Sinopsis

Sherman Klump (Eddie Murphy) este un profesor de chimie incredibil de gras și de bun. Din păcate, însă, este mult prea gras și, din cauza acestui defect, este extrem de nefericit. Sherman a încercat toate metodele de slăbit tradiționale - regim, sport, sfaturile nutriționiștilor -, dar toate eforturile lui au fost în zadar, nereușind să scape de nici un gram.

Într-o zi, profesorul aude de o metodă de slăbit revoluționară, un elexir care acționa direct asupra genei grăsimii și, disperat, hotărăște să-l încerce pe propria piele. În mod cu totul și cu totul surprinzător, elexirul are un efect extraordinar și, peste noapte, Sherman devine unul dintre cei mai arătoși bărbați din campus, gata să cucerească orice femeie. Mai mult decât atât, profesorul constată cu bucurie că întreaga lui viață se schimbă în bine, ironiile usturătoare ale tuturor colegilor dispar ca prin farmec, iar el poate experimenta lucruri pe care înainte nici nu îndrăznea să le viseze. Unul dintre aceste lucururi este să-i facă avansuri noii lui colege, avansuri la care profesoara Carla Purty răspunde cu bucurie.

Din păcate însă, noua lui viață poate înceta oricând, pentru că elexirul este o substanță instabilă, iar efectul lui poate dispărea în orice secundă.