedant și cuminte - respectă toate regulile de circulație, e cetățeanul model. Totuși, Earl nu e lipsit de pofte lumești - își cumpără din prima încasare o mașină nou-nouță și se bucură de companie feminină.
Nu poartă armă, dar nici armele, nici aura malefică a lumii interlope nu îl sperie: este un vârstnic tipicar, trecut prin toate, care transportă droguri la fel cum ar face orice altă meserie, mai potrivită vârstei și prestanței sale.
Elefantul din cameră este moartea personajului, o realitate care poate surveni oricând ținând cont de vârstă. Ceea ce nu se va întâmpla pe marele ecran: personajul lui Clint Eastwood supraviețuiește cartelurilor de droguri dar și vârstei înaintate - cel puțin, până la finalul filmului. Însă, până și pedantul Earl are câteva regrete: soția înstrăinată, aproape la fel de vârstnică, e pe moarte iar familia pe care acum multă vreme a abandonat-o, inclusiv nepoata de vârsta terminării facultății, nu îi mai sunt așa aproape.
Dar, cu siguranță, Earl știe ce are de făcut pentru a recâștiga familia înstrăinată. Iar atunci când lucrurile se încheie, are toate motivele să fie împăcat cu el însuși.
Merită pomenit că Earl este inspirat de un personaj real, care a fost până în 2011 unul dintre cei mai prolifici cărăuși ai mafiei, unul care timp de aproape 10 ani a transportat cantități mari de droguri tocmai datorită profilului său credibil: vârstnic, alb, onorabil. Nu credem că filmul și-a propus să fie un omagiu personajului real, ci mai degrabă un omagiu temperamentului reținut, introvertit și eficient pe care Eastwood l-a reprezentat mereu.
Bătrânul, demn și la fel de reținut precum acum cincizeci de ani Harry Callahan/Dirty Harry, este alegerea ideală a cartelului pentru a nu trezi suspiciuni: bătrân și aparent lipsit de putere, alb, pedant și cuminte - respectă toate regulile de circulație, e cetățeanul model. Totuși, Earl nu e lipsit de pofte lumești - își cumpără din prima încasare o mașină nou-nouță și se bucură de companie feminină.
Nu poartă armă, dar nici armele, nici aura malefică a lumii interlope nu îl sperie: este un vârstnic tipicar, trecut prin toate, care transportă droguri la fel cum ar face orice altă meserie, mai potrivită vârstei și prestanței sale.
Elefantul din cameră este moartea personajului, o realitate care poate surveni oricând ținând cont de vârstă. Ceea ce nu se va întâmpla pe marele ecran: personajul lui Clint Eastwood supraviețuiește cartelurilor de droguri dar și vârstei înaintate - cel puțin, până la finalul filmului. Însă, până și pedantul Earl are câteva regrete: soția înstrăinată, aproape la fel de vârstnică, e pe moarte iar familia pe care acum multă vreme a abandonat-o, inclusiv nepoata de vârsta terminării facultății, nu îi mai sunt așa aproape.
Dar, cu siguranță, Earl știe ce are de făcut pentru a recâștiga familia înstrăinată. Iar atunci când lucrurile se încheie, are toate motivele să fie împăcat cu el însuși.
Merită pomenit că Earl este inspirat de un personaj real, care a fost până în 2011 unul dintre cei mai prolifici cărăuși ai mafiei, unul care timp de aproape 10 ani a transportat cantități mari de droguri tocmai datorită profilului său credibil: vârstnic, alb, onorabil. Nu credem că filmul și-a propus să fie un omagiu personajului real, ci mai degrabă un omagiu temperamentului reținut, introvertit și eficient pe care Eastwood l-a reprezentat mereu.
