Părerea criticului
Un magnat al petrolului (Chris Cooper) şi-a pus în gând să demoleze vechiul local al Muppets. Aşa că depinde doar de un vechi fan, Gary (Jason Segel), şi de fratele său, Walter (un Muppet), să strângă din nou toată gaşca Muppets, să dea din nou un spectacol, şi să salveze situaţia. Aceasta este povestea, pe scurt, a noului film cu Păpuşile Muppets, din 13 ianuarie în premieră la cinema.
Pentru Segel, care este co-autorul scenariului împreună cu Nicholas Stoller, filmul e clar născut din dragostea lui (molipsitoare) pentru Muppets. Scenele în care faimoasele păpuşi, creaţie a lui Jim Henson, se reunesc încă o dată după ce fuseseră risipite care încotro (Fozzie Bear a înfiinţat propria lui trupă comică, Miss Piggy e redactorul unei reviste de modă) trezesc nostalgii. Bucuria de a revedea pe Muppets face pe spectatori să se întoarcă cu gândul la copilărie.
Din distribuţie fac parte Amy Adams (în rolul logodnicei lui Gary) şi alte câteva apariţii - cameo surprinzătoare, iar numerele muzicale sunt la fel de captivante.
Este un film pentru copii, dar dedicat acelei generaţi de copii care nu mai ştiu despre Muppets pentru că nu au crescut cu ei; spectacolul Muppet nu a continuat după 1981, deşi Muppets au revenit prin filme şi emisiuni dedicate. Aşa că probabil publicul cel mai nerăbdător să-i vadă sunt adulţii care vor ceva nou de la păpuşile lor preferate. Şi totuşi, nu ceva sarcastic sau influenţat de cultura pop: aşa ceva ar trăda specificul voios al Muppets.
Pariul regizorului James Bobin deschide filmul cu scena unei înregistrări video cu doi fraţi mici: Walter e un Muppet, iar celălalt, Gary, e un copil obişnuit; când cei doi cresc, Gary e jucat de Jason Segel (co-autorul scenariului, alături de Nicholas Stoller). Walter şi Gary sunt fraţi buni, şi parcă nimeni nu observă că unul e om şi unul păpuşă; totuşi, Walter e cel care descoperă spectacolul Muppets şi e fascinat. Atunci când cei doi fraţi vizitează Los Angeles, Walter descoperă că studiourile spectacolului sunt în pericol: acesta e pretextul pentru a-i strânge pe toţi Muppets laolaltă.
Pe măsură ce aceştia apar pe ecran, fiecare personaj merge pe căile lui bătute: iar parada lor e încântătoare, aşa că nu numai copiii, ci şi cei mari le vor fredona melodiile odată cu ei.