Intotdeauna cand distributia este plina de actori valorosi filmul este o porcarie.
Iar cu realitatile americane m-am lamurit.
buzoian
pe 26 Decembrie 2020 10:51
Un film puțin mai greu, nu e pentru oricine. Dar pentru că lucrez in presa am ținut să-l văd. După 3-4 încercări nereușite, de Crăciun, anul asta, am mulțumit restul familiei cu Gone with the wind, iar apoi l-am văzut până la capăt. A devenit tot mai interesant (și de real) pe măsură ce treceau minutele. Au mai fost filme bune despre presă, dar acesta surprinde mai bine relația, într-un moment delicat, dintre patronat și redactorul sef. Finalul e cu happy-end, încurajator, atât pentru jurnaliști cât și pentru patronat de a cauta și publica adevărul.
eddiesor
pe 16 Iunie 2019 00:29
Un film despre felul în care trebuie făcută meseria de jurnalist: în ajutorul celor conduși, nu al conducătorilor!
andyy
pe 11 Februarie 2019 01:23
O pagina de istorie a americii si a presei americane, despre adevar si lupta cu orice risc a unei prese puternice de a scoate la lumina adevaru.
lili22
pe 31 Octombrie 2018 09:55
Nu are nimic special acest film, e plictisitor iar distribuirea a doua staruri in rolurile principale nu inseamna mimic.
balta67verde
pe 30 Octombrie 2018 19:13
Daca nu jucau Tom Hanks si Meryl Streep, nu i-as fi dat mai mult de 2 stele. Un film facut doar pentru americani ... Nu recomand celor care nu sunt interesati de cultura si istoria americanilor. Eu personal nu sunt interesat ... asa ca le dau doar 4 *
Iulidesprefilme
pe 26 August 2018 10:08
Despre un astfel de subiect mai e întotdeauna câte ceva de spus...
andystarx
pe 18 August 2018 19:55
UN film doar cu dialoguri,a fost nominalizat la oscar doar pentru distributie,insa nu iese cu nimic in evidenta,si a fost foarte plictisitor !
Ghemot
pe 01 Mai 2018 23:17
Un film bun marca Spielberg. Face parte din categoria filmelor „de oscar”, dar care merită doar nominalizări!
alali
pe 15 Aprilie 2018 04:48
The Post, mai exact The Washington Post, este filmul unei stiri ce a transformat ziarul local pe atunci intr-un ziar cu influenta nationala. Croit pe modelul American, chiar si in cazul in care nu ne plac Statele Unite, trebuie sa recunoastem exemplele oferite restului lumii in care libertatea de expresie, libertatea la informare sau alte drepturi fundamentale au triumfat in pofida unor conspiratii si presiuni guvernamentale, la cel mai inalt nivel. Este si motivul pentru care SUA inca mai este un bastion al democratiei in care cetateanul isi mai poate apara drepturile, atat de restranse cate mai sunt ele in zilele noastre.
Filmul este curat si bine construit. Cu o forta si un eveniment surprins de o anvergura mult mai puternica decat cel din Toti Oamenii Presedintelui (1973), film ce a intrat pe usa mare a istoriei, The Post reuseste sa spuna o poveste tehnica adevarata despre riscurile unei institutii media de a informa corect. Lipseste drama, cea a protagonistului, atentie - nu cea biografica a unui personaj principal, o drama necesara pentru a ne putea ajuta sa empatizam cu personajele. Mai mult ca sigur ca daca s-ar fi introdus tot acest caz adevarat intr-un scenariu dedicat unui singur om, as fi blamat cautarea expresa a melodramei de catre marile studiouri de film. E si normal. In fond, asta e meseria noastra de spectatori, sa fim carcotasi si nemutumiti permanent. Cea a regizorului e sa gaseasca acel echilibru al imbinarii celor doua planuri si astfel sa pastreze obiectivitatea si sa isi incante publicul. Aici se face trierea marilor regizori de cei de duzina. Si ca sa nu par absurd prin cererile mele, o sa atrag atentia asupra dramei unuia din personaje, proprietara gazetei respective, un artificiu introdus de Steven Spielberg exact in ideea de care vorbeam mai inainte.
Este acolo un moment particular, al unei discutii de familie in care ni se repeta obsesiv curajul pe care il demonstreaza Kay Graham atunci cand ordona sa se mearga pana la capat cu dezvaluirile. Si ni se spune odata ca e o femeie curajoasa. Si apoi ni se repeta ca a dat dovada de curaj si iarasi se subliniaza cat de puternica si temerara e aceasta distinsa doamna si se insista pana cand intelegem toti ca asa e. Mai ramanea ca Spielberg sa o puna pe actrita insasi sa strige in gura mare: Sunt extrem de curajoasa! Nu spune nimeni ca nu ar fi, ca momentul nu cere o doza de forta si neinfricare aidoma unei nebunii pozitive. Doar ca putem si singuri sa deslusim aceasta trasatura a respectivului personaj. Nu avem nevoie de traducere scrisa si orala, repetata pana la refuz.
Mi-ar fi placut ca acest film sa fie mai putin propagandistic si mult mai egoist. Sa lase deoparte ideea sacrificiului unei personalitati pe altarul binelui comun si sa se concentreze pe ceea ce e specific fiecaruia dintre noi, egoismul si binele propriu. Altruismul asa cum transpira din imaginile vazute, nu mai inspira demult pe nimeni, ba e chiar obositor si prost vazut. Comparativ cu ceea ce se ofera aici, un exemplu de constructie buna de cum sa realizezi o poveste plecata de la interese personale care in final sa dezvaluie o conspiratie planetara il gasim in The Constant Gardener (2005) a lui Fernando Meirelles. Minunata toata acea lucratura minutioasa in care intriga si individualul construiesc ceva ce capata o amploare nesperata.
Pentru ca joaca in acest film Tom Hanks, dar in special aparitia lui Meryl Streep, un paragraf dedicat interpretarii e obligatoriu. Doamna de fier a cinematografiei constituie mai nou o stire prin faptul ca intr-un an nu a prins o nominalizare la Oscar decat ca a mai bifat o noua propunere la distinctia suprema pe care o poate o actrita cuceri. Iar rolul din The Post i-a adus a 21 nominalizare. Si pe merit, de ce sa nu o zicem franc. Cea mai premiata actrita s-a achitat excelent de sarcini. Momentele de descumpanire, de chibzuire a unei decizii sau de emotia unei responsabilitati venita la pachet cu statutul de puternica persoana decizionala ii ies de minune. Am identificat si doua mici scapari telenovelistice, secvente intinse la maxim in care inainte de a se pronunta, tensiunea se anuleaza din cauza exagerarii duratei. Asta coraborat cu episodul jenant de preamarire descris mai sus, i-au diminuat sansele unei noi statuete, a 4-a, pentru ca 3 le detine deja. Hanks pe de alta parte, pentru ca numele lui il pomenisem in deschiderea paragrafului dedicat acting-ului, e straveziu. Pare ca joaca doar pentru a o pune in vedere pe Streep. Nu e rau nici asa. Concentreaza mai mult filmul in directia protagonistei prin neutralizarea propriului personaj.
Concluzie: Un film eveniment cum sunt atatea altele in cinematografia americana. O noua poveste provenita dintr-un episod real, istoric, cosmetizat si adaptat atat cat sa incapa pe marele ecran. Interpretari bune spre foarte bune si incarcatura emotionala fluctuanta, unidirectionala. Cand prea sus, in momentele asa-zise biografice, cand prea jos in dezvoltarea actiunii propriu-zise, in elaborarea stirilor sau a ziarelor ori chiar a procesului de fabricare a unei publicatii. Faptul ca se termina exact atunci cand incepe filmul lui Pakula, All the President's Men, demonstreaza cat de sistematic isi propune cinematografia de peste ocean ecranizarea momentelor importante din viata omenirii, in special cea a propriei societati. Nota 7,28!
lavara_laiarna
pe 08 Aprilie 2018 20:53
Cu un așa subiect servit,oricine ar putea nimeri filmul din prima..la ”coș”.
user-5aad254ed043e
pe 19 Martie 2018 11:58
Poate am sperat prea mult...subiectul promitea, actorii la fel, regizorul...si cand colo, la toate caregoriile "zmeura de aur"! Prost regizat in primul rand, dezlanat, plicticos, manierist, propaganda ieftina de tot! The darkest hour a fost la polul opus, perfect!
BogdanP.
pe 08 Martie 2018 00:00
Un film despre un altfel de eroi , curaj si dorinta de a face dreptate si a schimba ceva in bine . Merita vazut . Un film asemanator mai nou e Mark Felt: The Man Who Brought Down the White House (2017) cu Liam Neeson , dar nu e la fel de bine regizat si e mai plictisitor . The Post nu-l consider un film plictisitor cum zic altii la comentarii.
cinefiul
pe 06 Martie 2018 20:36
Adunam un regizor si freo zwei actori buni si speram sa iasa lucrarea. UIte ca nu se potriveste. Mai mult decat slab.
xerses
pe 05 Martie 2018 14:58
Foarte intens jocul actorilor, subiectul bine pus in valoare....
mihaelatb
pe 04 Martie 2018 23:17
Da, inceputul este greoi, si uneori esti tentat sa nu mai continui. Dar lucrurile incep sa curga si esti din ce in ce mai prins de evenimente, si traiesti impreuna cu personajele filmului frenezia descoperirilor si traiesti impreuna cu Kay Graham greutatea luarii unei decizii, pretenii sau constiinta. Si te minunezi ce grozav regizor este Steven Spielberg. Sigur ii se va reprosa lipsa actiunii caci nu are nimic din Jaws sau Jurassic Park , dar jungla si falcile pe care le prezinta in acest film, nu sunt cu nimic mai blande ca cele prezentate in anii tineretii.
Cat despre cei doi actori principali... sunt grozavi!
Ma intreb cum poate Meryl sa aiba atatea fatete? Iar Tom la a patra colaborare cu regizorul, fiecare total diferita de celelalte, fara a stirbi cu nimic jocul magistral al actorului
roby_shidoby
pe 03 Martie 2018 18:36
Chiar dacă duce o lipsă completă de acțiune(bătăi) punctul forte e că dezvăluie secrete de stat ocrotite de LBJ, Kennedy, Eisenhover în legătură cu războiul din Vietnam pe care mulți nu le știu nici în ziua de azi.
sabinalin
pe 22 Februarie 2018 14:47
Presa in vremurile in care cuvantul scris inca mai conta, mai exista inca preocupare pentru calitate, pentru informarea corecta a cititorilor. La noi a existat asa ceva prin anii 1990, acum s-a cam ales praful, nu mai exista independenta spirituala ci doar propaganda intr-o directie sau alta, adevarul e ultimul care conteaza, nici la ei nu mai e precum in anii 1970, e greu de crezut ca in zilele noastre un presedinte american ar proceda precum a facut-o Nixon in cazul Watergate. Lectie solida de istorie din partea lui Steven Spielberg, un film puternic regizat in maniera clasica, un scenariu bine condus plus doi actori in forma maxima, inca un rol important pentru "nemuritoarea" Merryl Streep, l-am revazut cu placere pe Tom Hanks, ar fi meritat din plin o nominalizare la Oscar in locul insipidului Daniel Kaaluya dar poate ca iar faceau afro-americanii scandal ca sunt prea putini pe lista...
dmsteaua
pe 16 Februarie 2018 02:51
Un film extrem de plictisitor,cu o pleiadă de actori care au avut un singur merit : au ieșit la numărătoare. La Oscar va candida la categoria ,, Cel mai anost film" ,iar spectatorul care va rezista până la final va merita cu prisosință o statuetă.
AdriAdrianna98
pe 08 Februarie 2018 14:50
O fi un film bun, dar sincer eu n-am rezistat sa ma uit la el. Nu am nimic cu filmele lente, dar de obicei compenseaza prin altceva: imagine frumoasa, muzica de calitate, o emotie, ceva. La filmul asta n-am regasit nimic din astea, doar o serie monotona de scene, extrem de greu de urmarit. N-o fi pe gustul meu, de aia nu i-am dat nici nota, dar n-am rezistat sa ma uit la el mai mult de 40 de minute.
Iar cu realitatile americane m-am lamurit.
Filmul este curat si bine construit. Cu o forta si un eveniment surprins de o anvergura mult mai puternica decat cel din Toti Oamenii Presedintelui (1973), film ce a intrat pe usa mare a istoriei, The Post reuseste sa spuna o poveste tehnica adevarata despre riscurile unei institutii media de a informa corect. Lipseste drama, cea a protagonistului, atentie - nu cea biografica a unui personaj principal, o drama necesara pentru a ne putea ajuta sa empatizam cu personajele. Mai mult ca sigur ca daca s-ar fi introdus tot acest caz adevarat intr-un scenariu dedicat unui singur om, as fi blamat cautarea expresa a melodramei de catre marile studiouri de film. E si normal. In fond, asta e meseria noastra de spectatori, sa fim carcotasi si nemutumiti permanent. Cea a regizorului e sa gaseasca acel echilibru al imbinarii celor doua planuri si astfel sa pastreze obiectivitatea si sa isi incante publicul. Aici se face trierea marilor regizori de cei de duzina. Si ca sa nu par absurd prin cererile mele, o sa atrag atentia asupra dramei unuia din personaje, proprietara gazetei respective, un artificiu introdus de Steven Spielberg exact in ideea de care vorbeam mai inainte.
Este acolo un moment particular, al unei discutii de familie in care ni se repeta obsesiv curajul pe care il demonstreaza Kay Graham atunci cand ordona sa se mearga pana la capat cu dezvaluirile. Si ni se spune odata ca e o femeie curajoasa. Si apoi ni se repeta ca a dat dovada de curaj si iarasi se subliniaza cat de puternica si temerara e aceasta distinsa doamna si se insista pana cand intelegem toti ca asa e. Mai ramanea ca Spielberg sa o puna pe actrita insasi sa strige in gura mare: Sunt extrem de curajoasa! Nu spune nimeni ca nu ar fi, ca momentul nu cere o doza de forta si neinfricare aidoma unei nebunii pozitive. Doar ca putem si singuri sa deslusim aceasta trasatura a respectivului personaj. Nu avem nevoie de traducere scrisa si orala, repetata pana la refuz.
Mi-ar fi placut ca acest film sa fie mai putin propagandistic si mult mai egoist. Sa lase deoparte ideea sacrificiului unei personalitati pe altarul binelui comun si sa se concentreze pe ceea ce e specific fiecaruia dintre noi, egoismul si binele propriu. Altruismul asa cum transpira din imaginile vazute, nu mai inspira demult pe nimeni, ba e chiar obositor si prost vazut. Comparativ cu ceea ce se ofera aici, un exemplu de constructie buna de cum sa realizezi o poveste plecata de la interese personale care in final sa dezvaluie o conspiratie planetara il gasim in The Constant Gardener (2005) a lui Fernando Meirelles. Minunata toata acea lucratura minutioasa in care intriga si individualul construiesc ceva ce capata o amploare nesperata.
Pentru ca joaca in acest film Tom Hanks, dar in special aparitia lui Meryl Streep, un paragraf dedicat interpretarii e obligatoriu. Doamna de fier a cinematografiei constituie mai nou o stire prin faptul ca intr-un an nu a prins o nominalizare la Oscar decat ca a mai bifat o noua propunere la distinctia suprema pe care o poate o actrita cuceri. Iar rolul din The Post i-a adus a 21 nominalizare. Si pe merit, de ce sa nu o zicem franc. Cea mai premiata actrita s-a achitat excelent de sarcini. Momentele de descumpanire, de chibzuire a unei decizii sau de emotia unei responsabilitati venita la pachet cu statutul de puternica persoana decizionala ii ies de minune. Am identificat si doua mici scapari telenovelistice, secvente intinse la maxim in care inainte de a se pronunta, tensiunea se anuleaza din cauza exagerarii duratei. Asta coraborat cu episodul jenant de preamarire descris mai sus, i-au diminuat sansele unei noi statuete, a 4-a, pentru ca 3 le detine deja. Hanks pe de alta parte, pentru ca numele lui il pomenisem in deschiderea paragrafului dedicat acting-ului, e straveziu. Pare ca joaca doar pentru a o pune in vedere pe Streep. Nu e rau nici asa. Concentreaza mai mult filmul in directia protagonistei prin neutralizarea propriului personaj.
Concluzie: Un film eveniment cum sunt atatea altele in cinematografia americana. O noua poveste provenita dintr-un episod real, istoric, cosmetizat si adaptat atat cat sa incapa pe marele ecran. Interpretari bune spre foarte bune si incarcatura emotionala fluctuanta, unidirectionala. Cand prea sus, in momentele asa-zise biografice, cand prea jos in dezvoltarea actiunii propriu-zise, in elaborarea stirilor sau a ziarelor ori chiar a procesului de fabricare a unei publicatii. Faptul ca se termina exact atunci cand incepe filmul lui Pakula, All the President's Men, demonstreaza cat de sistematic isi propune cinematografia de peste ocean ecranizarea momentelor importante din viata omenirii, in special cea a propriei societati. Nota 7,28!
Cat despre cei doi actori principali... sunt grozavi!
Ma intreb cum poate Meryl sa aiba atatea fatete? Iar Tom la a patra colaborare cu regizorul, fiecare total diferita de celelalte, fara a stirbi cu nimic jocul magistral al actorului