Sinopsis

"The Promotion" este o comedie despre doi bărbați - Doug și Richard - care concurează unul împotriva celuilalt pentru a obține un post de conducere la un magazin de legume și fructe din Chicago ce face parte din cunoscutul trust de supermarket-uri Donaldson's. Atunci când Doug, asistent-manager la o ramură locală a gigantului lanț de magazine Donaldson's, află că un nou supermarket va fi deschis în curând chiar în cartierul său, este convins că el va fi persoana pe care conducerea o va desemna ca manager.

Contând pe veniturile substanțiale pe care i le-ar aduce noul statut, Doug și soția acestuia încep să-și facă planuri pentru a cumpăra o altă casă și suferă un adevărat șoc atunci când Richard, un tip cam dubios sosit din Canada, îi informează că întenționează să își depună CV-ul pentru angajarea la același mult râvnit loc de muncă. Deși inițial între rigidul și ezitantul Doug și relaxatul și sociabilul Richard se leagă o relație de prietenie, în momentul în care competiția devine acerbă și fiecare trebuie să-și dovedească abilitățile care îl recomandă ca manager, cei doi bărbați încep un adevărat război al ofenselor și trucurilor murdare cu scopul de a se discredita reciproc în ochii conducerii.

Concurența adeseori neloială care izbucnește între Doug și Richard nu face altceva decât să îi aducă pe membrii familiilor lor și pe ceilalți angajați în pragul nebuniei, cei doi combatanți fiind pe punctul de a-și pierde căsniciile.