Părerea criticului
Asa-i ca asteptai un film cu Scarlett Johansson? Eu cu siguranta asteptam, de-asta am si fost atat de dezamagit de The Nanny Diaries. Cum sfarsitul anului este destul de sarac in filme bune, recunosc ca asteptam The Nanny Diaries ca pe o alternativa funny, relaxanta la titluri mai grele sau mult prea usoare.
Cu Scarlett Johansson si Chris Evans ca protagonisti ai unei povesti de dragoste bantuita de machiavelismele bogatei familii X, la care Annie este angajata ca dadaca, The Nanny Diaries dispunea de premise suficient de interesante pentru a-si indeplini rolul cu brio. Numai ca filmul isi rateaza tinta. Ce incredere sa mai ai intr-un regizor (si aici sunt doi) care vor sa te faca sa crezi neverosimila intriga a filmului? Annie, o absolventa de colegiu, cu un viitor stralucit in fata, se angajeaza dadaca in casa unei scortoase familii de bogatani pentru ca numele ei, Annie, este confundat cu "nanny" (dadaca). Destinul ei se schimba total si, in loc sa lupte pentru o lume mai buna (varianta mamei ei) sau pentru un buzunar mai plin (varianta lui Annie), fata spala rufe, invata copilul franceza, il duce si-l aduce pe micul monstru de la scoala si tot asa, cu un program zilnic care ar darama si un pompier. Dar sa zicem ca am inchis ochii, pentru ca, de, ne place de Scarlett Johansson si vrem sa mai faca si ea un rol bun dupa cele cateva bombe din ultimii ani. Si poate o ajuta Chris Evans (Sunshine, Fantastic 4)!Ei bine, nu o ajuta deloc! Povestea lor de dragoste, afectata de ciudata relatie a lui Annie cu familia X, ocupa atat de putin spatiu in chimia filmului, incat acesta n-ar putea deloc fi considerat o comedie romantica. Si nici macar comedie, pentru ca regizorii aluneca prea des in drama, tot crosetand pe ideea de familie disfunctionala din cauza banilor prea multi si o programelor prea incarcate ale parintilor. Comedie nu e, film romantic nici atat, drama nu prea, si asta numai pentru ca regizorii si scenaristii nu au de fapt nimic de spus. E pacat sa pui actori ca Paul Giamatti (afemeiatul, istericul, prea ocupatul domn X), Laura Linney (doamna X, control freak desavarsit) si Scarlett Johansson intr-un film care la 2 ore dupa derularea genericului de final dispare din memorie. Din pacate exact asta se intampla cu The Nanny Diaries, iar prezenta frumoasei Alicia Keys in rolul bunei prietene a lui Annie (care tot incearca sa-i bage mintile in cap si s-o faca sa-si ia viata in propriile maini) nu ajuta cu nimic ansamblul.
Dar cea mai mare greseala a filmului este plictisitorul voice over realizat de aceeasi Johansson, care descrie toate situatiile cheie prin prisma unor fals-amuzante analogii antropologice, zabovind adesea pentru a analiza/explica/dezvolta deciziile (toate gresite, desigur) ale personajului ei, pana la lumina finala, cand draga de Annie isi descopera rostul si-si vede de propria viata. Neinteresant, neamuzant, neatractiv. Eu unul as sari la ultima pagina a jurnalului dadacei, pentru ca parcurgerea lui nu merita efortul. Si, ca sa-mi treaca dezamagirea, as vedea cateva minute din Sunetul muzicii sau cateva episoade din serialul Dadaca.
Cu Scarlett Johansson si Chris Evans ca protagonisti ai unei povesti de dragoste bantuita de machiavelismele bogatei familii X, la care Annie este angajata ca dadaca, The Nanny Diaries dispunea de premise suficient de interesante pentru a-si indeplini rolul cu brio. Numai ca filmul isi rateaza tinta. Ce incredere sa mai ai intr-un regizor (si aici sunt doi) care vor sa te faca sa crezi neverosimila intriga a filmului? Annie, o absolventa de colegiu, cu un viitor stralucit in fata, se angajeaza dadaca in casa unei scortoase familii de bogatani pentru ca numele ei, Annie, este confundat cu "nanny" (dadaca). Destinul ei se schimba total si, in loc sa lupte pentru o lume mai buna (varianta mamei ei) sau pentru un buzunar mai plin (varianta lui Annie), fata spala rufe, invata copilul franceza, il duce si-l aduce pe micul monstru de la scoala si tot asa, cu un program zilnic care ar darama si un pompier. Dar sa zicem ca am inchis ochii, pentru ca, de, ne place de Scarlett Johansson si vrem sa mai faca si ea un rol bun dupa cele cateva bombe din ultimii ani. Si poate o ajuta Chris Evans (Sunshine, Fantastic 4)!Ei bine, nu o ajuta deloc! Povestea lor de dragoste, afectata de ciudata relatie a lui Annie cu familia X, ocupa atat de putin spatiu in chimia filmului, incat acesta n-ar putea deloc fi considerat o comedie romantica. Si nici macar comedie, pentru ca regizorii aluneca prea des in drama, tot crosetand pe ideea de familie disfunctionala din cauza banilor prea multi si o programelor prea incarcate ale parintilor. Comedie nu e, film romantic nici atat, drama nu prea, si asta numai pentru ca regizorii si scenaristii nu au de fapt nimic de spus. E pacat sa pui actori ca Paul Giamatti (afemeiatul, istericul, prea ocupatul domn X), Laura Linney (doamna X, control freak desavarsit) si Scarlett Johansson intr-un film care la 2 ore dupa derularea genericului de final dispare din memorie. Din pacate exact asta se intampla cu The Nanny Diaries, iar prezenta frumoasei Alicia Keys in rolul bunei prietene a lui Annie (care tot incearca sa-i bage mintile in cap si s-o faca sa-si ia viata in propriile maini) nu ajuta cu nimic ansamblul.
Dar cea mai mare greseala a filmului este plictisitorul voice over realizat de aceeasi Johansson, care descrie toate situatiile cheie prin prisma unor fals-amuzante analogii antropologice, zabovind adesea pentru a analiza/explica/dezvolta deciziile (toate gresite, desigur) ale personajului ei, pana la lumina finala, cand draga de Annie isi descopera rostul si-si vede de propria viata. Neinteresant, neamuzant, neatractiv. Eu unul as sari la ultima pagina a jurnalului dadacei, pentru ca parcurgerea lui nu merita efortul. Si, ca sa-mi treaca dezamagirea, as vedea cateva minute din Sunetul muzicii sau cateva episoade din serialul Dadaca.
