Sinopsis
Într-un viitor nu prea îndepărtat, când noțiuni ca prietenie, familie, loialitate, încredere, bunătate sau toleranță erau tot mai rar întâlnite, la putere se aflau diferite bande înființate în jurul cluburilor de karate care își protejau propriul cartier. Moses, rege peste violența scăpată de sub control și autodenumit "salvatorul celor năpăstuiți", convoacă o întrunire a membrilor cluburilor din oraș, subiectul care urmează a fi abordat fiind pacea din teritoriile controlate de ei și crearea unui viitor mai bun. Invitația este onorată de grupările Pumas, Băieții Răi, Îngerii, Lupii, precum și de John cu gașca lui autointitulată Îngerii Păzitori, însă John simte că ceva este în neregulă cu intențiile lui Moses.