Părerea criticului
Povestea care l-a inspirat pe Piotr Ilici Ceaikovski să compună muzica pentru baletul cu același nume revine pe marile ecrane odată cu Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri, din 3 decembrie pe marile noastre ecrane.
Prin ce se distinge filmul este ținuta plastică a imaginii. Operatorul Linus Sandgren (director de imagine al filmelor La La Land, American Hustle, First Man/Primul om pe Lună) a creat o corelație între, pe de o parte, stilul de iluminare și culorile acestui fantasy, iar pe de alta anul în care are loc acţiunea filmului - 1879, anul când Thomas Edison abia inventa becul. Ce vedem sunt spații iluminate cu pâlpâitoare flăcărui, în care umbrele își fac loc în detrimentul luminii. Gândirea artistică a operatorului a corelat și starea sufletească a protagonistei (care - în ajun de Crăciun - se luptă să facă față dispariției recente a mamei sale) cu iluminatul mai slab, dând în prima parte a filmului o senzație apăsătoare, mohorâtă.
Bazat pe povestea originală semnată de E.T.A. Hoffmann și libretul pentru balet scris de Marius Petipa, filmul e o adaptare liberă, cu o deviere de la intriga tradițională, de aici și titlul ușor modificat, față de originalul „Spărgătorul de nuci și Regele șoarecilor”; filmul are la bază un scenariu semnat de către debutantul Ashleigh Powell.
Pelicula Disney o are în prim-plan pe Clara (Mackenzie Foy), adolescenta de 14 ani pasionată de știință și tehnică, o mică inventatoare, căreia îi place să pună în mișcare tot soiul de mecanisme, să construiască lucruri și să găsească soluții. Clara se luptă, alături de cei doi frați, să facă față dispariției recente a mamei sale. E primul Crăciun al familiei fără Marie, mama celor trei. Ea a lăsat cadouri pentru Clara și frații ei, acesta fiind și punctul de plecare al marii aventuri. Adolescenta primește o cutie muzicală în formă de ou. În căutarea cheii care să deschidă cutia, tânăra ajunge într-un univers paralel misterios. Aici Clara îl cunoaște pe soldatul numit Phillip, tot aici dă și peste Regele șoarecilor și peste cei care conduc cele patru tărâmuri. E primită cu brațele deschise, mai ales de Zâna Fondantelor.
Mackenzie Foy e convingătoare în rol, făcând spectatorul curios și interesat să o însoțească prin Cele patru tărâmuri, primul înspăimântător, regatul Mamei Ginger, celelalte cu peisaje feerice. În călătoria ei, una a descoperirii personale, Clara întâlnește personaje magice, are de-a face cu lupta pentru putere în cele patru regate și face o serie de alegeri, erijându-se chiar într-un justițiar, după o confruntare finală survenită în urma unui twist binișor orchestrat de scenarist.
O secvenţă demnă de reţinut din film, sub aspectul vizual, al concepției coregrafice și al costumelor este întâlnirea cu Mama Ginger (jucată de Helen Mirren) și acoliții ei.
Această secvență, alături de mesajul că în noi înșine există resursele pentru surmontarea oricăror probleme și imaginea care are puterea să ne inducă o anumită stare de spirit sunt elementele ce ar putea păzi filmul de a nu cădea în uitare.
Prin ce se distinge filmul este ținuta plastică a imaginii. Operatorul Linus Sandgren (director de imagine al filmelor La La Land, American Hustle, First Man/Primul om pe Lună) a creat o corelație între, pe de o parte, stilul de iluminare și culorile acestui fantasy, iar pe de alta anul în care are loc acţiunea filmului - 1879, anul când Thomas Edison abia inventa becul. Ce vedem sunt spații iluminate cu pâlpâitoare flăcărui, în care umbrele își fac loc în detrimentul luminii. Gândirea artistică a operatorului a corelat și starea sufletească a protagonistei (care - în ajun de Crăciun - se luptă să facă față dispariției recente a mamei sale) cu iluminatul mai slab, dând în prima parte a filmului o senzație apăsătoare, mohorâtă.
Bazat pe povestea originală semnată de E.T.A. Hoffmann și libretul pentru balet scris de Marius Petipa, filmul e o adaptare liberă, cu o deviere de la intriga tradițională, de aici și titlul ușor modificat, față de originalul „Spărgătorul de nuci și Regele șoarecilor”; filmul are la bază un scenariu semnat de către debutantul Ashleigh Powell.
Pelicula Disney o are în prim-plan pe Clara (Mackenzie Foy), adolescenta de 14 ani pasionată de știință și tehnică, o mică inventatoare, căreia îi place să pună în mișcare tot soiul de mecanisme, să construiască lucruri și să găsească soluții. Clara se luptă, alături de cei doi frați, să facă față dispariției recente a mamei sale. E primul Crăciun al familiei fără Marie, mama celor trei. Ea a lăsat cadouri pentru Clara și frații ei, acesta fiind și punctul de plecare al marii aventuri. Adolescenta primește o cutie muzicală în formă de ou. În căutarea cheii care să deschidă cutia, tânăra ajunge într-un univers paralel misterios. Aici Clara îl cunoaște pe soldatul numit Phillip, tot aici dă și peste Regele șoarecilor și peste cei care conduc cele patru tărâmuri. E primită cu brațele deschise, mai ales de Zâna Fondantelor.
Mackenzie Foy e convingătoare în rol, făcând spectatorul curios și interesat să o însoțească prin Cele patru tărâmuri, primul înspăimântător, regatul Mamei Ginger, celelalte cu peisaje feerice. În călătoria ei, una a descoperirii personale, Clara întâlnește personaje magice, are de-a face cu lupta pentru putere în cele patru regate și face o serie de alegeri, erijându-se chiar într-un justițiar, după o confruntare finală survenită în urma unui twist binișor orchestrat de scenarist.
O secvenţă demnă de reţinut din film, sub aspectul vizual, al concepției coregrafice și al costumelor este întâlnirea cu Mama Ginger (jucată de Helen Mirren) și acoliții ei.
Această secvență, alături de mesajul că în noi înșine există resursele pentru surmontarea oricăror probleme și imaginea care are puterea să ne inducă o anumită stare de spirit sunt elementele ce ar putea păzi filmul de a nu cădea în uitare.
