Înainte să devină "Lord of War" și să fie jucat de Nicholas Cage, Viktor Bout a fost soț devotat, entuziast Esperanto, tânăr antreprenor în Rusia primilor ani post-sovietici și videograf amator. De la tânăr mire dansând cu noua lui soție chiar în zilele puciului de la Moscova de la începutul anilor '90, până la figura mitologică de "poștaș al morții", arestat de Interpol în Tailanda pentru rolul pe care l-a jucat în înarmarea conflictelor civile din Africa și America Latină, afabilul Viktor Bout și-a construit cariera cu o dăruire demnă de cauze mai bune și un instinct antreprenorial fără limite etice.
Acest film delicios montat îl lasă pe Viktor Bout să-și spuna singur povestea prin intermediul fabuloasei colecții de casete filmate de el însuși și al e-mail-urilor trimise din închisoarea din New York unde se află în prezent pentru trafic de arme. Ceea ce transpare este o imagine complexă, umană și alarmantă în același timp, terifiantă și plină de umor, a corupției post-comuniste pe care se fundamentează un nou capitalism al cărui singur reper moral este banul.