Noaptea toate păpușile prind viață. Dacă ai un suflet curat și puțină imaginație chiar le poți vedea. Așa se petrece acțiunea în feeria de Crăciun a lui Andrei Koncealovski inspirată din povestea germanului E.T.A. Hoffmann în care doi frați pătrund cu ajutorul unui spărgător de nuci într-o lume magică în care este suficient să crezi ceva pentru a se îndeplini întocmai. „Realitatea e o simplă iluzie”, afirmă unul dintre personaje, iar nimic nu ne îndreptățește să-l contrazicem.
Koncealovski mută acțiunea mai aproape de zilele noastre, într-o Vienă interbelică în prag de sărbători, când amenințarea nazismului era încă îndepărtată. Acolo încă se putea visa și spera la o viață frumoasă, iar copiii creșteau frumos alături de părinți iubitori, fără a fi nevoiți să se ascundă prin ruine sau, mai rău, să sfârșească în lagărele de exterminare. Călătorim deci alături de Mary și Max într-un spațiu primitor în care redevenim pentru câteva momente din nou copii, iar voia bună și imaginația lipsită de limite ia locul grijilor și spaimelor ce ne întunecă viața de adulți. În jurul nostru se desfășoară eterna luptă între bine și rău, dar, spre deosebire de viața reală, nu mai suntem neputincioși și putem contribui chiar noi la victoria binelui.
În ciuda notelor extraordinar de mici oferite cu „dărnicie” de criticii snobi ai vremurilor noastre, filmul mi-a plăcut, deși sunt conștient că are suficiente lipsuri. Au curs acuzele la adresa lui Koncealovski de la denaturarea poveștii, la referiri grosiere și nepotrivite la nazism, la supraîncărcarea decorurilor cu tentă de kitsch și până la creionarea unor personaje antipatice. Uneori cultura cinematografică nu te ajută dacă nu ai un minim de simț artistic. Fără a dori să intru în polemică cu nimeni, știu că mulți oameni sunt lipsiți de imaginație și nu pot vedea mai departe de lungul nasului, dar bănuiesc că aici e vorba de ceva mai mult.
xerses
pe 29 Decembrie 2014 19:04
Multa creativitate in acest film, ceea ce a facut ca pentru cunoscatorii povestii Spargatorului de nuci, sa para totul o aberatie...
Labrinth
pe 25 Ianuarie 2012 01:00
Mda ... un film ... patetic ...jalnic si stupid, nu starneste interes.
Octaz
pe 28 Decembrie 2011 14:55
Filmul pe care teoretic ar fi trebuit sa il vad Craciunul trecut, a aparut la mine pe ecran abia anul asta :)) Nu din alte motive decat cel al spiritului Craciunului si aparitia acestuia in varianta DVDRip tarzie. Nu stiu de ce, dar am tinut extrem de mult cont de el si am tinut neaparat sa il vad. Genul filmului este unul din preferatele mele, inca un motiv sa il iau in considerare. Acum e timpul sa trag concluziile, o concluzie care nu seamana deloc cu celelalte pe care le'am citit. Multora nu le'a placut, nu stiu de ce? Eu sincer, am fost destul de impresionat incat sa ii acord nota 7, o nota meritata dupa mine, mica pentru altii si foarte mica pentru criticii mai duri.Nu stiam nimic despre legenda spargatorului de nuci, nimic despre povestea acestuia, nu stiu daca actiunea filmului a respectat intocmai subiectul, dar mie mi'a placut, iar spargatorul de nuci era chiar simpatic :) Recomand, in special piticilor
nikkolle
pe 29 Noiembrie 2011 00:46
Nu stiu ce sa zic .....putin cam prea exagerat cu armata aia de sobolani ( adica oameni sobolonizati ) :))) daca nu aveti la ce va uita pierdeti-va vremea cu el !
Sorin87
pe 27 Noiembrie 2011 18:15
Este un film reusit din punct de vedere cinematografic efectele fiind foarte bune.Din trailer reiese o poveste frumoasa cu zane si alte personaje mitologice.Nota 10
cosminlipsa
pe 05 Noiembrie 2011 14:18
Cu siguranta va castiga oscarul pentru cel mai bun film ""Zmeura de Aur""
bebitza
pe 23 Martie 2011 02:57
Imagine misto dar doar atat. In rest greoi, incalcit - siii... unde-i muzica?
legolas05
pe 19 Ianuarie 2011 00:03
un film cu o poveste interesanta si cam atat.....nota 6
kene
pe 07 Ianuarie 2011 19:33
L-am vazut cand a aparut acum la Multiplex. Mi s-ar parut o mare prostie, dupa primele 30 de minute abia asteptam sa se termine mai repede.
trups
pe 29 Decembrie 2010 22:21
daca ma uitam si eu pe comentarii sau pe cronicuta filmului nu mai plangeam dupa bani aruncati pe bilet, cel mai prost film vazut anul acesta, si chiar nu stiu de ce a fost 3d? ca numai subtitrarea era in 3d in rest nu cred ca am vazut vreo faza de notat
mishi01
pe 19 Decembrie 2010 11:55
la noi in oras nu este cinematograf..:(((( ..poate il vad la tv, candva.....:)
Aaron1909
pe 16 Decembrie 2010 00:58
''filmul nimanui'', cel mai de c...t film cre l-am vazut si am mai dat si bani sa-l vad ...o mare porcarie!!!!!!!!!!!
adita.sarbu
pe 09 Decembrie 2010 14:28
Slab, cred ca nu am mai vazut un film asa slab.. de foarte multi timp.. asteptarile mi-au fost spulberate cam din prima clipa .. regasind in intro-ul filmului : "co-production UK / Hungary " (moment la care aprox. toti cei din sala au avut un gest de inganfare). Pacat.. :(
ankutz25
pe 09 Decembrie 2010 11:02
Nu inteleg deloc legatura dintre basm si nazism...foarte proasta aceasta idee!!! 3D-ul este ingrozitor de prost realizat...trei sferturi din film se vede mai bine fara ochelarii respectivi iar dupa jumatate de ora deja incepusem sa ma uit la ceas cat mai are pana se termina plictiseala asta de film...Ce m-a facut sa rad (la modul wtf) a fost fraza "te iubesc" zisa de o copila pentru a salva un alt copil...total nelalocul ei!!!
netplay
pe 07 Decembrie 2010 21:06
O mare prostie. Dezamagitor. Ar trebui sa se introduca o regula la cinema ca daca parasesti sala in primele 20 min sa iti returneze banii . Nici copii nu cred ca ar putea aprecia acest film.
famfilm
pe 05 Decembrie 2010 23:35
De curand am vazut filmul si dupa parea mea, pentru un adult poate fi "prea poveste" iar daca mergi cu un minor la film, te poti astepta des la imtrebarea retorica "ce a zis?" La capitolul imagine, cred ca in cinstea sarbatorilor au realizat o imagine superba cu bradul urias, in rest, cred ca va puteti scoate ochelarii 3D daca va deranjeaza. Muzica este consacrata, buna, in rest, as zice sa vedeti acest film, daca va plictisiti pe acasa.
danny18
pe 05 Decembrie 2010 20:12
Am vazut filmul vineri 3D, e foarte frumos desi cu putine efecte 3D dar mi-a placut mult filmul in sine!
Dodo21
pe 03 Decembrie 2010 11:55
Draga twinkie,
corect se scrie "cine le va lua". Scuze dar mi-ai zgariat monitorul.
felixa
pe 30 Noiembrie 2010 19:32
E 7,4, nu 9,1. faceti clic pe nota aia umflata... nici macar trailerul nu e de 9,1...
ilynca
pe 22 Noiembrie 2010 22:38
Si-au batut joc! Si de baletul lui Ceaikovski, care este superb si de poveste. Trist, foarte trist...si asta e doar trailer-ul......
vaduva129
pe 14 Noiembrie 2010 19:05
bun dar nu ma pot uita din cauze necunoscute.................
Milla
pe 03 Noiembrie 2010 22:20
Eu nu înțeleg de ce dați note...nu e corect din moment ce nu ați văzut încă filmul, trailere-ul nu este intotdeauna reprezentativ pentru film...
Eu una am văzut că se face un film după muzica lui Tchaikovski cu mult înainte să fi apărut pe cinemagia informații despre film și pentru că nu-l găsisem aici am crezut că nu va rula în cinematografele din România, ceea ce m-a întristat atunci, dar acum sunt happy să știu că îl voi vedea, e povestea mea preferată de Crăciun :)
darkxyde
pe 26 Octombrie 2010 19:24
Nota pe IMDb 9.1 ?????? Cred ca filmul asta ia toate oscarurile anul asta :))
cristi88
pe 24 Octombrie 2010 13:01
maimutze cu casti naziste in cap...in 3D !!! o alta prostie cinematografica
septick
pe 24 Octombrie 2010 09:44
Desi nu prea mai ma iau dupa nota de pe IMDb, care de multe ori este falsa, sunt tentat sa ma duc la acest The Nutcracker, chiar daca din trailer seamana cu o parodie (si mai e si facut de britanici:P).