The Substance (2024)

Un film ieșit din tipare. Primele 80 de minute m-au captivat, apoi totul a devenit prea grețos, prea tras de păr, prea însângerat de parcă nu se mai sfârșea nebunia. Dacă ar fi durat până în 100 de minute ar fi fost ideal. Din păcate, durata a fost de peste 2 ore, iar creierul nu mai putea duce nebunia. Prea multe scene șoc, prea multă violență, prea mult sarcasm, prea mult, prea mult din toate. Ar fi trebuit cumva să alterneze scenele șocante cu scene mai relaxante. E o artă.
Nota 6 din partea mea. Putea fi de nota 7 totuși dacă ritmul ar fi fost mai bine gândit.

Fără finalul exagerat, i-as fi dat nota 8.Altfel nota 7 de la mine.

Cel mai tâmpit film ever!
Nu pierdeți vremea uitându-va la acest film.

Între calitatea cărnii și frumusețea sufletului mereu vor exista divergențe. .de opinii.

Chiar dacă filmul nu e rău în ceea ce vrea să transmită, e mult prea deplasat. Pe lângă că nu e credibil, are o exagerare continuă la nesfârșit care obosește. Montajele, schimbările de imagine, toate acele efecte încep de la un moment dat să obosească pe lângă că e lungit prea mult..Demi Moore își intră în rol excelent având o prestație formidabilă. Recomand pasionaților de SF și a celor care preferă toată această satiră de a face orice pentru a rămâne veșnic tânăr. Asta ca să observați până unde duce totul, chiar dacă e satiră.

Satiră. Critica întineririi cu orice preț. Tuburi, seringi, lichid stabilizator, truse de recuperat... Dorian Gray, Faust, Frankenstein. Ritm susținut. Detalii de piele, vene, păr. Excelente machiajele realizate de Pierre-Olivier Persin. Gros-planuri ce amintesc de „Requiem for a dream” de Aronofsky.

Un film cu o idee nu tocmai noua, o analogie ar fi Lucy 2014. Filmul deși e un fel de SF combinat cu horror parodiază și aspectele societății unde frumusețea și tinerețea sunt pe primul plan și aduc bani și faima. Am revazut-o pe Demi Moore frumoasa în filmele Disclosure 1994 în compania lui Michael Douglas și Indecent proposal 1993 cu Robert Redford dar acum în 2024 aproape de nerecunoscut la 61 de ani.
PS. Filmul e și destul de scârbos spre final mai degrabă decât horror.

Ceva inedit ,se potriveste si cu vremurile noastre , egoism.

The Substance (2024)

– are niste chestii puerile, dar asumate
– f vizual, spre cartoonish
– aduce aminte de earlyer version a grecului Lanthimos – Dogtooth (2009)
– dar si de The Neon Demon (2016), dar care-i mult mai pe finesse – asta-i tare pop, iar elementul horror e de filme de duzina so 80iz
– “in the meanwhile” – cre’ca genul asta deja are un nume
– si am vazut fundul lu’ M.Q. de mi-a iesit pe nas

– e totusi un film dement.
– rolul e ofertant pt Demi Moore, nu si pt M.Q.
– la scena de combat cam mult sange, nu si cea de final – din sala de spectacol :)

Totusi, cea.vrut.poetul.sa.zica? Nu mai papati media pe paine? :?
Cu niste imagini si tribut si viitor iconice, cred. mai ales aia-de-final-final: “steaua de mare” placinta peste steaua de bulevard cazand peste ea “praf de stele” #poezie.

Filmul rascoleste puternic. Tema este ofertanta, iar transformarile personajelor sunt inspaimantatoare.

No Country for Old Men. Si mai complet ( nu neaparat si mai bine) ar fi No World for Old Men. Pentru ca daca e ca tot omul sa se teama de ceva anume atunci acel ceva e cu siguranta batranetea. Pentru ca, in cazul in care o apuci, ea te aduce tot mai aproape de marea trecere. Pentru ca vine la pachet cu o serie intreaga de necazuri de tot felul. Pentru ca timpul trece repede, mult prea repede si iti dai seama ca iti ramane pe zi ce trece tot mai putin la dispozitie si asta e o adevarata drama atunci cand constientizezi ca mai ai atatea de facut, atatea de spus. Excelenta secventa de aproximativ cinci minute de la inceputul filmului. Atat de multe transmise cu o remarcabila economie de mijloace...

,,Titane,, si ,,Anatomie d une chute,,. Doua filme premiate cu Palme d Or mai putin pe criterii valorice si mai mult datorita feminismului excesiv si agresiv. Iata insa ca se poate si altfel in ciuda faptului ca filmul regizat de Coralie Fargeat n-a primit premiul cel mare la festivalul de la Cannes. E drept, nici el nu-i perfect, personajul interpretat de Dennis Quaid fiind excesiv de caricatural. In schimb personajele feminine sunt foarte bine conturate si remarcabil interpretate. Cred ca-i cel mai bun rol pe care-l face Demi Moore din cele vazute de mine pana acum in vreme ce fiica lui Andie Mc Dowell confirma calitatile pe care i le-am admirat si in ,,Kinds of kindness,,.

Filmul aduce un pic cu The fly al lui Cronenberg dar nu e nici pe departe la fel de interesant si mai e si foarte lung.Greu de digerat si șocant de dragul șocului,in concluzie destul de slab.

Filmul nu e rau dar e inundat de scene voit scarboase ca sa poti sa-ti borasti matzele si sa intelegi mai bine ideea. De fapt chiar asta e ideea - sa iti borasti mai intai matzele si apoi sa intelegi mesajul. Daca credeti ca se poate fara sperma pe pereti in astfel de filme din noua cinematografie, va inselati.. fara o limba in urechi nu scapati. Iar daca aveti parte si de muci in fasole la final, regizorul poate avea un orgasm cu gandul la cinefil. De fapt asta e scopul.. orgasmul sistemului pe turta omului simplu.
Daca treceti peste toate astea, filmul e o capodopera a genului cu sange pe pereti.

Horror si drama intr-o combinatie care pe mine m-a surprins. Realizat exceptional.