Părerea criticului
Dacă în primul sfert al filmului îl tot vedem pe Jack Sparrow deghizat în jurnalist de sfârşit de ani '50, ulterior intrăm în povestea exotică (dar de altă factură decât Piraţii) a lui Kemp, şi ne cufundăm - odată cu protagonistul - în lumea captivantă şi intrigantă din Puerto Rico, cu paradoxurile ei: luxul hotelurilor versus sărăcia băştinaşilor, luptele cu cocoşi, ritualurile vodoo, carnavalurile colorate versus casele gri, igrasiate etc.
Filmul te farmecă simultan din mai multe direcţii. Eşti sedus. Dar asta nu înseamnă că nu vei observa lipsa unei mize la acest film. Lipseşte şi o aprofundare a tot ceea ce se întâmplă; ai senzaţia că, din punct de vedere dramaturgic, scenaristul nu a făcut decât să înşire mărgele, colorate, din pietre preţioase şi din plastic, pe un fir de mătase.
Sunt făcute foarte multe close up-uri pe faţa lui Johnny Depp, care joacă aşa cum ştie el cel mai bine (sau mai bine zis, care joacă ca atunci când ne-am îndrăgostit de el) - în tuşe groase, spre caricatural. Dar asta se potriveşte în parte şi personajului din The Rum Diary, jurnalistul Paul Kemp, însă nu salvează pe de-a-ntregul producţia.
O atenţie s-a acordat şi personajului Chenault (Amber Heard), o "atracţie" a filmului, mai exact seducătoarea iubită a bogătaşului corupt Sanderson (Aarn Eckhart). Amber Heard aduce personajului vulnerabilitare şi sensibilitate, faţă de rolurile standard de femeie frumoasă, obiectul dorinţei tuturor.
Finalul e lăsat în coadă de peşte, explicat doar printr-un generic de final. Cu totul, filmul e ameţitor ca un pahar de rom, dar după ce efectul iniţial a trecut, îţi spui cu luciditate că aşteptai mai mult.
Filmul te farmecă simultan din mai multe direcţii. Eşti sedus. Dar asta nu înseamnă că nu vei observa lipsa unei mize la acest film. Lipseşte şi o aprofundare a tot ceea ce se întâmplă; ai senzaţia că, din punct de vedere dramaturgic, scenaristul nu a făcut decât să înşire mărgele, colorate, din pietre preţioase şi din plastic, pe un fir de mătase.
Sunt făcute foarte multe close up-uri pe faţa lui Johnny Depp, care joacă aşa cum ştie el cel mai bine (sau mai bine zis, care joacă ca atunci când ne-am îndrăgostit de el) - în tuşe groase, spre caricatural. Dar asta se potriveşte în parte şi personajului din The Rum Diary, jurnalistul Paul Kemp, însă nu salvează pe de-a-ntregul producţia.
O atenţie s-a acordat şi personajului Chenault (Amber Heard), o "atracţie" a filmului, mai exact seducătoarea iubită a bogătaşului corupt Sanderson (Aarn Eckhart). Amber Heard aduce personajului vulnerabilitare şi sensibilitate, faţă de rolurile standard de femeie frumoasă, obiectul dorinţei tuturor.
Finalul e lăsat în coadă de peşte, explicat doar printr-un generic de final. Cu totul, filmul e ameţitor ca un pahar de rom, dar după ce efectul iniţial a trecut, îţi spui cu luciditate că aşteptai mai mult.
