Cu The Sea Hawk (Corsarul), regizorul Michael Curtiz a vrut sa mearga pe reteta succesului stabilita cu filmul Captain Blood insa a reusit doar partial. Desi Errol Flynn e actorul principal in ambele filme si firul epic bazat tot pe combinatia dintre aventura/actiune si poveste de dragoste, cireasa de pe tort fiind cutezatorul si fermecatorul corsar pe care Flynn il portretizeaza, ceva pare sa lipseasca in The Sea Hawk. Urmarindu-i pe Geoffrey Thorpe (Flynn) si Doña Maria (Brenda Marshall) nu e greu sa iti dai seama ce: povestea de iubire care pare cumva grabita, adaugata in film doar ca sa fie acolo si compatibilitatea indoilenica dintre actori (in Captain Blood, Flynn jucase alaturi de Olivia De Havilland si pe langa faptul ca partea povestii care e dedicata iubirii e mai bine construita, potrivirea celor doi actori pe ecran este evidenta, atat de evidenta incat au mai fost distribuiti impreuna si in alte filme ulterioare).
The Sea Hawk este totusi un film bun, captivant, in ciuda scenelor de dragoste care par fortate si usor ridicole pe alocuri (trecerea de la apelativele de “hot” si “pirat” folosite de eroina pentru a i se adresa eroului la numele mic al acestuia are prea putina justificare daca e sa ne luam dupa interactiunea lor pe parcurs). Interesul spectatorilor este trezit si mentinut de aventurile capitanului Thorpe (doar un personaj a la Errol Flynn se putea lupta cu patru garzi deodata!), de camaraderia legata intre el si membrii echipajului de pe Albatros, de elementele decorului (pentru care Michael Curtiz a depasit bugetul alocat initial) si de cadrul istoric din care se evidentiaza Regina Elizabeta asa cum ne e infatisata de Flora Robson. Acuratetea faptelor istorice e sacrificata pe alocuri pentru a-i da publicului ce-si doreste sa vada (se pune de exemplu accent pe eroismul si patriotismul corsarilor, pe cand in realitate si ei au fost implicati in negotul cu sclavi), insa se reda cu succes tensiunea politica a vremurilor, uneltirile din spatele schimburilor de replici imbibate in diplomatie dintre regina si demnitari si nu in ultimul rand soarta prizonierilor/sclavilor ca vaslasi pe galere. Regina Elizabeta asa cum ne e infatisata aici e diferita fata de portretele ulterioare pictate in cinematografie: in The Sea Hawk este mult umanizata, iesindu-i in evidenta inteligenta, siretenia si replicile spirituale care ar trada chiar un simt al umorului.
Din fericire finalul nu e unul clasic cu eroul si eroina sarutandu-se pasional (nu prea si-ar fi avut locul aici), ci unul cu incarcatura politica, impus cel mai probabil de momentul lansarii filmului in plina desfasurare a celui de-al doilea razboi mondial, apelul reginei catre lupta impotriva unui om care vrea sa acapareze intreaga lume rezonand cu realitatea istorica din 1940.
cosmin_kedii
pe 02 Martie 2013 10:22
unul din rolurile cele mai bune ale lui Errol Flynn, am fost foarte impresionat de calitatea decoratiuni. În plus, scenele de actiune sunt mari, și există într-adevăr un mare moment de cinema. Michael Curtiz a fost cu siguranta un mare regizor.
mihaelatb
pe 03 Octombrie 2010 10:45
Cred ca fost primul film cu pirati pe care l-am vazut , iar Errol Flynn in rolul lui Geoffrey Thorpe , m-a facut sa caut sa citesc Istoria pirateriei a lui Philip Gosse . Este un film despre suprematia navala a Angliei a invincibilei Armade . O mentiune speciala pentru maimutica care stia sa salute !
The Sea Hawk este totusi un film bun, captivant, in ciuda scenelor de dragoste care par fortate si usor ridicole pe alocuri (trecerea de la apelativele de “hot” si “pirat” folosite de eroina pentru a i se adresa eroului la numele mic al acestuia are prea putina justificare daca e sa ne luam dupa interactiunea lor pe parcurs). Interesul spectatorilor este trezit si mentinut de aventurile capitanului Thorpe (doar un personaj a la Errol Flynn se putea lupta cu patru garzi deodata!), de camaraderia legata intre el si membrii echipajului de pe Albatros, de elementele decorului (pentru care Michael Curtiz a depasit bugetul alocat initial) si de cadrul istoric din care se evidentiaza Regina Elizabeta asa cum ne e infatisata de Flora Robson. Acuratetea faptelor istorice e sacrificata pe alocuri pentru a-i da publicului ce-si doreste sa vada (se pune de exemplu accent pe eroismul si patriotismul corsarilor, pe cand in realitate si ei au fost implicati in negotul cu sclavi), insa se reda cu succes tensiunea politica a vremurilor, uneltirile din spatele schimburilor de replici imbibate in diplomatie dintre regina si demnitari si nu in ultimul rand soarta prizonierilor/sclavilor ca vaslasi pe galere. Regina Elizabeta asa cum ne e infatisata aici e diferita fata de portretele ulterioare pictate in cinematografie: in The Sea Hawk este mult umanizata, iesindu-i in evidenta inteligenta, siretenia si replicile spirituale care ar trada chiar un simt al umorului.
Din fericire finalul nu e unul clasic cu eroul si eroina sarutandu-se pasional (nu prea si-ar fi avut locul aici), ci unul cu incarcatura politica, impus cel mai probabil de momentul lansarii filmului in plina desfasurare a celui de-al doilea razboi mondial, apelul reginei catre lupta impotriva unui om care vrea sa acapareze intreaga lume rezonand cu realitatea istorica din 1940.