Sinopsis

In Germania de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, un baietel ceh in varsta de 9 ani pe nume Karel Malik, supravietuitor al lagarului de concentrare de la Auschwitz, este adus la un centru pentru copii orfani condus de catre doamna Murray. In timp ce sunt transferati intr-un alt centru pentru refugiati, temandu-se ca vor fi gazati in ambulantele care ii transporta, Karel, prietenul sau francez Raoul si alti baieti reusesc sa evadeze si se arunca intr-un rau cu scopul de a scapa de urmaritori. Desi Raoul se ineaca, iar ceilalti copii sunt prinsi de catre asistentii sociali, Karel Malik hoinareste pe strazi pana cand este gasit de catre soldatul american Ralph Stevenson si adus in casa acestuia. Crezand ca nimeni din familia copilului nu mai traieste, Ralph Stevenson intentioneaza sa il adopte pe Karel si sa il duca in Statele Unite ale Americii, solicitand in acest sens aprobarea doamnei Murray. Numai ca Hannah Malik, mama baiatului, a scapat cu viata din lagar si il cauta cu disperare pe Karel de aproximativ 7 luni, lucrand o vreme pentru doamna Murray chiar in centrul din care acesta a fugit. Intrucat sotul ei Jan si fiica sa Vlasda au fost ucisi de catre nazisti, Hannah Malik se agata de infima speranta de a-l gasi pe micutul Karel.