Părerea criticului
Dupa ce am urmarit majoritatea filmelor lui James Stewart si pe urma majoritatea filmelor lui Cary Grant, filmul acesta, care sa ii puna fata in fata pe cei doi titani ai cinematografiei a fost mana cereasca pentru mine. Am regasit un umor atat de consistent din partea celor doi dar atat de diferit. Daca Cary Grant prin umorul lui elegant aducea mai mult cu umorul britanic al lui James Bond, umorul necizelat al lui James Stewart mi s-a parut ca aduce cu umorul american al lui Marlon Brando din "A Streetcar Named Desire".
Reprezentatia celor doi a fost bine sustinuta si de performantele celorlalti actori care au fost alesi cum nu se poate mai bine pentru rolurile respective. Daca Dexter Haven pare gentlemanul carismatic, mereu amuzant si copilaros pe alocuri (cam ca toate rolurile in care a jucat Grant - vezi North by Northwest), Macaulay "Mike" Conner-ul lui Stewart pare ziaristul sablon obligat sa realizeze un reportaj care ii iese din atributii dar cu toate astea la fel de agasant si dornic de a-si baga nasul prin locuri care nu il privesc. De asemenea l-as remarca pe simpaticul unchi Willie infatisat magistral de Roland Young care prin dezinvoltura nespecifica varstei si prin dragostea fata de patimile vietii, bautura si femei, aduce aminte de simpaticul unchi Gaston din muzicalul "Gigi". De asemenea este de remarcat si sobrietatea si eleganta lui Seth Lord, specifica burgheziei engleze si nu in ultimul rand reprezentatia lui John Howard cu al sau George Kittredge.
Indeajuns cu personajele... filmul mi s-a parut a fi un promoter al geometriei. Daca suntem familiarizati deja cu triunghiurile amoroase din filmele contemporane, in cazul de fata, putem vorbi de patrulatere, pentagoane si hexagoane. Sa nu uitam cum Connor incearca sa savureze putin din "cercurile" exclusiviste, urmand ca mai apoi sa fie considerat un apropiat. Sa nu uitam patrulaterul dintre Tracy-Connor-Dexter-Kittredge la care daca o mai adaugam pe Elizabeth devine un pentagon, la care daca il mai adaugam pe unchiul Willie devine un hexagon si tot asa.
In ciuda acestei confruntari epice dintre cei doi "titani" - pentru mine, filmul cu siguranta este a lui Katharine Hepburn pentru ca acesta urmareste transformarea ei din "regina de gheata" intr-o persoana calduroasa gata sa descopere miresmele dragostei... de altfel ultima ei salvare inainte sa se transforme intr-o "statuie de bronz".
Filmul este una din cele mai bune comedii romantie facute vreodata, parerea mea, iar orice asemanare a majoritatii comediior romantice contemporane cu acesta ar fi o blasfemie. Umorul filmului nu este redat intr-atata de situatia prezentata cat de replicile pasate de la unul la altul in acest trio Tracy-Connor-Dexter in urma caruia Stewart a castigat un Oscar pe buna dreptate, iar Grant ar fi trebuit sa castige unul tot pe buna dreptate.
Reprezentatia celor doi a fost bine sustinuta si de performantele celorlalti actori care au fost alesi cum nu se poate mai bine pentru rolurile respective. Daca Dexter Haven pare gentlemanul carismatic, mereu amuzant si copilaros pe alocuri (cam ca toate rolurile in care a jucat Grant - vezi North by Northwest), Macaulay "Mike" Conner-ul lui Stewart pare ziaristul sablon obligat sa realizeze un reportaj care ii iese din atributii dar cu toate astea la fel de agasant si dornic de a-si baga nasul prin locuri care nu il privesc. De asemenea l-as remarca pe simpaticul unchi Willie infatisat magistral de Roland Young care prin dezinvoltura nespecifica varstei si prin dragostea fata de patimile vietii, bautura si femei, aduce aminte de simpaticul unchi Gaston din muzicalul "Gigi". De asemenea este de remarcat si sobrietatea si eleganta lui Seth Lord, specifica burgheziei engleze si nu in ultimul rand reprezentatia lui John Howard cu al sau George Kittredge.
Indeajuns cu personajele... filmul mi s-a parut a fi un promoter al geometriei. Daca suntem familiarizati deja cu triunghiurile amoroase din filmele contemporane, in cazul de fata, putem vorbi de patrulatere, pentagoane si hexagoane. Sa nu uitam cum Connor incearca sa savureze putin din "cercurile" exclusiviste, urmand ca mai apoi sa fie considerat un apropiat. Sa nu uitam patrulaterul dintre Tracy-Connor-Dexter-Kittredge la care daca o mai adaugam pe Elizabeth devine un pentagon, la care daca il mai adaugam pe unchiul Willie devine un hexagon si tot asa.
In ciuda acestei confruntari epice dintre cei doi "titani" - pentru mine, filmul cu siguranta este a lui Katharine Hepburn pentru ca acesta urmareste transformarea ei din "regina de gheata" intr-o persoana calduroasa gata sa descopere miresmele dragostei... de altfel ultima ei salvare inainte sa se transforme intr-o "statuie de bronz".
Filmul este una din cele mai bune comedii romantie facute vreodata, parerea mea, iar orice asemanare a majoritatii comediior romantice contemporane cu acesta ar fi o blasfemie. Umorul filmului nu este redat intr-atata de situatia prezentata cat de replicile pasate de la unul la altul in acest trio Tracy-Connor-Dexter in urma caruia Stewart a castigat un Oscar pe buna dreptate, iar Grant ar fi trebuit sa castige unul tot pe buna dreptate.
