Părerea criticului
The Perfect Escape explorează provocările vieții de cuplu, cu actori români și străini, și cu o viziune de la regizoarea succeselor de casă #Selfie, #Selfie 69 și Oh, Ramona - anume Cristina Jacob. Filmul reuşeşte să transmită o anumită emoţie, sfârşind prin a te lăsa cu o „stare de bine” - adică tocmai ceea ce-ar trebui să facă, reuşind atât de rar, comediile romantice. Povestea se țese în jurul a patru cupluri ce își redescoperă relația într-o cabană izolată la munte. Se confruntă cu propriile greșeli sau false așteptări, dar și cu noi ispite și provocări.
Chiar dacă acțiunea e plasată în cadrul restrâns și claustrant al unei cabane de munte, peisajul îți taie răsuflarea și tot ce vedem în cadru e frumos până la calofilie - iar această calofilie contribuie la starea de bine pe care ți-o dă filmul. Actorii înșiși sunt tineri și frumoși, pe când cei mai maturi sunt carismatici, iar noi avem un preferat - Mark Holden, care îl joacă pe Joel, gazda și proprietarul cabanei.
The Perfect Escape suferă prin aceea că sunt foarte explicite demersul și rețeta comicului de situație; recunoaștem rețeta, dar efectul amuzant tot se obține. Și dilemele personajelor sunt căutate pentru a condimenta cu ceva dramatism povestea. Pe de altă parte, secvenţe erotice din film sunt echilibrate între explicit şi discret, comedia oferind zâmbete și schițând câteva teme de gândire. Regizoarea Cristina Jacob ştie să se apropie de personaje, să empatizeze cu ele şi să lucreze cu actorii de diferite naționalități.
Dincolo de asta, Cristina Jacob se pricepe să povestească dinamic, ritmat, captivant, să introducă elemente de stil, atât în cheia alertă a naraţiunii, cât şi în registrul sensibil şi discret al romantismului.
Imaginea este preponderent caldă, iar starea de bine pe care ți-o dă filmul e aproape garantată.