Sinopsis

Crimele din Oxford este un film britanic-hispanic regizat de regizorul spaniol Alex de la Iglesia, bazat pe romanul scriitorului argentinian Guillermo Martinez.

Atunci cand studentul american Martin, pasionat de matematica si obsedat de celebrul profesor englez Arthur Seldom, soseste la Oxford si inchiriaza o camera in casa batranei doamne Eagleton si a fiicei acesteia - Beth, nu isi imagineaza nici in cele mai cumplite cosmaruri ale sale ca va fi implicat intr-un complicat sir de crime, ce par a fi savarsite pe baza unor simboluri matematice. Pentru a descoperi identitatea asasinului, Martin isi uneste fortele cu cele ale profesorului Seldom, incercand sa descifreze codul secret din spatele a patru simboluri: cercul, pestele, triunghiul si numarul divin al Demiurgului, invatand pe propria piele lectii dure de viata si convingandu-se ca nu exista adevar absolut si ca pana si cifrele pot minti.

Curtat intens de catre Beth, dar fiind indragostit de o infirmiera pe nume Lorna, Martin se chinuie sa impace povestea de dragoste frumoasa pe care o traieste cu obsesia lui pentru stiintele exacte si pentru solutionarea misteriosului caz politist in care este implicat.