Părerea criticului
O reclamă în autobuzele din Roma pentru combaterea furturilor din mijloacele de transport înfățișa o animație cu o fetiță drăgălașă care avea o acadea în mână, fetiță ce se dovedea până într-un final a fi un rechin. Animația The Secret Life of Pets mi-a amintit de acea campanie de conștientizare adresată adulților, văzută la Roma într-o vacanță, tocmai petru că jocul dintre aparență și esență e unul dintre mesajele filmului. Mesaj ambalat în așa fel încât să fie înțeles de cei mici, dar să (mai) pună pe gânduri și pe adulți.
Aduții vor fi ținuți în priză și de ritmul alert al filmului plus gaguri, dacă nu au fost cuceriți de film chiar de la primele trailere, iar copiii cu siguranță vor vrea acasă măcar 10 din personajele animației. Protagonistul filmului, cățelul Max (Louis C.K.), ajunge să facă o călătorie nemaipomenită odată ce în căminul lui este adus pe nepusă masă un nou membru - Duke (Eric Stonestreet), un dulău lățos, murdar, (aparent) profitor, individualist, luat de la adăpost.
Planul de a scăpa de Duke îi aruncă pe Max, dar și pe noul lui „frate”, într-o aventură de proporții, un road movie animat în care - la final - nimeni nu mai este cel de la început și în care cei răi se dovedesc a fi inimoși, cei nepăsători - plini de inițiativă, cei frumoși și pufoși - cu gânduri sângeroase de răzbunare, animalele cu instinct de prădător - protectoare a celor mai lipsiți de apărare și așa mai departe.
Avem, așadar, o mulțime de eroi, creionați cu câte o notă caracteristică, aparent clișeistică (la care pe parcurs descoperim și reversul, fața cealaltă a medaliei, ca o regulă a portretului), încât ne rămân în minte, nu mai sunt masa de minioni din anteriorul film produs de Illumination Entertainment și Universal Pictures. Ceea ce la personajele secundare e suficient, pentru protagonist, cățelul Max, nu mai e suficient, senzația pe care o ai la final fiind că tocmai Max a fost cel mai firav schițat. Ne e simpatic, dar nu ne emoționează și nici nu empatizăm extraordinar cu el.
Dar puține sunt animațiile cu așa de multe personaje secundare adorabile. Avem o operațiune de căutare și salvare împănată cu tot soiul de peripeții. Și o animație cu culori preponderent pastelate, dătătoare de bună-dispoziție. Opțiunea pentru 3 D nu e doar un artificiu de marketing. Sunt vreo trei secvențe din animație care mi-au dat un gol în stomac.
Prin urmare, dacă aveți nevoie de o doză de bună dispoziție, dați fuga la animația Singuri acasă/The Secret Life of Pets.
Aduții vor fi ținuți în priză și de ritmul alert al filmului plus gaguri, dacă nu au fost cuceriți de film chiar de la primele trailere, iar copiii cu siguranță vor vrea acasă măcar 10 din personajele animației. Protagonistul filmului, cățelul Max (Louis C.K.), ajunge să facă o călătorie nemaipomenită odată ce în căminul lui este adus pe nepusă masă un nou membru - Duke (Eric Stonestreet), un dulău lățos, murdar, (aparent) profitor, individualist, luat de la adăpost.
Planul de a scăpa de Duke îi aruncă pe Max, dar și pe noul lui „frate”, într-o aventură de proporții, un road movie animat în care - la final - nimeni nu mai este cel de la început și în care cei răi se dovedesc a fi inimoși, cei nepăsători - plini de inițiativă, cei frumoși și pufoși - cu gânduri sângeroase de răzbunare, animalele cu instinct de prădător - protectoare a celor mai lipsiți de apărare și așa mai departe.
Avem, așadar, o mulțime de eroi, creionați cu câte o notă caracteristică, aparent clișeistică (la care pe parcurs descoperim și reversul, fața cealaltă a medaliei, ca o regulă a portretului), încât ne rămân în minte, nu mai sunt masa de minioni din anteriorul film produs de Illumination Entertainment și Universal Pictures. Ceea ce la personajele secundare e suficient, pentru protagonist, cățelul Max, nu mai e suficient, senzația pe care o ai la final fiind că tocmai Max a fost cel mai firav schițat. Ne e simpatic, dar nu ne emoționează și nici nu empatizăm extraordinar cu el.
Dar puține sunt animațiile cu așa de multe personaje secundare adorabile. Avem o operațiune de căutare și salvare împănată cu tot soiul de peripeții. Și o animație cu culori preponderent pastelate, dătătoare de bună-dispoziție. Opțiunea pentru 3 D nu e doar un artificiu de marketing. Sunt vreo trei secvențe din animație care mi-au dat un gol în stomac.
Prin urmare, dacă aveți nevoie de o doză de bună dispoziție, dați fuga la animația Singuri acasă/The Secret Life of Pets.
