Recunosc ca multe din secventele urmarite erau absurde, nerealiste, ceea ce a scazut din valoarea filmului.
psihologu
pe 26 Octombrie 2025 08:32
Există filme proaste. Există și filme inutile.
Și apoi există The Strangers: Chapter 2, care reușește performanța rară de a fi ambele, simultan.
Premisă: Recapitulare pentru cei care n-au vrut-o
Maya (Madelaine Petsch) scapă din ghearele celor trei psihopați mascați din primul film și ajunge la spital.
Dar pentru că Renny Harlin a decis că femeia n-a suferit destul, o trimite iar prin pădure, urmărită de aceiași oameni care, aparent, n-au altceva de făcut cu viața lor.
Nu există motivație, nu există logică – doar alergare, țipete și camere care tremură de parcă operatorul are Parkinson.
Suspans cu GPS și branule
Maya fuge prin pădure, conectată la perfuzii invizibile și la un sistem de localizare divin.
Oriunde s-ar ascunde, mascații o găsesc instant.
Probabil au un abonament premium la Find My Victim.
Tensiunea e zero, logica moartă, iar filmul e fix ca o alergare pe loc: transpiri, dar nu ajungi nicăieri.
Regia – The Revenant filmat pe Nokia
Renny Harlin, cândva regizor de filme care chiar mișcau camera cu sens, pare aici complet pierdut în pădure. La propriu.
Scena cu mistrețul digital e demnă de muzeul „așa nu” al efectelor speciale, iar momentele de acțiune arată ca niște clipuri făcute de liceeni pentru un proiect la informatică.
Dacă The Revenant era un poem despre supraviețuire, The Strangers: Chapter 2 e un manual despre cum să pierzi tot suspansul în zece pași simpli.
Actorie – când doar protagonista știe în ce film e
Madelaine Petsch dă tot ce are, dar restul distribuției pare adusă cu forța, în timp ce mascații – cândva o metaforă eficientă pentru răul fără chip – sunt acum trei cosplay-uri care respiră greu și nu spun nimic.
Filmul încearcă să le dea un trecut tragic, pentru profunzime. Rezultatul? Pierde și misterul, și frica.
Când afli de ce e un ucigaș ucigaș, moare magia.
Atmosferă – horror de catifea
Totul e prea curat, prea luminat, prea frumos pentru a fi horror.
E ca un spot publicitar pentru frică: estetic, steril, complet lipsit de suflet.
Până și sunetul e enervant: fiecare foșnet e amplificat până la absurd, fiecare pas sună ca un cutremur de gradul 7.
Îți vine să strigi la film: „Știu că vine cineva! Nu trebuie să-mi zdrăngăni în urechi la fiecare mișcare de frunză!”
Poveste – preludiul unui nimic
Capitolul 2 nu are început, nu are final, nu are motiv să existe.
Tot ce face este să prelungească o franciză care moare pe bucăți, doar ca să justifice apariția lui Chapter 3.
E ca un episod filler dintr-un serial prost: se întâmplă lucruri, dar nimic nu contează.
Verdict final
The Strangers: Chapter 2 nu e horror, e cardio cu țipete.
Un film care confundă alergatul prin pădure cu suspansul și tăcerile lungi cu profunzimea.
Renny Harlin a reușit imposibilul: să facă o continuare mai plictisitoare decât primul film, care era deja un somnifer cu mască.
Dacă vrei să te sperii cu adevărat, uită-te la ce se întâmplă cu industria horror modernă: e plină de sequeluri făcute la kilogram, fără idee, fără suflet, dar cu poster artistic.
Verdict: 1 angoasă falsă din 10.
Mascații nu sunt cei din film, sunt cei care au finanțat această trilogie.
Și apoi există The Strangers: Chapter 2, care reușește performanța rară de a fi ambele, simultan.
Premisă: Recapitulare pentru cei care n-au vrut-o
Maya (Madelaine Petsch) scapă din ghearele celor trei psihopați mascați din primul film și ajunge la spital.
Dar pentru că Renny Harlin a decis că femeia n-a suferit destul, o trimite iar prin pădure, urmărită de aceiași oameni care, aparent, n-au altceva de făcut cu viața lor.
Nu există motivație, nu există logică – doar alergare, țipete și camere care tremură de parcă operatorul are Parkinson.
Suspans cu GPS și branule
Maya fuge prin pădure, conectată la perfuzii invizibile și la un sistem de localizare divin.
Oriunde s-ar ascunde, mascații o găsesc instant.
Probabil au un abonament premium la Find My Victim.
Tensiunea e zero, logica moartă, iar filmul e fix ca o alergare pe loc: transpiri, dar nu ajungi nicăieri.
Regia – The Revenant filmat pe Nokia
Renny Harlin, cândva regizor de filme care chiar mișcau camera cu sens, pare aici complet pierdut în pădure. La propriu.
Scena cu mistrețul digital e demnă de muzeul „așa nu” al efectelor speciale, iar momentele de acțiune arată ca niște clipuri făcute de liceeni pentru un proiect la informatică.
Dacă The Revenant era un poem despre supraviețuire, The Strangers: Chapter 2 e un manual despre cum să pierzi tot suspansul în zece pași simpli.
Actorie – când doar protagonista știe în ce film e
Madelaine Petsch dă tot ce are, dar restul distribuției pare adusă cu forța, în timp ce mascații – cândva o metaforă eficientă pentru răul fără chip – sunt acum trei cosplay-uri care respiră greu și nu spun nimic.
Filmul încearcă să le dea un trecut tragic, pentru profunzime. Rezultatul? Pierde și misterul, și frica.
Când afli de ce e un ucigaș ucigaș, moare magia.
Atmosferă – horror de catifea
Totul e prea curat, prea luminat, prea frumos pentru a fi horror.
E ca un spot publicitar pentru frică: estetic, steril, complet lipsit de suflet.
Până și sunetul e enervant: fiecare foșnet e amplificat până la absurd, fiecare pas sună ca un cutremur de gradul 7.
Îți vine să strigi la film: „Știu că vine cineva! Nu trebuie să-mi zdrăngăni în urechi la fiecare mișcare de frunză!”
Poveste – preludiul unui nimic
Capitolul 2 nu are început, nu are final, nu are motiv să existe.
Tot ce face este să prelungească o franciză care moare pe bucăți, doar ca să justifice apariția lui Chapter 3.
E ca un episod filler dintr-un serial prost: se întâmplă lucruri, dar nimic nu contează.
Verdict final
The Strangers: Chapter 2 nu e horror, e cardio cu țipete.
Un film care confundă alergatul prin pădure cu suspansul și tăcerile lungi cu profunzimea.
Renny Harlin a reușit imposibilul: să facă o continuare mai plictisitoare decât primul film, care era deja un somnifer cu mască.
Dacă vrei să te sperii cu adevărat, uită-te la ce se întâmplă cu industria horror modernă: e plină de sequeluri făcute la kilogram, fără idee, fără suflet, dar cu poster artistic.
Verdict: 1 angoasă falsă din 10.
Mascații nu sunt cei din film, sunt cei care au finanțat această trilogie.