Ruperea tandemului de frați nu duce niciodată spre un succes similar pentru ambii, mai ales dacă și-au făcut deja o imagine câștigătoare și respectată în echipă — „The Safdie brothers”, de exemplu. Dar, din motive știute doar de cei doi, au ales separarea (temporara). Iar anul ăsta, pentru că-s frați (știu sentimentul) și se joacă cu senzația concurenței amicale, s-au coordonat să-și lanseze fiecare câte un film, unul după altul, la diferență de câteva luni: acesta, filmul lui Benny — „The Smashing Machine” —, și a lui Josh, fratele său — „Marty Supreme”. Chestia e că cel mai talentat la regie dintre ei e Josh, Benny fiind și actor (unul foarte bun). Și se vede asta în acest debut solo al său. Dacă mulți fac filmele despre luptători de arenă (UFC, wrestling, box) la o intensitate familiară și repetă tendințe, el a adus ceva nou — o abordare care reflectă trăirile personajului studiat, care se simte ca o îmbrățișare în formă de film.
Nu știu personajul real care a fost studiat și nu-i pot aprecia asemănările cu personajul interpretat de Dwayne Johnson (The Rock), dar faptul că e un film de tip documentar biografic îmi confirmă că efortul depus e sincer și credibil — măcar într-o proporție acceptabilă. Mi-a plăcut mult datorită atmosferei calde și calme și a personalității lui Kerr — un personaj aproape paradoxal și inexplicabil în lumea luptelor mixe de scenă. Pentru că și eu sunt un introvert, personalitatea lui m-a câștigat. Paradoxul e și motivul pentru care filmul e primit cu critici de majoritate: dacă titlul spune că Kerr e ca o mașină de zdrobit, de ce-și arată sensibilitatea și suferă; de ce, având un fizic de bestie indestructibilă, nu rupe adversarii în două și se manifestă cu aroganță? Acesta, și era previzibil, e primul rol în care Dwayne pare actor și realizează că e capabil de mai mult decât o sprânceană ridicată și mușchi încordați. Da, e ajutat de machiaj și rolul blând și nu atât de solicitant, dar e un prim pas important către această direcție. De altfel, a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru acest rol.
De cealaltă parte, într-o performanță răsplătită (și ea) cu o nominalizare la Globurile de Aur, o avem pe Emily Blunt. Ea, la fel Dwayne (dar fără măști cosmetice), inventează mecanismele femeii superficiale, posesive și vulcanice; interpretează cu precizie și rafinament personalitatea unei femei răsfățate, obișnuită cu luxul și finețea unei vieți confortabile. De aceea, contrastul și contractul (familial) cu partenerul ei emoțional (și mascat în chipul unei brute) nu funcționează și duce mereu la conflicte aprinse și violente. Scenele de dispută se repetă de vreo trei ori în cele două ore, iar ultima culminează cu momente aproape șocante. Ea e o personalitatea răsfățată, delicată, obișnuită cu luxul — în contrast cu el, un tip emoțional, analitic, sensibil, blând. Și asta e miezul rupturii dintre cei, diferența care nu-i lăsa să se apropie natural.
Ceva probleme de editare și-o rapiditate de cadre-colaj — care nu aduc mereu o cursivitate naturală poveștii vizuale — există, dar nu e ceva care să ruineze experiența și intenția tonului ales de regizor. E un film blând despre un luptător paradoxal și diferit de ceilalți; a unui caracter vulnerabil durerilor interioare, chiar dacă trupul e cel care primește loviturile. În plus, scenariul atinge și problema dependențelor de substanțe și a efectelor lor în lupta dusă de cei afectati. Aștept răspunsul fratelui său — care plonjează tot în zona sportului și vine cu o poveste despre lumea tenisului de masă. Căci filmul lui Benny m-a emoționat și mi-a plăcut destul de mult. Și da, de una din surprizele anului.
Nu știu personajul real care a fost studiat și nu-i pot aprecia asemănările cu personajul interpretat de Dwayne Johnson (The Rock), dar faptul că e un film de tip documentar biografic îmi confirmă că efortul depus e sincer și credibil — măcar într-o proporție acceptabilă. Mi-a plăcut mult datorită atmosferei calde și calme și a personalității lui Kerr — un personaj aproape paradoxal și inexplicabil în lumea luptelor mixe de scenă. Pentru că și eu sunt un introvert, personalitatea lui m-a câștigat. Paradoxul e și motivul pentru care filmul e primit cu critici de majoritate: dacă titlul spune că Kerr e ca o mașină de zdrobit, de ce-și arată sensibilitatea și suferă; de ce, având un fizic de bestie indestructibilă, nu rupe adversarii în două și se manifestă cu aroganță? Acesta, și era previzibil, e primul rol în care Dwayne pare actor și realizează că e capabil de mai mult decât o sprânceană ridicată și mușchi încordați. Da, e ajutat de machiaj și rolul blând și nu atât de solicitant, dar e un prim pas important către această direcție. De altfel, a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru acest rol.
De cealaltă parte, într-o performanță răsplătită (și ea) cu o nominalizare la Globurile de Aur, o avem pe Emily Blunt. Ea, la fel Dwayne (dar fără măști cosmetice), inventează mecanismele femeii superficiale, posesive și vulcanice; interpretează cu precizie și rafinament personalitatea unei femei răsfățate, obișnuită cu luxul și finețea unei vieți confortabile. De aceea, contrastul și contractul (familial) cu partenerul ei emoțional (și mascat în chipul unei brute) nu funcționează și duce mereu la conflicte aprinse și violente. Scenele de dispută se repetă de vreo trei ori în cele două ore, iar ultima culminează cu momente aproape șocante. Ea e o personalitatea răsfățată, delicată, obișnuită cu luxul — în contrast cu el, un tip emoțional, analitic, sensibil, blând. Și asta e miezul rupturii dintre cei, diferența care nu-i lăsa să se apropie natural.
Ceva probleme de editare și-o rapiditate de cadre-colaj — care nu aduc mereu o cursivitate naturală poveștii vizuale — există, dar nu e ceva care să ruineze experiența și intenția tonului ales de regizor. E un film blând despre un luptător paradoxal și diferit de ceilalți; a unui caracter vulnerabil durerilor interioare, chiar dacă trupul e cel care primește loviturile. În plus, scenariul atinge și problema dependențelor de substanțe și a efectelor lor în lupta dusă de cei afectati. Aștept răspunsul fratelui său — care plonjează tot în zona sportului și vine cu o poveste despre lumea tenisului de masă. Căci filmul lui Benny m-a emoționat și mi-a plăcut destul de mult. Și da, de una din surprizele anului.