Părerea criticului
Hulu ridică din nou mănuşa în competiţia cu Netflix şi Amazon Prime şi dovedeşte încă o dată că a devenit un creator de producţii TV relevante. The Path este unul dintre serialele cel mai bine primite ale primăverii şi reuşeşte să compenseze ritmul mai lent cu o explorare atentă a unor subiecte mai mult decât interesante.
În centrul atenţiei este un cult, mişcarea meyeristă, ai cărei membri aşteaptă cu nerăbdare ca liderul mişcării, retras într-un ashram din Peru, să termine transcrierea perceptelor religioase de inspiraţie divină. Până atunci, membrii mişcării fac tot posibilul să sară în ajutorul celor la nevoie. Exact aşa începe povestea: într-o localitate devastată de o tornadă ajunge un convoi al mişcării, iar salvatorii ajută eficient şi organizat răniţii şi pe cei prinşi între dărâmături, totul sub privirea responsabilului local, carismaticul Cal Roberts (Hugh Dancy).
Nu te aştepta la elemente supranaturale în The Path. Serialul creat de Jessica Goldberg porneşte de la premisa unei organizaţii religioase binevoitoare, urmărindu-i membrii luptând cu tentaţia sau neîncrederea în strictele reguli ale fondatorului. Pe lângă Cal Roberts, un rol foarte important îl are Eddie Lane (Aaron Paul), un tată de familie care va suferi o criză de credinţă şi va începe să pună sub semnul întrebării Adevărul mişcării.
Familia Lane este centrul complicatelor relaţii din serial. Eddie este însurat cu Sarah (Michelle Monaghan), şi ea un lider al mişcării. Când criza de credinţă îl va determina pe Eddie să caute o fostă membră a cultului, Sarah este sigură că Eddie o înşeală, ceea ce pune în mişcare un proces complicat pentru ca Eddie să fie reprimit în sânul familiei. Faptul că la un moment dat în trecut Sarah a trebuit să aleagă între Eddie şi Cal complică şi mai mult lucrurile în acest trio care relaţionează diferit la nivel social, personal şi religios. De fapt punctele de vedere ale lui Cal şi Eddie sunt la scări diferite: primul planifică la nivel macro, pentru întreaga comunitate, al doilea la nivel micro, gândindu-se doar la binele familiei sale.
Primul sezon din The Path va avea zece episoade difuzate până la sfârşitul lunii mai. Mulţi ar putea compara The Path cu The Leftovers, serialul HBO lansat cu imens tam-tam de HBO şi ajuns între timp la un ultim sezon. The Path este mai degrabă o dramă psihologică şi de familie, şi nu are deloc o justificare supranaturală, precum serialul HBO. Există indicii că modul de funcţionare al mişcării meyeriste ar putea să fie mai sumbru decât pare la prima vedere, dar serialul rămâne încontinuu cu picioarele pe pământ (cel puţin în primele două episoade).
Marea întrebare este de natură psihologică şi socială: ce te faci când nu mai crezi în convingerile mişcării şi vrei să ieşi din ea? Ţi se dă voie? Vei alege această cale chiar şi cu riscul de a-ţi pierde familia, cel mai scump lucru pe lume? Iată marea dilemă a lui Eddie, dilemă care îi oferă actorului Aaron Paul o paletă de posibilităţi de interpretare la fel de bogată ca cea din Breaking Bad. Fiul adolescent al lui Eddie, Hawk (Kyle Allen), are şi el parte de propriile ispite, ceea ce face serialul relevant pentru cel puţin două generaţii.
The Path este unul dintre cele mai promiţătoare seriale recente şi cu siguranţă efortul depus în realizarea lui se va transforma într-o mulţime de nominalizări anul acesta la premiile Emmy. Îţi recomandăm să îi dai o şansă.