Părerea criticului
Film multipremiat si comentat, The Queen/Regina trebuie sa raspunda la o intrebare fundamentala pentru spectatorul roman pentru a avea succes la noi: ce poate oferi el unei natii care n-are nicio legatura cu sfarsitul tragic al lui Lady Di si reactiile englezilor la acest eveniment? Raspunsul este extrem de simplu: filmul lui Frears scapa de sub presiunea unui simplu studiu de caz si comenteaza sincer si inteligent o situatie in care ne putem afla cu totii, regine/regi sau nu: criza de comunicare.
Specialist in prezentarea unor situatii de criza, pline de implicatii si dedesubturi (vezi filmele sale "Dangerous Liasions", "Dirty Pretty Things" sau mai putin cunoscutul "My Beautiful Laundrette"), Frears trateaza in "Regina" probabil cea mai mare criza suferita de monarhia britanica in ultimii ani: moartea printesei Diana si reactia tuturor persoanelor afectate, deloc putine la numar: intreaga natiune britanica, in frunte cu regina lor, Elisabeta a II-a.Si ce face Frears cu regina Marii Britanii in "The Queen"? Ii da viata. Putem spune ca avem de-a face cu un nou Pygmalion si o noua Galateea. Frears o transforma pe regina dintr-o femeie-statuie, lipsita de sentimente si prea preocupata de formalism, intr-o femeie care sufera si rezoneaza daca nu la moartea fizica a Dianei macar la reactia atat de categorica a "poporului" la acest eveniment nefericit. Nu fara ironie, uneori chiar cu un usor cinism, dar in acelasi timp cu foarte, foarte multa dragoste si foarte mult respect, Frears explica, prezinta, analizeaza, impaca, croseteaza foarte verosimil cauze si efecte, iar regina nu are decat de castigat din demersul regizorului. Cred ca Her Royal Majesty ar trebui sa-i fie recunoscatoare pentru acest omagiu, pentru ca "The Queen" este pana la urma si impotriva tuturor aparentelor un omagiu.
Ca rol de mediator intre regina si englezi, Frears are aceeasi functie ca cea a premierului Tony Blair (un excelent Michael Sheen) in timpul crizei provocate de moartea neasteptata a Dianei. O face pe regina sa renunte la rezerva, la ceremonial si formalism, la eticheta si nobila intimitate si o da tuturor, o arunca in fata lumii intregi, o dezinstitutionalizeaza si o desacralizeaza. Si, de ce nu, o trivializeaza, dar nu in sensul rau al cuvantului. Un argument este insasi inmormantarea Dianei, unde (si ironia lui Frears este amara aici) nu sunt invitati sefi de state, sefi de guverne sau capete incoronate, ci actori si cantareti (referire directa la homosexualitatea lui Elton John) intr-un fel de carnaval mediatic, un circ.Cand Lady Di moare, regina rationeaza cat se poate de corect. Cine este Lady Di? O fosta membra a familiei regale, o persoana care a pierdut acest statut in urma divortului de printul Charles. Din punctul ei de vedere, era cat se poate de logic sa ia decizia de a nu avea nicio pozitie oficiala cu privire la eveniment, dar asta nu e pe placul multimii cuprinse de isterie. Aflata intre ciocan si nicovala, regina trebuie sa se decida daca persista in tacerea ei sau isi exprima durerea, pe care o resimte sau nu, in mod public. Aici se vede cat de mult se aseamana regina cu o marioneta, un saltimbanc in echilibru pe o coarda foarte subtire tinuta la un capat de presa, iar la celalalt de o multime anonima, dar capricioasa si deloc binevoitoare.
Moartea Dianei provoaca un dialog intre regina si popor, un dialog privit initial cu neincredere si considerat inutil de catre regina, dar cerut cu insistenta de multime, care are nevoie inainte de toate nu de un simbol, ci de o regina vie, umana, prezenta, la indemana. Iar Helen Mirren interpreteaza atat de viu si o aduce pe regina atat de aproape...
Specialist in prezentarea unor situatii de criza, pline de implicatii si dedesubturi (vezi filmele sale "Dangerous Liasions", "Dirty Pretty Things" sau mai putin cunoscutul "My Beautiful Laundrette"), Frears trateaza in "Regina" probabil cea mai mare criza suferita de monarhia britanica in ultimii ani: moartea printesei Diana si reactia tuturor persoanelor afectate, deloc putine la numar: intreaga natiune britanica, in frunte cu regina lor, Elisabeta a II-a.Si ce face Frears cu regina Marii Britanii in "The Queen"? Ii da viata. Putem spune ca avem de-a face cu un nou Pygmalion si o noua Galateea. Frears o transforma pe regina dintr-o femeie-statuie, lipsita de sentimente si prea preocupata de formalism, intr-o femeie care sufera si rezoneaza daca nu la moartea fizica a Dianei macar la reactia atat de categorica a "poporului" la acest eveniment nefericit. Nu fara ironie, uneori chiar cu un usor cinism, dar in acelasi timp cu foarte, foarte multa dragoste si foarte mult respect, Frears explica, prezinta, analizeaza, impaca, croseteaza foarte verosimil cauze si efecte, iar regina nu are decat de castigat din demersul regizorului. Cred ca Her Royal Majesty ar trebui sa-i fie recunoscatoare pentru acest omagiu, pentru ca "The Queen" este pana la urma si impotriva tuturor aparentelor un omagiu.
Ca rol de mediator intre regina si englezi, Frears are aceeasi functie ca cea a premierului Tony Blair (un excelent Michael Sheen) in timpul crizei provocate de moartea neasteptata a Dianei. O face pe regina sa renunte la rezerva, la ceremonial si formalism, la eticheta si nobila intimitate si o da tuturor, o arunca in fata lumii intregi, o dezinstitutionalizeaza si o desacralizeaza. Si, de ce nu, o trivializeaza, dar nu in sensul rau al cuvantului. Un argument este insasi inmormantarea Dianei, unde (si ironia lui Frears este amara aici) nu sunt invitati sefi de state, sefi de guverne sau capete incoronate, ci actori si cantareti (referire directa la homosexualitatea lui Elton John) intr-un fel de carnaval mediatic, un circ.Cand Lady Di moare, regina rationeaza cat se poate de corect. Cine este Lady Di? O fosta membra a familiei regale, o persoana care a pierdut acest statut in urma divortului de printul Charles. Din punctul ei de vedere, era cat se poate de logic sa ia decizia de a nu avea nicio pozitie oficiala cu privire la eveniment, dar asta nu e pe placul multimii cuprinse de isterie. Aflata intre ciocan si nicovala, regina trebuie sa se decida daca persista in tacerea ei sau isi exprima durerea, pe care o resimte sau nu, in mod public. Aici se vede cat de mult se aseamana regina cu o marioneta, un saltimbanc in echilibru pe o coarda foarte subtire tinuta la un capat de presa, iar la celalalt de o multime anonima, dar capricioasa si deloc binevoitoare.
Moartea Dianei provoaca un dialog intre regina si popor, un dialog privit initial cu neincredere si considerat inutil de catre regina, dar cerut cu insistenta de multime, care are nevoie inainte de toate nu de un simbol, ci de o regina vie, umana, prezenta, la indemana. Iar Helen Mirren interpreteaza atat de viu si o aduce pe regina atat de aproape...
