Părerea criticului
The Night Eats the World/Sfârşitul vine noaptea readuce zombii pe marele ecran, de data aceasta într-un oraș simbol al Europei - Parisul. Oraşul iubirii devine însă un decor angoasant. Violența zombilor din acest film îi apropie de reprezentarea americană - creaturile sunt la fel de sângeroase ca în filmele făcute peste ocean. Nici originea zombificării nu este explicată, tot după rețetă americană.
Filmul pune accentul pe un singur personaj, Sam (Anders Danielsen Lie), pe trăirile acestuia odată ce se confruntă cu apocalipsa. Mărcile filmului european sunt discret bifate - conflictul interior, dilemele morale, căutarea laturii umane la adversar. Acțiunea e mai puțin avută în vedere, rămâne în continuare apanajul producțiilor americane cu zombi.
Spațiul desfășurării poveștii e claustral. Personajul evoluează într-o clădire închisă, ca un decor de teatru, cu o lumina frumoasă care mângăie pereții, singurul gest ce mai dă speranță într-o lume transformată.
Filmul arată ca un episod dintr-o poveste mai mare ce merita poate spusă. Subgenul „horror cu zombi” nu se îmbogățește cu această producție franceză semnată de Dominique Rocher, regizor aflat la debut.
Cei care au urmărit SF-ul apocaliptic Dans la brume/Toxic (2018) cu Romain Duris și Olga Kurylenko, cu poveste desfășurată tot la Paris, vor vedea similtudinile cu The Night Eats the World (scenografia și alegerile personajelor).
Sfârşitul vine noaptea, aflat acum în premieră pe marile noastre ecrane, ni-l arată pe Sam (Anders Danielsen Lie), un muzician ce leşină în timpul unei petreceri din apartamentul fostei iubite, trezindu-se dimineaţa şi descoperind că toată lumea s-a transformat în zombi. Filmul explorează provocările din lupta pentru supravieţuire a lui Sam, încercând să răspundă la întrebarea dacă bărbatul ar putea întâlni alţi supravieţuitori.
Filmul pune accentul pe un singur personaj, Sam (Anders Danielsen Lie), pe trăirile acestuia odată ce se confruntă cu apocalipsa. Mărcile filmului european sunt discret bifate - conflictul interior, dilemele morale, căutarea laturii umane la adversar. Acțiunea e mai puțin avută în vedere, rămâne în continuare apanajul producțiilor americane cu zombi.
Spațiul desfășurării poveștii e claustral. Personajul evoluează într-o clădire închisă, ca un decor de teatru, cu o lumina frumoasă care mângăie pereții, singurul gest ce mai dă speranță într-o lume transformată.
Filmul arată ca un episod dintr-o poveste mai mare ce merita poate spusă. Subgenul „horror cu zombi” nu se îmbogățește cu această producție franceză semnată de Dominique Rocher, regizor aflat la debut.
Cei care au urmărit SF-ul apocaliptic Dans la brume/Toxic (2018) cu Romain Duris și Olga Kurylenko, cu poveste desfășurată tot la Paris, vor vedea similtudinile cu The Night Eats the World (scenografia și alegerile personajelor).
Sfârşitul vine noaptea, aflat acum în premieră pe marile noastre ecrane, ni-l arată pe Sam (Anders Danielsen Lie), un muzician ce leşină în timpul unei petreceri din apartamentul fostei iubite, trezindu-se dimineaţa şi descoperind că toată lumea s-a transformat în zombi. Filmul explorează provocările din lupta pentru supravieţuire a lui Sam, încercând să răspundă la întrebarea dacă bărbatul ar putea întâlni alţi supravieţuitori.
