Părerea criticului
The Mummy încearcă să exploateze succesul primului film din serie, aducând mai nimic nou într-o formulă odată originală: un blestem din antichitate, antagonistul (de data aceasta de gen feminin) îngropat în nisipurile deșertului, un erou carismatic a la Indiana Jones, alături de el firește o femeie frumoasă.
Acțiunea este plasată în alt spațiu geografic, în inima Irakului aflat în război, și cu o eroină negativă peste ”domnița în primejdie”, iar originalitatea se cam oprește aici.
Faptul că se încearcă să se coopteze alte genuri (război) nu aduce nimic în plus, atingând doar o sensibilitate a publicului american și cam atât.
Partea cu Dark Universe, cu un Dr. Jekyll/Mr. Hyde în fruntea unui nou univers de monștri, are un potențial interesant. Ceea ce nu am înțeles este legătura acesteia cu restul filmului. A fost introdus numai pentru a anunţa un viitor posibil nou film.
Meritul actualei producții The Mummy este de a crea o alternativă, pe de o parte la eroii Marvel, pe de alta la invazia (filmelor cu) zombie care au acaparat demonologia marilor ecrane din ultimii ani.
Ne-am simțit bine (re)văzând și altfel de demoni decât cei care se împleticesc în zdrențe.
În rolul ”domniței la ananghie”, Annabell Wallis poate plăcea publicului doar prin fizic, având un rol la fel de subțire pe cât de subțire este jucat. Puțin mai inspirat - și pe alocuri chiar sensibil - e rolul frumoasei dar maleficei Ahmanet.
Oricât am încercat să găsim o coloană vertebrală a filmului, fie ca mesaj, fie printr-un conflict demn de a ne ține în priză toată durata filmului, nu am reușit. Filmul este mai degrabă o colecție de clișee (plus referința la Indiana Jones și la drama victoriană), care se chinuie să deschidă calea către o continuare.
Tom Cruise își conduce personajul uneori mai degrabă la limita ridicolului decât în zona eroului de acțiune. Cu turnuri care sfidează logica (personajul supraviețuiește unei prăbușiri catastrofale de avion, o trupă de soldați preferă să dezgroape un monument arheologic decât să țină dușmanul la distanță) filmul mai mult se străduiește decât reușește.
Cu toate acestea, efectele speciale sunt memorabile, de la furtuna de nisip care urmăreşte avionul cu sarcofagul prinţesei Ahmanet până la furtuna de nisip care înghite metropola. Filmul satisface pe deplin nevoia escapistă a publicului.
Acțiunea este plasată în alt spațiu geografic, în inima Irakului aflat în război, și cu o eroină negativă peste ”domnița în primejdie”, iar originalitatea se cam oprește aici.
Faptul că se încearcă să se coopteze alte genuri (război) nu aduce nimic în plus, atingând doar o sensibilitate a publicului american și cam atât.
Partea cu Dark Universe, cu un Dr. Jekyll/Mr. Hyde în fruntea unui nou univers de monștri, are un potențial interesant. Ceea ce nu am înțeles este legătura acesteia cu restul filmului. A fost introdus numai pentru a anunţa un viitor posibil nou film.
Meritul actualei producții The Mummy este de a crea o alternativă, pe de o parte la eroii Marvel, pe de alta la invazia (filmelor cu) zombie care au acaparat demonologia marilor ecrane din ultimii ani.
Ne-am simțit bine (re)văzând și altfel de demoni decât cei care se împleticesc în zdrențe.
În rolul ”domniței la ananghie”, Annabell Wallis poate plăcea publicului doar prin fizic, având un rol la fel de subțire pe cât de subțire este jucat. Puțin mai inspirat - și pe alocuri chiar sensibil - e rolul frumoasei dar maleficei Ahmanet.
Oricât am încercat să găsim o coloană vertebrală a filmului, fie ca mesaj, fie printr-un conflict demn de a ne ține în priză toată durata filmului, nu am reușit. Filmul este mai degrabă o colecție de clișee (plus referința la Indiana Jones și la drama victoriană), care se chinuie să deschidă calea către o continuare.
Tom Cruise își conduce personajul uneori mai degrabă la limita ridicolului decât în zona eroului de acțiune. Cu turnuri care sfidează logica (personajul supraviețuiește unei prăbușiri catastrofale de avion, o trupă de soldați preferă să dezgroape un monument arheologic decât să țină dușmanul la distanță) filmul mai mult se străduiește decât reușește.
Cu toate acestea, efectele speciale sunt memorabile, de la furtuna de nisip care urmăreşte avionul cu sarcofagul prinţesei Ahmanet până la furtuna de nisip care înghite metropola. Filmul satisface pe deplin nevoia escapistă a publicului.
