Sinopsis

The Streets of San Francisco e serialul care i-a adus celebritatea lui Michael Douglas și i-a confirmat valoarea lui Karl Malden, câștigător al unui Oscar pentru rol secundar în A Streetcar Named Desire (1951).

Serialul a fost filmat în San Francisco, California, și a fost produs de Quinn Martin Production, iar primul sezon a fost produs în colaborare cu Warner Bros. A rulat timp de 5 sezoane la rețeaua americană ABC între septembrie 1972 - iunie 1977.

Serialul se concentrează pe activitatea desfășurată de doi detectivi în cadrul unei secții de poliție din San Francisco. Cei doi sunt diferiți ca vârstă și ca temperament, Mike Stone (Karl Malden), care are o experiență de mai mult de douăzeci de ani ca detectiv, și tânărul si energicul Steve Keller (Michael Douglas), proaspăt intrat în rândurile poliției. Stone devine mentorul său pe măsură ce petrec mai mult timp împreună și învață cu ajutorul acestuia hachițele meseriei de polițist.

Ambii actori au petrecut o perioadă împreună cu poliția din San Francisco, în dorința acestora de a deprinde din gesturile și atitudinile polițistilor și a-și juca rolurile cât mai autentic.