Părerea criticului
1) povestea unui om de radio batran si singur care incepe o cautare plina de mistere si pericol. Obiectul cautat: un ascultator adolescent, cu o poveste sfasietoare, care include de la abuzuri sexuale repetate in copilarie la o boala incurabila in prezent.
2) un actor capabil, Robin Williams, mult mai interesant în roluri sumbre ("One Hour Photo", "The Final Cut") decat in comediile care l-au facut faimos.3) o actrita excelenta, Toni Collette.
Din 1), 2) si 3) ar trebui, teoretic, sa rezulte un thriller misterios, zguduitor si plin de suspans. Situatia lui The Night Listener este oarecum diferita: filmul pur si simplu nu functioneaza, se poticneste, merge in gol si asta in numai o ora si 20 de minute.De obicei asemenea neplaceri si esecuri au loc atunci cand scenariul merge intr-o directie, dar regizorul schimba macazul si spectatorul ramane bulversat, privind la un film care nu e nici cal, nici magar, care fluctueaza dubios intre genuri si registre. Un ascultator in noapte nu are aceasta problema, dar simptomele sunt aceleasi.
Pentru inceput intra in scena Robin Williams (Gabriel Noone) si face dintr-un realizator de talkshow radio un personaj trist si singur (s-a despartit in termeni amicali de iubitul sau, e pierdut intr-o lume superficiala, etc) care, odata ce afla de povestea copilului muribund, trebuie sa il gaseasca. Mai ales ca pustiul si-a trimis biografia unei edituri si omul de radio banuieste ca ceva, mai exact mare parte din cele scrise in carte si povestite la radio sunt de fapt fabulatii.Cand vrea sa cunoasca autorul traumatizat, Noone se izbeste de un zid: asistenta sociala care l-a adoptat pe copil refuza orice contact. Drept care incepe o calatorie spre mijlocul Americii, adica oraselul minuscul si banal unde locuieste copilul. Toni Collette este asistenta sociala oarba Donna. Dar copilul nu este, adica este intr-un spital. Si toate banuielile lui Noone, cum ca de fapt n-ar exista nici un copil si ca Donna ar fi inventat totul se adeveresc. Sau nu? Oraseanul isi da arama pe fata, trebuie cu orice pret sa afle adevarul si lucurile se tot complica si Donna pare din ce in ce mai oarba si mai psihopata.
Un ascultator in noapte are doua personaje principale, le ofera amandurora timp sa arate cat de multe pot ca actori, dar nu ofera raspunsuri, omite motivatii si sugereaza ipoteze pe care le abandoneza in fasa. Suspansul si misterul se nasc din neuronii spectatorilor care zbarnaie in cautare de raspunsuri si legaturi intre acte si motivatii, dar, atunci cand la final de film ai impresia ca nici scenaristul nici regizorul nu stiau de fapt ce si de ce si ca filmul s-a terminat doar, lumea se plictisise si oricum mai multe nu avea sa iti spuna, arate si clarifice, situatia e cam nasoala si te simti tras in piept.
de Cristi Marculescu
2) un actor capabil, Robin Williams, mult mai interesant în roluri sumbre ("One Hour Photo", "The Final Cut") decat in comediile care l-au facut faimos.3) o actrita excelenta, Toni Collette.
Din 1), 2) si 3) ar trebui, teoretic, sa rezulte un thriller misterios, zguduitor si plin de suspans. Situatia lui The Night Listener este oarecum diferita: filmul pur si simplu nu functioneaza, se poticneste, merge in gol si asta in numai o ora si 20 de minute.De obicei asemenea neplaceri si esecuri au loc atunci cand scenariul merge intr-o directie, dar regizorul schimba macazul si spectatorul ramane bulversat, privind la un film care nu e nici cal, nici magar, care fluctueaza dubios intre genuri si registre. Un ascultator in noapte nu are aceasta problema, dar simptomele sunt aceleasi.
Pentru inceput intra in scena Robin Williams (Gabriel Noone) si face dintr-un realizator de talkshow radio un personaj trist si singur (s-a despartit in termeni amicali de iubitul sau, e pierdut intr-o lume superficiala, etc) care, odata ce afla de povestea copilului muribund, trebuie sa il gaseasca. Mai ales ca pustiul si-a trimis biografia unei edituri si omul de radio banuieste ca ceva, mai exact mare parte din cele scrise in carte si povestite la radio sunt de fapt fabulatii.Cand vrea sa cunoasca autorul traumatizat, Noone se izbeste de un zid: asistenta sociala care l-a adoptat pe copil refuza orice contact. Drept care incepe o calatorie spre mijlocul Americii, adica oraselul minuscul si banal unde locuieste copilul. Toni Collette este asistenta sociala oarba Donna. Dar copilul nu este, adica este intr-un spital. Si toate banuielile lui Noone, cum ca de fapt n-ar exista nici un copil si ca Donna ar fi inventat totul se adeveresc. Sau nu? Oraseanul isi da arama pe fata, trebuie cu orice pret sa afle adevarul si lucurile se tot complica si Donna pare din ce in ce mai oarba si mai psihopata.
Un ascultator in noapte are doua personaje principale, le ofera amandurora timp sa arate cat de multe pot ca actori, dar nu ofera raspunsuri, omite motivatii si sugereaza ipoteze pe care le abandoneza in fasa. Suspansul si misterul se nasc din neuronii spectatorilor care zbarnaie in cautare de raspunsuri si legaturi intre acte si motivatii, dar, atunci cand la final de film ai impresia ca nici scenaristul nici regizorul nu stiau de fapt ce si de ce si ca filmul s-a terminat doar, lumea se plictisise si oricum mai multe nu avea sa iti spuna, arate si clarifice, situatia e cam nasoala si te simti tras in piept.
de Cristi Marculescu
