Sinopsis
Filmul redă povestea lui Larry Flynt, americanul care a fondat revista pentru adulți "Hustler", o apariție ce ignoră moralitatea societății și nu ține cont de niciun tabu. Acuzați din toate direcțiile, Flynt, împreună cu avocatul său, încearcă să apere nu numai revista, care i-a adus celebritatea, dar și dreptul de liberă exprimare într-o țară democratică.
Regizat de cineastul ceh Milos Forman ("Zbor deasupra unui cuib de cuci"), și scris de Larry Karaszewski și Scott Alexander ("Ed Wood"), "People vs. Larry Flynt" a strâns aprecierile criticilor, dar și ale publicului din întreaga lume.